Body & Sex
Safe sex
Vrem nu vrem, trebuie sa fim constienta ca lumea in care traim nu mai e la fel de sigura ca odinioara si trebuie sa invatam sa ne protejam. Dincolo de riscul aparitiei unei sarcini nedorite, exista si acela al contactarii unor boli venerice grave. Tocmai de aceea trebuie sa invatam cate ceva despre ceea ce inseamna sa faci safe sex.
1. Inainte de toate trebuie mai intai sa te informezi sis a inveti totul despre ceea ce presupune o relatie sexuala sanatoasa. Daca nu te simti bine vorbind despre asta cu partenerul tau, atunci nu e cazul sa faci sex cu el. Fii directa si intreaba-l in fata ce asteapta el de la tine. E mai usor sa judeci lucrurile la rece si sa iti dai seama ce e mai bine pentru tine, cat sunteti la inceput, inainte sa va pierdeti capetele!
2. Doua mijloace de protectie nu strica niciodata
Pentru a evita atat sarcina cat si contactarea unor boli venerice, cel mai bin ear fi sa folosesti atat anticonceptionalele, cat si prezervativul. Acesta din urma trebuie obligatoriu folosit atunci cand avem de-a face cu o relatie care nu e bazata pe monogamie. Daca partenerul refuza insa sa foloseasca prezervativul, cel mai bin ear fi sa te gandesti serios daca merita sa iti risti viata pentru cateva momente de placere.
3. Nu te simti deloc obligata sa faci sex.
Sub nici o forma sexul nu trebuie folosit ca mijloc de santaj. Nu trebuie s-o faci doar ca sa nu-I ranesti sentimentele sau ca sa nu-l pierzi. De asemenea, in nici un caz, nu trebuie sa te simti obligata sa o faci doar pentru toata lumea din jurul tau o face. Vorbeste cu partenerul tau despre faptul ca nu te simti pregatita inca pentru asta, iar daca va intelege inseamna ca merita sa continuati relatia, daca nu atunci nu vrea decat sex de la tine si deci e cazul sa te gandesti serios la ce e de facut.
4. Nu face abuz de alcool sau de droguri daca crezi ca s-ar putea ajunge la sex.
Aceste lucruri in mod clar iti vor afecta gandirea si modul in care vei lua deciziile. Nu mai vorbim de faptul ca asta ar putea duce la un eventual viol. E devarat ca in momentul in care bei, scad inhibitiile, dar in acelasi timp scade si placerea.
5. Fii pregatita pentru urgente.
Cel mai bine ar fi sa ai la tine doua preservative in cazul in care unul dintre ele se rupe. Ambii parteneri sunt la fel de responsabili pentru ceea ce se intampla, deci amandoi ar trebui sa aiba prezervative. De asemenea, trebuie sa ai in vedere si pilula de a doua zi in cazul in care chiar nu ai cum sa eviti contactul neprotejat.
Comentarii
» adauga comentariul tau
cosmin (28-Jul-2009, 09:28)

)))) asta da...asta n`am mai auzit`o pana acuma..sa`i faci cadou virginitatea ta

))...ce draq sunteti asa batute in cap mah? nu vrei sa`l pierzi? ch e drag vietii tale incat sa faci orice s`o salvezi? ch crezi k veti fi fericiti forever??? kkt...d asta profitam d voi d atata timp...k nu ganditi...si dupa aia mai auzi fete plangand k s`a folosit d mine si m`a lasat...treziti`va d acuma gata cu somnu.
Candy (23-Jul-2009, 18:21)
Tu il iubesti, dar el pe tine? De ce sa ii faci cadou de ziua lui, virginitatea ta? Doar pentru a-l face pe el fericit? Mai gandeste-te si pune-te pe tine pe primul plan. Daca ti-e frica e clar ca nu esti pregatita suficient. Daca tine la tine va intelege asta si daca incearca orice ca sa te faca sa te culci cu el, ori pleaca cand ii spui asta, incepe sa te neglijeze, nu are rost sa mai pierzi vrmea cu el. Sper ca am fost destul de clara. Daca tot esti nelamurita, imi mai poti adresa intrebari.
oli4ka_1 (22-Jul-2009, 16:19)
salutik!
......fetelor ma ajuta cineva imi place de mult tim,p un baiat acum un an am inceput sa ne intilnim shi tin mult la el ...dar el nu pote rabda mult fara sex de kiteva ori neam despartit din cauza ca nui pot oferi acest lukru mii cam frica sa nu fie prea devreme am aproape 17 ani el are 20 shi am incredere in el dar inka nu mam decis sa o facem!Degraba e ziua lui shi as vrea sai fac acest cadou dar ma tem nu ca nus pregatita dar .............ajutatima varog cum so fac pentru prima data dar ca sa fie de neuitat pentru el???
(21-Jul-2009, 19:56)
buburuza (21-Jul-2009, 19:56)
pt ella,asa ca dupa parerea mea ar trebuii sa stai linistita...ca nu ai ramas, dar daca nu ai incredere in partenerul tau sau nu este unul stabil ar trebuii sa te protejezi...la me a fost primul si as vrea sa fie ultimul,dar am facut-o dupa un an si jumatate...nush bafta.poop la toti :*
buburuza (21-Jul-2009, 19:50)
buna...eu mi-am inceput viata sexula de ceva timp cu prietenul meu cu care sunt impreuna de 2 ani si ceva..si pot spune ca nu am folosit nicio metoda de contraceptie, doar coitus intrreruptus(adica nu-si da drumul in mine) si o facem destul de des...si o prietena de a mea tot "metoda" asta o foloseste si nu am ramas insarcinata..bineinteles ca am incercat prima data cu prezervativ,dar ma durea si am renuntat...am avut cateva emotii la inainte sa-mi vina menstruatia dar de fiecare data a fost "punctuala"..
(19-Jul-2009, 01:29)
somebody (19-Jul-2009, 01:28)
id-ul meu bing29bang
somebody (19-Jul-2009, 01:28)
si eu mi-am facut un id special pt acest site. puteti sa ma inrebati orice.
ema (17-Jul-2009, 17:53)
Hello girls:*!
M-am gandit sa fac un id special pentru voi unde imi puteti adresa intrebari. Eu va voi raspunde cat de repede pot. Dati add: sfaturi_coolgirl sau puteti sa-mi trmiteti pe mail: sfaturi_coolgirl@yahoo.com
Va astept!:*
Take care:x
Candy (12-Jul-2009, 14:27)
Vad ca iti place foare mult sa te joci. Indiferent de cat de putin dureaza actul sexual, ramai insarcinata daca o faci fara prezervativ!! Ai mare grija si fii foarte atenta! Poti ramane insarcinata foarte usor, nici nu stii. Nu te mai juca si fii o fata responsabila! Ceea ce i se scurge prietenului tau este lichidul seminal care contine spermatozoizi chiar daca intr-o cantitate mare!
ella` (08-Jul-2009, 16:48)
buna..

miam inceput viata sexuala....de 2 3 ori pe saptamana am facut neprotejat dar nu mai mult de 30 de sec...am observat ca prietenului meu ii curge un lichid....mi`e foarte frica sa nu raman insarcinata din lichidul semin...cu toate ca ducpa cele 30 de secunde prietenul meu nu ejaculeaza ci dupa vreo 3 4 minute...va rog sa ma ajutati...:O:((
pussy 205 (07-Jul-2009, 09:56)
waw am ramas uimita cred k lumea asta e idioata acesata pagina sa transformat in injuraturi in loc sa discutati ca niste oameni normali
eu. (27-Jun-2009, 10:10)
aaa. ca sa nu te mai belesti in dictionar ca sa`mi gasesti o greseala. ,,ingamfata' .tot tastatura/te rog sa ma iertzi./
eu. (27-Jun-2009, 10:08)
si scuza-ma te rog frumos pt cuv societatea..am scris repede si am mancat litera ,,t'
eu. (27-Jun-2009, 10:06)
fetitzo,daca vrei sa te bagi singura in seama ,n`ai decat . ,,vit-o' ?

)
cred ca se scrie ,,vito' .
te rog foarte frumos sa`tzi vezi de creierashul ala mic al tau pt ca in spatele acelui calculator nu cred ca se ascunde o mare personalitate. esti atat de proasta ,incat nu realizezi ca si tu faci greseli f mari de scriere. am scris un cuv . la repezeala shi in loc de ,,m' am pus,,n',pt k la tastatura n`ul se afla chiar langa litera m.
dar aici nu suntem la lectia de limba romana,asa ca te rog foarte frumos sa`tzi vezi de palaria ta.
esti o carpa,o inganfata si un parazit in societataea noastra. asa ca la revedere!
nyko (26-Jun-2009, 09:14)
stiti la ce mam gandit eu hmmm logica mea e dak nu te protejezi numai copii o sa faci ceea ce eu nu cred ca vrei si tu asta

)))))))))))))
nyko (26-Jun-2009, 09:10)
da ma nu prea cred asta e prea de tot............deja exagereaza ...a ma rog,,,cam asa ce va
(20-Jun-2009, 17:38)
pot vorbi si eu ca o tiganca
=)))
care nu stie sa vorbeste romana
=)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))=)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
(20-Jun-2009, 17:36)
plinba cainele in parc
=)))
hyyyyyyyy si eu ma plinb q el in parc
=)))
imi place plinbarile
lungi
=))))))))))))))
(20-Jun-2009, 17:35)
(20-Jun-2009, 17:35)
k sa-tzi dovedesc ca esti mai vak decath mata si mai proastha decat mine....
eu. (27-Apr-2009, 15:22)
gagicutza smile
intrebare :
care a fost ultima data cand te`ai uitat in oglinda ?smile
smile)
deci. tu ai 11 ani,te`a largit unu` de 20 de ani shi ai intrat aici ca saaaa...smile
itzi spun eu smile : ca sa te faci de cacat smile
sor`mea are 11 ani shi se joak cu papushile,citeshte,scrie poezii ..invatza smile
se plinba cu cainele in parc
uite aiki ai scris
=))))
sau u nu vezi ai nevoie d okelari?
=)))))))))))))
thoooamne c dobitoaca esti..
vit-o
=))))))))))))
vayy...sa fie oare o mik mare greseala
=))))))))))))
=))))))
da-te draq d balega
=)))))
tzinetzi cuvintele pt alta care se ia d tne..
=))))))))
hay..jett
:*:*
eu. (14-Jun-2009, 20:14)
nu stiu unde am scris eu ,,pinba' in loc de plimba

dar te asigur k stiu lb romana mai bn decat tine

mi`am publicat o carte shi o potzi gasi pe piatza

..asha k ..pa .

cred k in mod sigur a fost o greaseala

sau poate a fost o intrebare :-?..
in fine

esti proasta
g*****a (14-Jun-2009, 17:32)
bai fetelor ati innebunit!!!!!!!!qm sa va futeti la 11ani? la 20 c faci va futeti cu calul?
(02-Jun-2009, 20:51)
u dk razi?
=)))))))))))))))))))))))))))))))))))=))))))))))))))
(02-Jun-2009, 15:31)
=)))))))))

)

)

)

)

)

)

)

)

)

)

)
(01-Jun-2009, 20:33)
bah sincer am observath o kestie super tare =)))) proasta aia d eu. comenteaza mereu la commurile celorlalti da ea nu se uita cum scrie =))))
cik plinba in loc d plimba
=)))))
sa fie d vina tastatura?
=)))))
Whatever (11-May-2009, 23:41)
gooooood...nu-mi vine sa cred ce citesc

)

)panarame de 11 ani care se mandresc ca se fut pe rupte?????????sa va cred??????????va datzi mari k daca vedeti o pula facetzi o moaca si il intrebati pe baiat:"aia toata trebuie sa intre in mine??"javre...nu altceva....si ink ceva faza cu anticonceptionalele...te iei frumos te duci la un cabinet ginecologic si iti prescrie medicul alea care ti se potrivesc...si faza cu prezervativu;...da au dreptate fetele care zic"safe sex" foloseste-l in plm nu te mai da mare ca o faci fara...o faci fara pana knd vine bebe si dupa aceea faci avort???lasa-ma cu vrajeli dinastea...si app la baietzi nu li se rupe asa de repede atza....8-| dar asta nu inseamna ca mai sunt virgini...INTERESATZI-VA IN PLM SI LA MEDICI k nu va costa nik...jeezus:|:|:|copile proaste...respect pt cele cu capul pe umeri
Sky (30-Apr-2009, 21:47)
Ce tupeu are asta mica

) Mai ,fato , du-te si savureaza pula in continuare si nu te mai baga singura in seama ,nu te-a intrebat nimeni la cati ani te-ai futut . Curva drq , sa ma lingi in cur ca numai de asta esti buna . Daca stau sa ma gandesc mai bine nu ai tu limba de curu` meu asa ca du-te si impusca-te ,fetito, ca luam gripa tarfei de la tine

)
eu. (30-Apr-2009, 16:17)
hai da`te dreaq de curva .te futzi la 11 ani shi te lauzi pe internet de parca ai fi cnv stie ce.ai terminat cla a 4`a si gata,esti mare smechera?
nu va mai cacatzi pe voi atata,astea de 11-12 ani care o fac shi sunt mandre.nu ma intereseaza viata voastra,facetzi cu ea ce vretzi,e viata voastra,dar nu va mai laudatzi asa,k la 30 de ani o sa plangetzi shi o sa regretatzi ..
gagicutza (29-Apr-2009, 17:21)
fato*
gagicutza (29-Apr-2009, 17:20)
eu.,fat veziti u de pizda ta si laso pe a mea in pace.vrei cumva sa o lingi sau ce?

)
Candy (27-Apr-2009, 20:41)
Cu placere! :*:*
eu. (27-Apr-2009, 15:22)
gagicutza

intrebare :
care a fost ultima data cand te`ai uitat in oglinda ?

)
deci. tu ai 11 ani,te`a largit unu` de 20 de ani shi ai intrat aici ca saaaa...

itzi spun eu

: ca sa te faci de cacat

sor`mea are 11 ani shi se joak cu papushile,citeshte,scrie poezii ..invatza

se plinba cu cainele in parc

NU SE FUTE K VACA ,NU IA MUIE DE LA TOTZI,NU RAMANE EA GRAVIDA,NU IA MUIE DE LA BARBATZI DE 20 DE ANI.
nu cred fey capro..k altfel nu am cum sa`tzi zik..ai stat capra,nu?:| k dak nu itzi zik muista

k shtii ce`i aia sex de vreme ce tu n`ai terminat bine clasa a 4`a :|
doamne :|
peste 10 ani fetitzele de 6 ani se vor fute dupa capu` lu` asta :|
du`te shi suuuge

papa .
anonima (27-Apr-2009, 11:51)
ms candy :*
Candy (25-Apr-2009, 21:06)
"Cu gura" pardon!
(25-Apr-2009, 21:05)
Candy (25-Apr-2009, 21:05)
Prima data incep cu "andreia"...Indiferent de cate zile au trecut de la ultima menstruatie aici includem si intarzierea ei sansele sa ramai insarcinata daca faci sex neprotejat exista deci...vrei sa risti?
Pt "gagicutza"... Cred ca cel mai bine pt tine ar fi sa faci o vizita doctorului psiholog cat mai repede posibil!!!
Si pt "anonima"...sexul anal...anal provine de la anus mai exact fund....deci sexul anal este acela pe care mai nou il practica si adolescentii nu doar personajele porno...mai clar fac sex in fund. Cat despre cel oral...Ai auzit vreodata la scoala o profesoara care zice "o sa facem niste exercitii oral" ei bine cuvantul oral provine de la gura si sexul oral este acela pe care il practica fetele in general ( excludem persoanele gay ) adica penisul baiatului este introdus in gura fetei. Metoda clasica de masturbare a baietilor doar ca este practicata de fete su...gura!!
gagicutza (24-Apr-2009, 15:58)
buna.am 11 ani si saptamana trecuta mi-am inceput viata sexuala...am facuto cu un baiat de 20 de ani.cand mi-a bagato ma durut f tare de nu mai stiam ce sa fac.zbieram.am facuto neprotejat si a ejaculat in mine
creatza (23-Apr-2009, 15:14)
mare e gradina ta doamne...si multi prosti ai in ea...of..astea mici de 11,12,13,14,15 ani...stati mama parcate,vedeti-va de scoala ca de pula toti sa va saturati toata viatza...ce drek
andreia (14-Apr-2009, 09:05)
ma fetelor. dupa cate zile de la ultima menstruatie poti face sex neprotejat chiar daca iti vine neregulat?
Candy (13-Apr-2009, 11:58)
Stiu fetelor ca e absurd dar...asta e! Daca ele asta vor, le place...nu avem cum sa le oprim, nici macar nu iau in considerare sfaturile noastre! Deci ne chinuim degeaba si in fond...la ce ne-ar interesa pe noi ceea ce fac ele?! E cam prostesc si ne irita pentru ca la final tot ele vor intra aici si se vor plange de ce au facut si ne vor cere ajutorul.
(12-Apr-2009, 22:09)
m3_criss (12-Apr-2009, 22:09)
auzi ca nu mai poti sta fara pula =))) Doamne... :O:O aia ii nimfomana rauuuuu
m3_criss (12-Apr-2009, 22:07)
Doamne nu imi vine sa cred ce citesc...deci ori unele persoane fac mishto ori chiar lumea asta se duce de rapa...ce 11 12 13 ani :O:O heloo eu la varsta aia nici nu stiam ce ii aia "pula" si voi deja va jucati cu ea...vaii
dydyana (04-Jul-2008, 22:45)
pentru elvira 69 :X care zice ca face sex anal....iubitul tau iti da si limbiin anus?
UN BAIAT (03-Jul-2008, 00:39)
imi dati si mie fetelor idurile voastre de mess,daca aveti mai mult de 15 ani
(03-Jul-2008, 00:23)
elena (03-Jul-2008, 00:23)
ARE DREPTATE "ANONIMA"
lavinia (01-Jul-2008, 11:21)
ai de viatza vostra =))) .. io nu mai pot de ras =)))
(19-Jun-2008, 15:00)
Anonima (19-Jun-2008, 15:00)
..Hmmm..tot citesc ce scrie pe aici..sunt inca socata (la fel ca cele care au scris mai jos)..nu stiu ce sa zic..adica mi se pare aiurea ca de la 11 ani sa iti incepi viata sexuala..am 16 ani..si de 2 ani am un prieten care e cu doi ani mai mare ca mine..pana acum nu am avut relatii sexuale si nici nu vreau nici eu, dar nici el..poate suna cam ciudat..dar mie nu mi se pare deloc..Parerea mea personala este ca virgina ramai pana ce te casatoresti adica un sfert din viata..apoi trei sfert din viata nu mai esti virgina..De exemplu..nu imi cunosc viitorul sot..dar nu cred ca in noaptea nutii lui iar conveni (oricine ar fi el) sa vada ca nu e primul baiat din viata mea...De ce sa iti cunoasca 20 de baieti corpul cand il poate cunoaste doar unul..? De ce sa nu ne pastram curate pt unul singur...asta e parerea mea..De multe ori 49% din fete gandesc asa...iar restul de 51% gandesc pe partea cealalta..By the way.. macar daca o faceti, faceti`o protejat! Zi faina
Xcentric Angel (16-Jun-2008, 12:12)
Bah voi v`atzi tampit , omg :| qm sa zici ca la 11 - 12 ani te`ai futut ... mai te sh lauzi .. omg , atzi luat`o razna . Cica futeti`va fetelor

) loool .. imi era somn , dar citind comentariile astea m`am trezit de`a binelea

.. Daca va futeti d l 12 ani sau 11 , qm se lauda unele , pey la 15 ani suntetiz pe centura :| Vai de viatza voastra , v`o nenorocitzi :|
deushka (30-May-2008, 16:06)
e pt mmmm comentariul de mai jos
deushka (30-May-2008, 16:05)
ori faci misto, ori esti proasta de bubui...
(29-May-2008, 00:46)
pt mmmmm....aberezi de-ngheata apele =))
coclit (28-May-2008, 23:36)
fa "mmmmmmmmm" eu imi bag pula in rasa ta....toata si sculata....vrei sa o faci in 3,vrei sa o sugi....si tu nu te consideri curva =)) ha ha ha bagamiasi pula in mata
mmmm (28-May-2008, 21:04)
ma fetelor daca va futeti dec cateva ori pe urma chiar nu mai puteti sta fara pula va spun eu bine ca eu am una si imi ajunnge mai ales ca am facut si sex anal la 13 ani mmm e foarte bine doare la inceput dar pe urma e magnific mmm chiar miar place sa o si sug inca nu am supto si as mai vrea sex in 2 sau 3 sa ma satisfaca calumea...oricum eu la varsta mea sunt dezvolatat deoarece mia venit ciclu la 10 ani adica in cls a 4...nam facuto decat cu un baiat deci nu ma consider curva oricum ...si miar place sa mi da limbi ca am auzit ca e super..futativa fetelor dar numai daca aveti cu cine ca daca aveti la inecput si pe urma va despratiti nu o sa puteti sta fara pula va spun eu..aa si nu se compara una e sa te masturbezi si una e sa sa tio traga nu e aceiasi placereee ahhh fetelor care habar naveti de pula daca ati si ce bine e..si care va futeti bv voua fetelor va poop nui asa ca e bine..astept sami sp si mie cum e sa va o trageti cu mai multi ca vreau si eu sa stiu...
anatoly timoshciukanu (27-May-2008, 21:55)
cam toate fetele din ziu de azi sunt curve si am si un argument pt care spun asta:eu sunt acum clasa a 10 a,si am o fata in clasa cu care sunt coleg din clasa a-5-a.Aceasta fata incepand din clasa a 6 a simtit gustul pulii.La inceput a avut un prieten cu care ne povestea(celor care eram in clasa cu ea)ca se arde zilnic,apoi s-a despartzit de acel prieten(nu stiu din ce motive) si de atunci in fata scolii veneau diferitzi indivizi cu masinile o astepta sa iasa de la ore o lua in masin si plecau cu ea(de multe ori a-2a zi nu mai venea la scoala).Mama ei stia de ce face fica,insa tatal nu pt ca era sofer pe tir si nu prea statea pe acasa.In momentul in care a aflat ce facea fica lui acesta a dato afara din casa(asta se intampla cu 2 saptamani in care sa incepem clasa a-9a)Atunci unul de clasa a-12-a i-a propus sa o tina la el acasa.Fata a acceptat.Acesta atinuto vreo 2 luni( doar pt a profita de ea...adik sa o futa)acum aceasta fata am auzit de la niste prieteni ca se prostitueaza si sta cu chirie)
deushka (27-May-2008, 18:45)
aoloooo... daca mai citesc mult pe aici ma pish pe mine de ras

)... cum dracu ma... 11,12,13,14 ani... hai da-o-n pana mea de treaba. Si va mai mirati de ce va face lumea curve. sunt de acord: o fata care o face la o varsta cat de cat potrivita, cu un baiat alaturi de care are o relatie serioasa... nu poate fi numita curva. Dar ca sa te culci cu cine iti iese in cale.. vai de viata voastra. Fufelor voi ati auzit mama ca cine incepe sa faca sex mai devreme de 16 ani e mult mai predispusa la cancerul de col uterin?? nu normal k n-ati auzit... e mai bine sa stai cu putza intre picioare si mai tarziu sa te trezesti cu nush ce boli. Si inca ceva: anticonceptionalele nu se iau oricum. Este nevoie de consultatia unui medic ginecolog. Numai el iti poate recomanda ce este mai bi8ne pentru tine. Va spun ca stiu de la verisoara mea, care a ramas insarcinata pt ca nu a luat ceea ce trebuia si s-a mai ales si cu inca alte zeci de probleme: cum ar fi stari de voma, dureri de cap. Nu ati vrea asta, va asigur. Vedeti-va fratilor de problemele varstei si faceti-le pe toate la timpu` lor ca apoi o sa regretati. Doamne... citesc si ma crucesc.
jojo (27-May-2008, 17:44)
decat sa stai cu unu ca e doar frumos s cica te iubeste...si peste ceva timp iti zice "duten pooola mea"....mai bine alegi unul care sa te plimbe si sa te respecte...inttodeauna un barbat cu bani,chiar dk la tinerete e mai prostut la maturitate isi respecta sotia si familia...nu ca ceilalti care spun ca iubesc si ajug sa te injure,sa bea si unicul lor scop in viata e sa te foota,sa faca copii si sa te puna la cratita
(26-May-2008, 23:55)
stii cum e....so asa toti baietii ne fac pe toate curva suntem sau nu.....si se uita doar la forme....citez"ce booona e aia...ce as f...."......si dk chiar s-a ajuns la asta si baietii fut si apoi lasa....makr sa fie contra cost...interes reciproc....nu sustin asta....critic si eu astfel de fete....dar daca respectul chiar nu exista din partea barbatilor pentru femei makr sa fie interesul...ca fufa oricum te face....ca te-ai culcat cu el...ca e din dragoste...ca e din interes....sau etc....deci....cum ai spus tu...barbati cu bani si prosti de-mpung....fete boooone(dar doar atat) si pe interes....asta-i lumea in ziua de azi...choar dk nu ne place si ne urcam pe pereti treb sa en obisnuim....si ca o cz....tot fufele au bafta la baieti buni
zeroberto (26-May-2008, 18:01)
b_t te contrazic...fetelor nu le place sa fie iubite(sunt cateva exceptzii).....daca o fata ar vrea sa fie iubita nu si-ar alege prietenul doar daca are bani,masina si vorbeste vulgar asa ca sujeo ...nu mai lua tu apararea fetelor ca totzi stim ca in ziua de azi fetele sunt pe interese
(26-May-2008, 00:32)
pt ronny....pe unde esti prost te doare?....fetelor le place sa fie iubite si respectate
roony (25-May-2008, 01:56)
le place fetelor sa li se dea limbi in pasarica????
(24-May-2008, 16:00)
pt sexysirea...pai ori faci misto...ori erai rupta de beata sau mai sh eu ce de-ti veni raul la stomac....ori te-ai culcat cu vreun imputit cu cercel in ureche,o pereche de blugi si care cere bani la parinti de tigari...dar nici nu sh sa lege doua cuv...pt emma...are dreptate in felul ei...nu inseamna dk faci anumite lucruri cu pers iubita esti fufa...depinde de varsta,dk exista respect etc....dar pe alta parte nu inseamna iubire prin simplul fapt sate culci cu cineva.....
dayanaa (24-May-2008, 01:40)
sh emma..pfai da ejti fufa rau.......a iiubi pe cineva nu inseamna sa te culci cu aceea persoana(baiat)....numa ca u nu sti ce ii aia a iubi..voua retaratelot trebe sa va bage cnva mintile in cap...mai ales la emma(fufa)...voua trebe sa va dea cnva o lectie de viata...sh pt parintii tai.....vostri(fufelor)....sh astea care gandesc ,ca si mine nu zic bn sau cum??am doar 13 ani dar am capul pe umeri si o educatie buna(excelenta)....si nui nika dak ejti baiat la 16 ani virgin chai dak suna putin aiurea poate fi cva normal o faci cand ejti pregatit/a....deci tineti cont de sfatul meu AUZI EMMAAAA?????.........
dayanaa (24-May-2008, 01:34)
BAGATZIVA MINTILE IN CAP COPLE PROSTE!!!!.........po voi ajungeti curvele romaniei:"vai cat ii de bn ce senzatii"..ce senzatii??...bah prostelor nu sunteti normale...pfuai cam fac cruce numa cand aud...cum o zis una viitoare centriste sh retardate sh dragoate asta o sa ajungeti voi....pfuai fetele care gandesk ca sh mn tot asa nu ca si retardatete celelalte....pop male s lasati sh voi un id msms:-*...pfuai fufelor tarfulitze ce mai :
fotbalistul (23-May-2008, 23:13)
ce parere avetzi despre un baiat care e virgin la 16 ani??????
(23-May-2008, 16:37)
pt fata care sa opus...am o intrebare...mama ta stie de asta?...daca nu ar trebui sai zici daca tu zici k teai opsu..nul lasa sasi bata joc de tn pe respectivu baiat...eo am patito si am tacut din gura...nu a fost bn..cand miam deschis gura era prea tarziu...am ramasa cu mici traume....nu mari deoarece am gasit marea iubire...si acum pot so numesc asa...mai gandestete sai fa ce trebuie facut...fal sa plateasca...eo cel putin am tinut la virginitatea mea....pwwwp...:*
emma (23-May-2008, 13:17)
sunt de aqrd q tot bv voua
(23-May-2008, 13:06)
emma (23-May-2008, 13:05)
pizdele kre zik k s virgine is cele mai ruuptte.....c va mai laudati si voi..ai prieten iubeste l maxim
marky.mark22 (23-May-2008, 06:06)
stai linistit ca nu se intimpla nimica daca ea venit ciclu
sexysirea (22-May-2008, 00:09)
eu cand m`am futut prima data am simtit pula pana in gat si mi`A venit scarba si am vomitat in gura aluia kre ma futea
simona (21-May-2008, 21:46)
daca ti-o tragi de la 13 ani esti o eroare a naturii!!!!!!!!!cum frate asa devreme?sunt atat de proaste copilele astea de imi vine sa le scuip in ochi.disperate.VIITOARE CENTURISTE
(21-May-2008, 12:00)
bv ally_sweet,sunt d akrd s o faci q prietenul tau dar cunosc pers kre exagereaza
lollipop star (19-May-2008, 12:32)
nuj meh ....c scrie aici dar....................cn e q kpu p umeri shi vrea sa fim ptietene sami dea id lor....pls poopici:*:*
andreea (19-May-2008, 12:26)
micutza tarfulitza vreau shi eu id tau...
just.gril24 (19-May-2008, 00:29)
pai km asta e problema..k nu mi-a venit desi el nu si-a dat drumu..mai e o kestie..eu nu am ciclu regulat..:-s
danina_nebunatik (17-May-2008, 01:57)
Da.Este misto s-o faci..dar cu persoana care o iubesti..
Atunci numai este doar sex sau doar placere.. ? divers.. ? ca o unire.. ca o unire a sufletelor.. este ceva care nu se poate explica in cuvinte.. nu numai iei, dar cel mai important este ca dai iubire..
Cand ajungi la aceste nivele de a simti iubirea, poti spune cu adevarat k faci dragoste...
a doresc tuturor sa ajungeti si voi sa simtiti asta.. si atunci nu veti mai vorbi niciodata in modul in care vorbiti acum despre a o face..
ally_sweet (17-May-2008, 01:34)
sunt d acord cu andra_girl...bah cel my important cu cine o faci...si cat d pregatita esti pt asta...iar fetelor!!!cea mai mare rushine e s te arzi cu unu shi cu altu shi dup-aia s t arate toata lumea cu degetu'!am 18 ani shi s virgina _recunosk-nu e o rushine pt me asta!

....dak credetzi k va futetzi pana va rupetzi suntetzi vedete?!? ...terminatzi in plm cu toate fazele astea d kkt si bagatzi-va mintzile-n kap!!! shi pt toate fetele care gandsc la fel.......tineti-o tot asa!!v-am poopat :-****
(16-May-2008, 01:16)
dk ti-a venit ciclul stai linistita...exista cazuri rare cand se intalmpla sa iti vina menstruatia desi ai ramas insarcinata...dar pt linistea ta,desi nu e necesar,fa si un test de sarcina dupa ce-ti trece.....pt linistea ta
just a girl (15-May-2008, 21:03)
este posibil sa ramai insarcinata daca ai avut contact sexual neprotejat dar el nu s-a terminat in tine?adik daca fata s-a razgandit imediat dupa ce el si-a introdus penisul in vagin?
(15-May-2008, 18:41)
buna sunt fata kre zicea mai jos k s-a opus...vreau sa spun k mi-a venit ciclul...aqm...mai este posibil sa fiu insarcinata???:-S...k am auzit k itzi pote venii ciclul j sa fii insarcinata...va roog frumos...un sfat j pt me

:*
(12-May-2008, 19:38)
(12-May-2008, 15:45)
pt fata care zicea ca s-a opus....pai a fost impotriva vointei tale sau ai vrut si nu prea?...oricum a fost nu mi se pare normal.....pai tu nu stii dk a ejaculat?sa nu crezi ca baiatul cum si-o baga cum isi da drumul....cat legat de virginitatea ta....depinde cat de adanc a patruns..acum tu stii ce ai simtit si pana unde....
danina_nebunatik (12-May-2008, 03:17)
Nu inteleg de ce cand se vorbeste despre sex, se useaza un limbaj atat de vulgar...Beh dak voua vi se pare placut mi se pare corect sa vorbiti asa..Cat despre fetita de 11 ani.. Cred k este adevarat...Eu am avut colege care la 12 ani o faceau.Ce sa spun..cred k o luau in joaca--- Si tot ele in clasa a 2/3 a se adunau a casa unele da altele si se atingeau in zone intime(era doar un joc).Multi fac, putini zic. Fetele se supara cand cineva le face curve.Atunci voi de ce folositi aceste cuvinte?? Oricum eu optez intotdeauna pentru przervativ. Poti sa ai cata incredere vrei in iubitul tau..dar nu se stie niciodata ce face cand nu e langa tine.. deci de sati risti viata?? pup pentru toti si multa salutari pt toata tara mea de dor... from ita..
(12-May-2008, 01:23)
in plm dak snteti virgine d c plm discutati aici hai careti-va si dati sfaturi in alta parte k yo nu va cred k snte-ti virgina
(11-May-2008, 19:28)
buna...am si eu o problema:-S...aqm kteva saptamani am fct sex q un baiata...dar...eu nu am vrut sii avand in vedere k eu m-am opus el nu a putut sa o bage bine...nu stiu dak si-a dat drumu in mine,nu a avut prezervativ :-S...dar totusi mi-e frik..am uitat sa mentionez k era la ciclu atuci...si mai eram si virgina...exista posibilitatea de a ramane insarcinata?:-SS...sunt prea streasat de chestia asta...si mi-e frk...nu pot sa raman n sarcinata...am doar 17 ani...ce ziceti?sa mai astept sau sa imi fac un test de sarcina?:-S...mi-e frik de rezultat?dak este pozitiv:-??...va rog datzi-mi un sfat...ajutati-ma si pe mine:-S..:*:*
(06-May-2008, 17:35)
oana91 (06-May-2008, 17:35)
mersi

da nu stiu ce sa zic...cred k e destul timp de pe 13 pana azi 6...am citit pe net si despre acele aspecte cu gustul metalic sau ameteli, greturi...nu am nimic...niciunul din acele semne....dar tot nu mi-a venit ciclul...:((:((:((
... (05-May-2008, 19:26)
oana91 ...sa sti k roxi are dreptate...poate fi si din alta cauza...acuma nai nevoie decat de odihna pt k stiu cum e sa te stresezi intruna despre asa cv....mai bn ast 2 sapt si apoi sati faci testul apoi daca ai greturi,ameteli,gust de metal in gura si dinastea parerea mea e k esti 100% cu bebe....da eo zic sa nu te stresezi...iti faci rau singura...take care girl...
roxy (05-May-2008, 18:54)
pi oana91....mai asteapta cateva zile....si fa-ti un test de sarcina....balonarea poate fi si ca urmeaza sa-ti vina menstruatia....sau si de la altceva....
oana91 (05-May-2008, 16:46)
AM NEVOIE DE AJUTOR!! URGENT...AM 17 ANI SI
AM AVUT UN CONTACT SEXUAL PE 13 APRILIE...S-A RUPT PREZERVATIVUL... NU AM FOL. ANTICONCEPTIONALE (PE 12 MI-SE TERMINASE CICLUL)....SUNTDISPERATA...NU AM UN CICLU REGULAT..IAR DUPA CALCULELE MELE AR FII TREBUIT SA-MI VINA PE 1 SAU 2 MAI...LIPSESTE SI IN ZIUA DE AZI...DE VINEREA TRECUTA AM O BALONARE CARE APARE DIM. SI SEARA..AM CITIT CA DAK NU AI CICLU SI DAK ESTI BALONATA..AR FII SEMNE DE BEBE:(( AJUTATI-MA VA ROG URGENT CU CATEVA SFATURI...DACA AFLA MAMA IMI VA INTERZICE SA MA MAI VAD CU PRIETENUL MEU...IL IUBESC FOARTE MULT...NU VREAU SA SE AJUNGA LA ASTA:((
just me &you (02-May-2008, 18:32)
bhai....deci toate suntetzi culmea...si fata aia de 11 ...ori e abureala...ori nu e sanatoasa..sa si-o traga cu cn apuca...pai pa voi va duce capu? aveti de-abia 11-12 ani si deja va credetzi experte in sex?..pai cand o sa ajungetzi la 15-16-17-18 ani ce o sa facetz?...k banuiesc k v-atzi plictisit de tot

)))
o desteapta kre asqulta panaramele voastre (30-Apr-2008, 19:19)
bai.....voi suntetzi ff destepte alea kre sau futut deja la 12 ani....suntetzi handikpateX(X(X(X(X(X
Dak akuma sugetzi pulile j lingetzi j pizdele la 18 ani c kkt va mai facetzi va punetzi puli sa vi le sugezti singure ....pana mea .....yo o sa ma fut in ziua knd o sa ma marit ...kiar j dak o sa am 30....a j app alea kre spun k se mandresc k se fut j sug pulile nu va mai kktzi pe voi k voi habar nu avezti ce`s alea puli j sa jtitzi k nu ne oftikm k suntem virgine ......mai invatza j u mai fato aia de jos "mik tafulityza "sau kum s`o numi...........suge pl in continure j sa vezi k o sa ajungi sa`i`o sugi j lu taktu de panarama c ejti......."complimentele"mele draga..........X(X(X(X(X(X(X(X
(29-Apr-2008, 01:07)
depinde
(28-Apr-2008, 20:25)
madalina_bombonika09 (28-Apr-2008, 20:25)
am si eu o intrebare... daca iti introduci degetul in vagin, mai esti virgina??
lollipop (13-Apr-2008, 15:18)
am shi eu o intrebare shi poate ma ajuta shi p mn cineva ,,, cum este in interiorul vaginului ??

am avut o problema shi ,,,, imi putetzi sp ??/ pls shi ms :* ,,,
lollipop (13-Apr-2008, 15:16)
eu zic k atat kt iubeshti shi itzi doreshti cu adevarat sa o faci ,,, nu conteaza varsta
pisulache (12-Apr-2008, 10:00)
pt a evita o sarcina ne dorita cel mai bine esa foloism prezevativu
dar baietilor nu le place si prefera sa luam anticonceptionale de boli nici ei nu stiu cum sa se fereasca dar uneori nu au de ales folosesc prezervativul
pisulache (12-Apr-2008, 09:55)
Gabitsa (10-Apr-2008, 11:38)
Buna fetelor! mijto site asta..:x vreau si eu sa va intreb de ce ..va grabiti sa va incepeti viata sexuala.?? Eu zik k aveti timp.,o viata aveti inainte,,

no eu nu va pot impune nimik dar..ganditi'va bn inaint sa faceti pasul acesta..ca sa nu va para rau.eu va zik din proprie experienta..aveti grija ce fel de prieteni aveti langa voi..e frumos sexul.mult prea frumos pentru a va face o parere proasta despre el la varste fragede..k baieti asta cauta..oleak de sex si "LA REVEDERE" nah,,nu toti..sper k nu vam pliktistit k comentariu meu..dar nah,..

Vreau doar sa va invats' k sa nu patiti si voi k mn.. :*
lost girl (05-Apr-2008, 16:49)
brunetik...eo zic sa mai ast macar un an...int k va iubiti da esti prea mica..nuj cum arati...dar daca esti slabutza mai ast macar un an...si daca baiatu te iubeste eo cred k te va sustine si te va intelege...ai gr de tn...:*:*:*
brunetzik (31-Mar-2008, 00:07)
am 13 ani defapt 14 fara 3 luni si m-am decis sa-mi incep viata sexuala imi iubesc prietenul si asta este si el ma iubeste si am simt pregatita voi c ma sfatuiti
lost girl (28-Mar-2008, 02:11)
cand am citit ce scrie aici...am ramas traumatizata...nu pot sa cred...int acuma k va incepeti viata sexuala de la 16 ani sa zic asa...da chiar de la 11 si 12....nu pot sa cred...eo zis sa va mai ganditi in privinta asta...nu e bine ce faceti fetelor...eo am 16 ani jumate si pot sa zic k sunt o fata cuminte...am un prt de 6 luni jumate si ne int f bn...ne place sa ne train viata la max...da nu ma obliga sa fac unele chestii....sunt baieti care stiu sa aprecieze fetele...pt fetele astea 2...nu vr sa zic vb urate despre voi...si nici nam intentia...da potolitiva...nui bn ce faceti...o sa ajungeti f rau...si asta nui o lauda...ii o mare rusine...poate e vrajeala poate nu...da pot sa ma ast la orice in romania...si nu numai...pt fetele k-lumea...aveti gr de voi si nu va lasati influientate...kiss'ya
denisa (26-Mar-2008, 20:27)
doamne ce fete proaste ce draq sa trebuie sexul la varsta asta..eu nu stiu...dak vretzi sa vb k mine id meu denisukkka@yahoo.com
(21-Mar-2008, 00:29)
(21-Mar-2008, 00:28)
ti-ai luat testul de sarcina pt k pur si simplu nu-ti vine regulat sau pt k jtii k ai faqt sex neprotejat?dak nu ai intretinut o astfel de relatie nu prea ai de ce sa t temi..dar presupun k t simti cu musca p caciula,asa k eu zic sa mai faci un test k sa fii sigura...altceva nu prea ai ce sa faci :-?? ai grija de tine iubita si anunta-ma si p mn knd t lamuresti :* pupici
baby (13-Mar-2008, 01:53)
am si eu o intrebare la care as vrea sa imi raspundeti...mi`am luat un test de sarcina pt ca nu mi`a venit mentruatia.mi`a intarziat vreo 4 zile...mi`am facut testu si nu sunt insarcianata....dar mi`e putin frica....l`am facut seara....oare nu mi`a aratat bine:-ss....pls vreau si eu un raspuns
eo (13-Mar-2008, 01:49)
........no comm
lucia (07-Mar-2008, 20:59)
vaai frate sunteti penibile rau va trebe p****a de la varsta asta
loool
nicole19 (07-Mar-2008, 05:12)
fetelea astea de 11 12 ani sunt nebune....yo am aproape 17 ani si sunt virgina si sunt multumita de mn.....in plm la 11 ani nici nu stiam ce e ala sex.......buahhh...mai tarziu o sa va para rau.....tarfe ce plm...poop fetele klomea:*:*:
danutza (06-Mar-2008, 20:51)
Cea care a postat mai jos are mare dreptate: totul tine doar de tine si de psihicul tau. Depinde de starea de spirit pe care o ai in acel moment. Oricum, eu inca nu am avut ceea ce se numeste un orgasm multiplu, poate doar consecutiv si la o scurta perioada de timp dupa ce l-am avut pe cel anterior

Iar prin masturbare tot cam in 4-5 minute ajung la orgasm

Oricum multe fete o fac si putine recunosc, dar macar pe un forum unde nu te stie nimeni poti fi mai sincer



Super site
alynutza (28-Feb-2008, 22:23)
mesajul lam scris pt eo mikutza trarfulitza......mare panarama....dar pana la urma o viatza ei face ce vrea q ea....
alynutza (28-Feb-2008, 22:22)
vai de kapul tau fato,ai 11 ani ji ejty experta in sex???????pot sa zik e ejty o mare panarama....gandestete ji u k o sa te saturi dreaq de pula.....trebe sa faki un fiml porno dak mai ji sugi pula....ji faki mai multe chesti.........orestete dreaq odata kumintestete k ejty mare panarama....curva deo binele....ma mir kum nu te arata bairtii pe strda ku degetu dar crd k te arata......o sa regrrti mai taziu k teai futut de mik.......
Andra (24-Feb-2008, 17:24)
ce s`a int cu generatiile astea noi????trebuie sa aveti un partener stabil pe care sa il cunoasteti de ceva tp inainte sa va incepeti viata sexuala!si sa mai fiti si sigure k nu va inseala.....ca dupa aia va treziti cu cine stie ce boala gen sida,sifilis,herpes genital si multe multe altele de care nu o sa mai scapati tot restul vietii,ba chiar sa puteti muri din cauza asta!!!!!Chiar asa de inconstiente sunteti unele dintre voi???mai ascultati si la parintii vostri uneori....k ar putea sa va invete ceva util, si daca nu documentati`va in alta parte daca va e rusine sa vb cu parintii!sexul implica multe,nu doar placere!Eu il cunosteam pe prietenul meu de 2 ani....si cand ne`am combinat am mai asteptat inca jumatate de an k sa facem sex...si suntem de mai bine de 2 ani impreuna,sexul este intr`adevar super placut.....dar nu uitati de sarcini nedorite si de boli in cazul in care nu aveti un partener stabil!!!ganditi de 10 ori inainte de a face ceva!!!aveti grija de voi!!!
(20-Feb-2008, 11:19)
MARYA_COOL_GIRL_15

t immortaL100dark:io nu kred ktzi tre akordul parintzilor pt k nu totzi ginekologii itzi cer asta sa jty ji ink cv...sa nu incrci in niciun kz sa faci avort fara doctor pt k potzi muri d la aja cv kredema ji dak ai fost lA un ginekolog kre tzia crut akordul parintzilor dute la altul pt k nutzi cr totzi

succes orikum
(19-Feb-2008, 21:21)
salut...la toti...nu mai judecatzi mai lumea...fiecare face c vreau...pacat de cei inconstientzi....eu am o relatie de un an si tin ff mult la pr meu si el ma iubeste enorm...sunt adepta senzatiilor tari...k:oral in timp c conduce pe o autostrada qu aprox 200 la ora,sex in casa qu parintii,oral qu usa deschisa si mama in bucatarie...el imi da limbi unde apuca...incercam mereu pozitii noii,o facem in locuri ciudate....e ff tare viatza fratee !!!daka sti sa o traiesti....si nu judecati!mie sexul mi se pare ceva ff normal si toti o facem insa intradevar de la o varsta potrivita...eu am 18 ani fara 3 luni

))....iar restu....dezlegati'va si datzi'va putina libertate...orgasmele tin ff mult de psihicul tau

....eu am multiple orgasme si din contact sexual si din masturbare!prin masturbare ajung la orgasm in maxim 3,4 min

....totul tine de u si psihicul tau
Avril (10-Feb-2008, 01:41)
Or fi ele neexperimentate si curioase dar unele sunt proaste rau bah vere,si pana la urma tot curve ajung
just me (09-Feb-2008, 23:49)
am omis sa precizez k ele nu sunt panarame sau curve cum le nummiti voi, ci sunt doar neexperimentate in domeniu si in acelasi timp si foarte curioase de lucruri noi
(09-Feb-2008, 23:40)
just me (09-Feb-2008, 23:40)
:( e trist ca fetele de 11 - 12 ani se gandesc la sex ink de la o varsta asa de frageda. Oricum nu este bine sa le criticam si sa le injuram cum fac marea majoriatte a fetelor de pe acest site ci din contra sa le explicam riscurile la care se supun si sa le dam sfaturi cu privire la acest subiect.
alexutzza16 (06-Feb-2008, 14:40)
tuuu astea de 12 any..dak de la 11-12 ani bagati pula in voi...si auzi k si sticla k "tarfulitza"...mergeti draq si futetiva cu cai ca maria tereza dak nu va ajunge pula...si "tarfulitza" tu esti o zdreamta,curva,etc...eu am 15 ani si st virgina si nu mie rusine q asta...si proasta aia de copila la 16 ani ce te faci...pe DN1 cu tine...si dak crezi k prin ce ai spus tu akolo e o lauda te inseli...ai dovedit k esty o mare tarfa...si "posta" sau "wc"la toti...poop fetele calumea :*:*:*:*...nu ZDRENTELE
bobolinutzya (04-Feb-2008, 20:18)
plz rasp:((((((
(04-Feb-2008, 18:13)
marya_coolgirl_15:frt da nu intzeleg adik nu my potzi sa ajteptzi ktzi va ani sa preferi satzi distrugi viatza pt ktzi va ani d ajteptat c drq mey io pricp ks tentatzi peste tot da ji yo merg in kluburi aproape in fiekre noapte (ji ku toate astea invatz super bn)fumez ji dastea da sex pana la 16 ani jumate cl pootzin e mooolt prea mooolt frtP.S.dspre partea aia ku fumatu mam lasat da am fumat vrun an:(( ji regret:((
(04-Feb-2008, 17:52)
marya_coolgirl_13: Dmn deki am ramas aja aia eo mika tarfulitza sau kum itzi ziki dmn ferejte deki ink numi vn sa kred io kred k ejty o mare tarfulitza nu vreau sa ziki k dc ma bag io sau dastea da kum sa faki aja cv io am 15 ani ji is virgina ma ji am avut pana aku o gramada d ubitzi ji majoritatea mau intrebat dak vreau so fak ji normal km refuzat da ei nu mau parasit c drq ai itzi distrugi viatza yo am degand so fak p la 16 ani km aja ji pot sa zik k abia ajtept da pana atunki nu indrasnesk sa fak cv...kredema itzi distrugi viatza ba fetitzo..P.S.orikum nu t prea kred
bobolinutzya (03-Feb-2008, 21:54)
tare

) da tot nuu mati lamurit
MeXyKnU (03-Feb-2008, 05:37)
ba poopyk intreaba pe tata daca vrei sa stii cum poate una sa ,,cu unu de 40 ...ca anu asta atata face .. iti arata el =))
poopyk (03-Feb-2008, 05:34)
mah fetelor suntetzi nush cum sa ma exprim in termeni civilizatzi...
deci sunt cateva :-? TARFE! CURVE! NIMFOMANE! PANARAME! datzi`va drq de sclavele pulii...la 11 ani va juktzi cu pula #-o cine v`o fute pe voi nush fara tzatze fara cur fara nimic..dekt pedofilii mai ales e una kre la 14 s`a futut si cu tatal unui prieten de`al ei cum pnm sa faci ma asha ceva? te futzi cu om de 40 de ani? te rupe ala da` la kt eshti de galeata dekt pl aluia te satisface...ba frate terminatzi cu prostiile astea k suntetzi PENIBILE...eu k fata va consider penibile. dak ash fi baiat nici nu v`ash fute k mi`ar fi frik sa nu iau dracu` sida sifilis sau alte prostii... HUOOOOO!! =)) panaramele drq
MeXyKnU (03-Feb-2008, 05:32)
Tot eu va deranjez....
Boarfelor lasati fetele sa se futa daca le place ce aveti cu ele?
Asha fetelor de aia v.ati nascut cu pizda...
"Ce ai tu intre picioare e facuta sa o dai, nu sa stai sa ajungi cu ea in rai" care asculta ceva hip hop intelege

)
va astept pe id de mai jos sa mai vb daca aveti ceva de zis..
MeXyKnU (03-Feb-2008, 05:28)
bobolinutzya ar trebuii sa vi la mine...ca eu din cate prietene am avut numai 2 stiau sa sarute=))
MeXyKnU (03-Feb-2008, 05:21)
Ba ma jur ca sunteti fenomenale sa mi trag palme ce e pe aici nici in filmele porno nu vezi..unele de aici sunt tzacanite altele sunt curve iar altele sunt nishte baieti care isi bat jc de nishte fete proaste.. daca are careva deva de comentat va astept cu placere sa parlim pe mess Krllytos este id-ul meu

futaiuri cat mai reusite va doresc...P.S.: sa intre sa vb si alea disperate dupa pula ca va dau eu:> =))
adela (01-Feb-2008, 13:22)
tin minte ca la mine prima data cand o incercat un baiat sa ma sarute nu prea am vrut deoarece parca mierea frica dar nush de ce dar pe urma cand am vaz ce simplu e nu am mai av nici o problema. Fetelor nu va fie teama lasativa duse de val si a sa fie ff frumos cand cineva vrea sa va sarute uitati ca voi nu stiti si lasatil cine vrea sa ma gas id meu e (adela_ubitha) va ast pwp all
adela (01-Feb-2008, 13:21)
tintin minte ca la mine prima data cand o incercat un baiat sa ma sa rute nu prea am vrut deoarece parca mierea frica dar nush de ce dar pe urma cand am vaz ce simplu e nu am mai av nici o problema. Fetelor nu va fie teama lasativa duse de val si a sa fie ff frumos cand cineva vrea sa va sarute uitati ca voi nu stiti si lasatil cine vrea sa ma gas id meu e (adela_ubitha) va ast pwp all
(01-Feb-2008, 13:21)
bobolinutzya (31-Jan-2008, 19:38)
ms:X:X:X:X:*:*:*:*:*:*:sunte'ti niste skumpe:X:X:Xmsms:*:*:
]pisycutzaa19 (31-Jan-2008, 02:48)
pt:bobo,,iar stii k vine totul de la sine,,iti deschizi gura,,iti lipesti buzele de ale lui si faci o miscare senzula ..o nimika toata,,o sa vezi ce usor o sa fiee,k ma gandesc ca nu tre sa sarutzi ku limba din prima

si nici baiatu respectiv nu ttre sa stie k ii prima oara cand sarutzi,te lasi purtata de val,,akuma knd imi aduc aminte kum ma gandeam si io la primu sarut si cate griji imi facem incep sa rad=))sper sa te ajute sfatu meu
si stai linistita ii mult mai rau atuncea knd tio pui prima oara=))
]pisycutzaa19 (31-Jan-2008, 02:37)
pt;bobolinutzya...draga fetitza mika si skumpa

)..gata ha satzi zik ,,,si io am fost aja akuma 5 ani dar stii kum ii,,si eu ma ggandeam oare cum se face,,oare exista ceva tactica si imi era rusine sa intreb pe cineva saui pe prietenele mele mai mari,,dar stii kum ii sarutul e ceva ce vine de la sine,,u sa te gandesti knd il sarutzi pe baiat prima oara,,k stii f bine sa sarutzi sa nutzi stea gandu la prostii de alea ca ce ma fac eu??gandeste pozitiv si totul o sa fie bine:*
bobolinutzya (30-Jan-2008, 01:02)
haideti fetelor:(((rasp ji me in leg cu sarutul:(:(
olgutza (29-Jan-2008, 20:27)
eu mereu am fost de parere ca un baiat nu te iubeshte namai daca te culci cu el.am 16 ani shi nus virgina da mi-am inceput viatza sexuala atunci cind am simtzit ca sunt pregatita shi prietenul meu ma iubeshte.poate ca multzi vor ride da o fata tre sa se respecte.nu ca tirfulitza.
(28-Jan-2008, 20:08)
bobolinutzya (28-Jan-2008, 20:08)
sal fetelor

am aproape 14 ani ji nuhs sa sarut

sper sa nu radeti d me pt k si voi ati trecut prin etapa aceasta

:*:*raspundeti-mi j me

dar vreau un ras mai clar

pt k am auzit de atatea ori k vn de la sine~X( dar intrebarea e cum se face:-??

plz

besc
lavinia octavian (28-Jan-2008, 19:53)
pai da dar invat bn:X chiar ff bn

:* plz rasp...
Delilah (27-Jan-2008, 18:38)
Stii ce trebuie sa faci???Sa lasi draq masturbarea si sa-ti vezi de treburile tale k ai doar 14 ani!Ar trebui sa te preocupe altceva,de exemplu CARTEA
lavinia octavian (27-Jan-2008, 12:56)
fetelor am 14 ani si ma masturbez:|:| dar nu simt nici o placere..nimica..ce treb sa fak:| pupici:*:*:*:*:*:
Avril (20-Jan-2008, 16:29)
Treziti-va dracu k ati innebunit de tot!!!!!!!!Fete care n-au nici macar ciclu,buletin,de-abia le-a dat flocii,au muci la nas si nu stiu sa se stearga singure la cur....le arde de sex:o...SUNTETI NEBUNE,penale,aveti nevoie de un psihiatru bah!!!!!!!
Avril (20-Jan-2008, 16:22)
Bahhhhhhhhhh si la 15 ani sunteti prea mici pentru sex!!! Vi se pare k sunteti mari rau???? Nu degeaba devenim majori la 18 ani mah copii,ganditi-va putin la asta,daca aveti cu ce
♣ella`? (19-Jan-2008, 01:09)
wai..pixy` mai fatho nu k as aea ceva cu u da since numa impresii ai in cap...plm wai d kpu tau ai numa avioane in cap..ce drq te faci u la 18 ani ??ha?? zi?? chair dak pretinzi k esty buna nici drq nu o sa te mai ia o sa te arete toti cu degetu p strada

)si o sa te faci de rusine...tot ce faci u la varsta asta ii o mare imprsie...sa fi in centru` atetiei si p placu baietilo kar numa sa te fu** da nici gand nu o sa ai o rel serioasa cu vreun` baiat...lol... damn!!! baga-ti mintiile in cap k si asha k sa devi de filme porno tre` sa muncesty tuh...nu sty nik...invata care sa sty ce ii aia P**a nu 1,2 o vezi si u si gata o ador....aio viata intreaga sa faci asa ceva nu te mai tot kka atat p u k numa impresii si fitze ai...peace 2 all...-_O
(19-Jan-2008, 00:35)
andra_girl (19-Jan-2008, 00:34)
bah fetelor...de 11-12 ani,revenitzi-va...prezervativul e sfant...las k va ardetzi voi odata de a doua oara,suflatzi si in iaurt...inconstientelor..pt "tarfulitza"aia de 12 ani care se fute q totzi...fatoooo!!!...revino-ti...te-ai uitat prea mult la filme porno!!..tie de-abia ti-au dat flocii la pizda si de-abia ti-o vnit ciclul si tu te futzi?!?...mai merhi si tu pe la un psihiatru...ceva...sau invatza sa mintzi...k esty o panarama...ti-ar placea tzie sa faci toate alea..da cine te fute pe tn,draga,k nici buletin nu ai...ai si u 12 ani si te crezi mare vedeta de filme porno...la 15 ani o sa iti vina sa iti bagi mixerul in pizda...k nu mai simtzi nimik...pt fetele care stiu ce vor de la viatza...tineti-o tot aja...k nu e rusine sa te protejezi...e mai rusine sa te trezesti cu un copil din flori la 12 ani...si prezervativul nu diminueaza placerea...si nici nu e incomod...fiecare isi doarme cum isi asterne...pt fetele cu cap care vor sa mai vb dati add la id andra_yubitzik...curvele sa se abtina...
blonda (16-Jan-2008, 16:57)
sa nu credeti in cuvantul uni baiat ca veti suferi dar nu orice baiat merita sa va duriti lui aveti grija fetelor ca baieti sunt"curve cu doua fete" sa nu va daruiti asa aiure cum fac altele
cryss_crystyna2008 (15-Jan-2008, 22:48)
as vrea sa qflu mai multe despre orgasm
SSswetkisSS (15-Jan-2008, 17:19)
omg...........aia d 12 ani...:O:O sh ink una d 11:O:O:O:O:O//...noh asa cv nam auzit am 14 sh akm m gand so fac......

)

)

)

)voi santezty niebune unele...dar ii viatza voastra...mie sh akm mi frik so fac....un lucru ii sigur potzy s te dai mare sh tare k fol prezervativ sh k are grija tipa k at cand s intampla problema at s vezi...sh q prezervativ potzy ramane insarcinata.......dar auzi tipa aia "tarfulita etc"...nu mai spune la toata lumea c faci...k nui o mandrie s spui k esti curva...aia ii 100%...una ii so faci q cnv p cre il iubesti...sh una ii so fa q cn apuki...deci....eo atata am d zs....
cinema bizarre (14-Jan-2008, 20:38)
Cum plm sa nu judeci mah knd e atata prostie?????
selynutza (12-Jan-2008, 00:42)
wow........abia am dat d site ul asta si pot zice sincer si fara retineri...in toata romania sunt curve si alea mai inteligente din fete stiu k nu poate sa l schimbe cu cateva vb.......si ink ceva...cu sexul nu i d gluma....sunt asist medic si va spun k fc o mare greseala cu sexul inainte d macar 16 ani....boli transm si cancer...informativa...nu i o gluma...care sunt VIRGINE- bravo..nu pierdeti nimic
am vazut fete nenorocite din cauza sexului...s sinucid p capete...nu fc prostii...viata e frumoasa....traiti o protejendu va.....un sfat mic d la o pers cu exper d viata
popescutza (11-Jan-2008, 21:47)
ihh...mai fetelor voi va jucati???aveti cativa anisori sh gata vrei pl???nu`i buna trb

NIMFA (11-Jan-2008, 16:54)
nu va mai abateti de la subiect si terminati cu judecatile.... dk nu va convine cv sau nu sunteti d'acord vb ti frumos k nu e greu deloc
cinema bizarre (11-Jan-2008, 13:04)
eo mikutza tarfulitza invata fa dracu sa scrii si lasa pula

)))))) tu vezi k esti analfabeta

))))))) iti arde de curvasaraie la 12 ani....vai de capu ala al tau sec,k il ai doar sa nu te ploua in gat

))))
(10-Jan-2008, 02:12)
123456789 (10-Jan-2008, 02:11)
Iresponsabililoooooor! Va jucati de-a mamasi de-a tata si cand o sa va frigeti, vai si amar! Halal viata! V-ati tampit de tot! Generatie de nimic,fara perspective si viitor! O sa va dati cu pumnii in cap, inconstientilor! Puneti mana pe carte, cautati sa ganditi sanatos si sa aveti respect de sine! Mass-media arde de otravirea cu pornografie si nu mai faceti diferenta! In plus, nu acum dar peste 10 ani va veti lovi de probleme ale aparatului reproducator atat de grave ca veti mai avea calede intoarcere! Treziti-va!!!!
georgicutza (12-Dec-2007, 01:38)
stiti cv??q toate suntem fete si probail k m treqt fiekre printri problem,doar k nu scriem comm aiic k sa vb urat si sa ne jicnim.imparim idei si pareri kre poate chiar ne pot ajuta,in concluzie,dak tot faci cv.makr fa q cap si ma refer aici la capul ns,am 15 ani si nu mie rusine sa spun ce gandesc,nu daia sunt libera sa ma exprim??
Anonima (11-Dec-2007, 00:54)
Fetelor ... ati inabunit!!!M'ati shockat unele ...am citit toate comm.....Am 16 ani si sunt virgina: nu mi'e rusine sa o spun!!!Ba e o mandrie k in ziua de azi 10-15 din 100 mai sunt....fetelor asteptati momentul si nu o faceti doar pt k o fac prietenele voastre!!!!Avem timp .....
eo mikutza tarfulitza (10-Dec-2007, 21:48)
moama da ce va fute pe voi ma a??...ati vrea sa o luati si voi asa cum o iau eo a??...

)))...dar nu aveti fete pt asta

...aseara am fost la 4 baieti acasa si m-au naucit

))...sia bagat unu toata mana la mine in pizda si m-au futut vreo 7 ore...nu mai puteam....dar am continuat k sa nu zica "uite-o si pasta nu rezista"...

a fost mega tare mi-au spart pizda


pulanpizda (10-Dec-2007, 19:57)
pleaca fata de aciia, daca se vor fetele futute ce ai tu cu ele! precis esti vreo pizda nefututa!

) haha vrei sa l trimit pe gagicumiu sa te futa asa pasional? aa?
... (10-Dec-2007, 19:55)
fata va taie astia rdsu` inchideti draq pagina si cautati'va altceva d lucru...=)))
... (10-Dec-2007, 19:55)
fata va taie astia rdsu` inchideti draq pagina si cautati'va altceva d lucru...=)))
pulanpizda (10-Dec-2007, 19:52)
viriginele sunt proaste. futetiva in draci

traiti viata la maxim :X :X :X
shadowlight (10-Dec-2007, 01:25)
knd am citit articolul am zis k e ceva foarte bun si interesant pentru tine k fata..k pana la urma...prima data e prima data si respectivul trebuie s fie cineva kre s merite...zic eu..dar m-am scarbit apoi knd am citit comentariul lu fata aia "cuminte" care facea sex pentru 500 de mii=))))))))) si ink la sfarsit face un act de virtute din chestia asta...:-&:-&:-&...cred k e o rusine pentru tine k fata s faci si s si t mai lauzi=)))
thuamne...mare-i gradina lui D-zeu...sincer aia nush dak chiar face parte din ea

)))))..ah si ink ceva...cealaltapoama buna...kre se lauda k papa pl de la 12 ani=)) pai u aku te freci de n-ai aer...si la 20 si ceva de ani invetzi teorema lui Pitagora?=)))..sau stai k aia o invetzi aku aplikta pe propriul corp=))...halal generatzie:-&:-&...curve...nu toate...dar dak te simtzi makr nu mai zi:-j...:-&:-&:-&
unknown (10-Dec-2007, 01:10)
ps

)=))cel mai minunat


D:
unknown (10-Dec-2007, 01:09)
omg:O mi-e scarba..nu credeam k exista persoane de astea j pe deasupra atat de proaste sa fie mandre..:-&ma rog..in legatura cu articolul cred k e ff importanta ianinte de a incepe viata sexuala cu un baiat...sa ai incredere in el..j sa fie cv stabil..sa se bazeze pe iubire..pt k ..kredeti-ma..a face dragoste din iubire...e cel mai super...j apoi..ar trebui sa discutati despre masuri de contraceptie...de efectul.anticonceptionalelor asupra tha..de ex..iubitul meu..prefera..sa fol prez de fiekre data..dekat..sa iau anticoncept pt k am auzit..k pot.dauna..ff mult fertilitatii...j el a fost virgin...pe la 17 ani..(prima data)j are ff multa grija de me......j va dau un sfat...fetelor..aveti grija..cui va daruiti..nu va strikati..cea mai minunat lukru..sexul nu e pt bani...e doar pt a exprima..iubirea..PS:nu vreau sa par prea romantik..dar m-a ingretzosat articolul..ala..:-&

)
nu spun (09-Dec-2007, 23:42)
nu pot sa cred ce citesc aici...doamne fetelor ati inebunit:|..oricum majoritatea st vrajeli..mama ,tata aveti...CURVE :|
nu spun (09-Dec-2007, 23:40)
little girl (09-Dec-2007, 03:38)
ma fta "eo mikutza tarfulitza" u nu ejty tarfulitza u ejty curva dea binelea

))

)



)

poi cum ma handikpato satzi pui p site toate kkturile tale

))

)) poi mie scarba sa mai intru p site fha penalo ne spui u cum luai la muie si cum erai sclava pt nijte amaratzi d 500 d mi poi eo dak ii cer lu mama 500 d mi imi da si nu ma duc sa ma fut k toate panaramele

)) doamne c gandire bolnava avetzi unele frate

))

))

))
eo mikutza tarfulitza (09-Dec-2007, 03:32)
aaa si sa va mai zik k mam angajat pt o noapte k sclava si am castigat 500 d mii deci am fost angajata k sclava la 4 baietzi si 2 fte

prima oara mau pus sa le sug la totzi pulile p rand si a fost super miau spus k dak ma opun imi dau cate un bici....

apoi a trebuit sa dezbrak ftele cu gura d kilotzi si sa le bag limba in pizda apoi au ejaculat totzi baietzii intrun pahar si mau pus sa beau si a fost destul d bun ...

dupaia baietzii stateau p knapea si ftele mau luat ele k sclava mau legat si prima oara au luat un crenvuste si mil baga in pizda dupaia un morcov si tot aja mio largea k sa intra obiecte din c in c mai mari

o cutie d pepsi p kre mio tot bagau in pizda dupaia cnd mia scoso miau bagat o stikla deaia d 1 litru juma si o bagau cu partea ailalta moama si intra aproape pana la dop si dunt mandra d asta

pt k sunt cea mai buna si dupaia au reusit sasi bage doi pulile deodata in pizda mea atat d larga era :X:X:X:XX:X:X:X:XX:X:X::X:X sunt cea mai tare ma sustzinetzi? :X:X:X:X
eo mikutza tarfulitza (09-Dec-2007, 03:16)
ba eo sunt experta in sex si am doar 12 ani aja k nu va mai kktzi p voi kre e problema? uite d exemplu miemi place sa ma fut in grup adik am facuto cu 3 unu mio baga in kur altu in pizda si lu altu ii sugeam pula si kre e prob? sa stitzi k a fost minunat un deliciu ;

sau o data mam futut eo cu ink o fta si cu un baiat si eoi sugeam pula pana ejakula si fta aia imi baga degetu in pizda sau am mai facut o pozitzie

el mio baga si eo ii lingeam ei pizda si a fost minunat
(08-Dec-2007, 16:29)

)...dute fah la 11 ani

).. may intay invata carte fah

)k o sa ty se ia sid p**a

)eu am 12 ani... si nu mah gandesk la aja ceva.....si nu par d 12 ani aja e corpu meu..uni zik k gata nu may sunt virgina:

)nu e adev

..sunt.. si voi fi pana va fi cazu sa fak aja ceva.. ink sunt mik

.
(08-Dec-2007, 16:26)
(08-Dec-2007, 16:25)
doamne

)..bay fato aia d 11 ani

)ai inebunit.futete fato d yty palke d la varsta asta eu am 12 ani si nu mah gandesk la aja ceva ... nu e bn aja.. d mik...

..eu aja zis mai ales so faki d la 11 ani asta e kam naspha

)vai d kapu tau..
nebunatika (04-Dec-2007, 18:36)
haha u aia de 11 ani...fah u vei ajunge zdreanta romaniei dak te gandesti la asa ceva...ori cum stiu ca e baskaleala din tot ce ziki u....pune in plm mana pe carte...si lasa pwla...ca ai timp si pt aia...sau eshti obsedata de asa ceva:|...si cn sar fute cu u:|=))

)mai mikutu iti spun yo baieti din ziua de azi nu se uita la ori ce rapandula=))si la 11 ani creca arati dezastros...

ori cum sti ce ai facut uh??nai impresionat pe nm din contra toti te cred o largoasa avortata...si ori cum tot cea ai spus u e un fake

...ori cum la prima vedere pt mn esti o mare tarfa si asa vei fi in continuare face romania de ras=)) cand vei fi mare:|poate te vad prin spania

)=))si un sfat pt fetele care fak sex

rotejativa shi nu mai fiti asha curioase cume fara prezervativ pt ca riscati sa ramaneti insarcinate..dak vreti contactatima pe idu andreeasya shi mai vb akolo pana atunkea pupiki multi
immortal00dark (03-Dec-2007, 22:09)
am si eu o intrebare..eu am ramas insarcinata deoarece mie si partenerului meu nu ne place sa folosim prezervativul si antioconcentionalele....le evitam nu stiu cum dar o facem neintentionat....ar fii vreo metoda sa fac avort da r fara medic? (deoarece trebuie acordul parintilor si sunt minora)am cam o luna si ceva....
roberta (03-Dec-2007, 20:00)
si fat acare a scris asta nu ma refer la " cineva " ci la cea care a zis ca s`a futut la 11 ani
nu intelegeti gresit
roberta (03-Dec-2007, 19:57)
da " cineva " da unele fete la 11 ani sunt deja foarte dezvoltate ..nici nu le dai 11 ani .. !!! iar fata care a scris tampenia asta ...ori e retardata ori prea dobitoaca... Aia la 15 ani e profesoara de noapte..

va zic sigur ..
poopici ..
cineva (03-Dec-2007, 00:34)
cum sa te f*** la 11 ani..??raman la parerea ca doar face misto..sincer!!da cn se uita la o cochila de 11 ani..???cand n-are nici tzatze nici cur..NIMIC..!!!mda ..in fine...!!no comment!!:|
(03-Dec-2007, 00:32)
FATA VIITORULUI (02-Dec-2007, 00:01)
pentru teny
mai baietule tu cati ani ai ?ce ai crezut ca fata aia nu e ca toate cele...se pare ca nu ai avut capu la tine cand tiai bagato in p...a ei .....imi pare rau de tine ca tiai nenorocit viata dar asta se intampla cand lipseste judecata degeaba ai cap......dar nu ma doare nici in k..r de tine si aia.repet ca doar imi pare rau de tine.poate ejti un baiat de treaba.eu cred ca fata asta tia adus ghinion si ai grija sa nuti aduca si un plod akum de craciun ca noi fetele oferim cadouri des.ejti in dilema pana la gat.sper sa scapi repede de fata aia ca te trage in jos.poate ca si tu o iubesti ca daia ai f....uto dar scuzama dak are un copil in burta sper ca no sa fugi mancand pamantu.fii barbat!!!hai laso inkolo de sarcina ca nu cred ca e gravida.si dak ar fi te sfatuiesc sa fi alaturi de ea cand va trebui sa recunoasca sarcina in fata parintilor ei.macar atat poti face pentru ea.curaj,scumpete mika.poopik doolcik pe...........bootik
o fata (01-Dec-2007, 20:49)
bai terminati cu chestia de genu''un baiat nu te poate iubi cu adevarat daca esti intre 15-18 ani'' asta e o parere total gresita dar e o parere si o respect totusi..dar eu gandesc altefl..voi credeti ca e asa datorita faptului ca in ziua de azi au ramas mult rea putini baieti care sa fie fideli cu adevarat unei fete si mai ales sensibili...dar asta nu inseamna ca totusi in lumea asta nu or mai fi si tipi de treaba care sa puna suflet in ceva..care sasi dedice viata unei fete,care sa poata iubi nceonditionat...desi acesti baieti sunt pe cale de disparitie ei totusi exista si inca ceeva nu judecati din prima o persoana..un om il poti cunoaste mult mai bine daca petreci o mare parte din timp cu el..doar asa ii poti ''vedea'' sufletul iti poti da seama ca acel om nu e chiar asa cum crezi tu..e altfel si poate l-ai judecat gresit..eu consc o gramada de cazuri in care doi oameni sau iubit de prin adolescenta..dar sau iubit cu adevarat..si datorita iubirii puternice dintre ei au ramas si astazi impreuna...deci..nu judecati gresit..si nu generalizati
roberta (01-Dec-2007, 20:29)
pt fata care mi`a cerut id ` e roberta_16_16
:*:*pupici
(01-Dec-2007, 01:26)
alexussa:X (01-Dec-2007, 01:26)
scz m-am grabit si am scris tampeni

... suntem d 2 ani juma impr...si totu e ok.... pooooooopp...aveti grija d voi si d corpu vostru
alexussa:X (01-Dec-2007, 01:24)
ptr "EU" fata sa stii k nu e chiar asa io am 17 ani am facuto cu prietenu meu acum 2 ani cand aveam 15 ani suntem d 1 an impreuna si mi-a dovedit d mega multe ori k ma iubeste... avem o relatie d invidiat ..el e mai mare cu 1 an jumate ca mn... deci nu e chiar asa si baietii au inima... si nu sunt toti la fel....

... orikum ficare cu parerea lui... da io stiu ce-am la usa.... stiu cat ma iubeste.... si nu mi-a dovedit printr`un simplu"TE IUBESC" ci prin fapte si astea conteaza

... poooppppppp sunteti ce-i mai tari:*:*:*::*
nu conteaza (30-Nov-2007, 01:59)
doamneee deci mor de ras ce pot copilele astea sa srie nu mi vine sa cred..la 11 ani sa fii mandra k sugi pula p GRATIS doamneee pai ma copilelor asa va traiti voi copilaria?jucandu-va ku pula?habar nu aveti ce inseamna sa mai fii copil...s-a dus draq tot farmecu copilariei ku voi
little girl (29-Nov-2007, 02:34)
roberta ejty prea tare

) sa lasi si u idu tau p aikea pls sa mai vb cat despre pisikutza lui alin ejty praf fto ejty penala rau d tot eo in loku tau taceam draq din gura imi era si rujine sa deskid gura dapai sami povestesc fanteziile p un site publik

)

)

)

))))

)) nu serios k ejty penala krek ori nu ai fost edukta aksa ori itzi place sa fi panarama

))

))

)) :| asta e fiekre cu parerea lui...
eu (24-Nov-2007, 19:20)
Sa va spun o chestie suntetzi niste proaste dak credeti ca un baiat va poate iubi la 11-16 ani la varsta asta baieti toti nu-mi spuneti mie ca nu se gandesc doar la sex cum puteti crede ca va iubesc dak ai 11-16 ani te culci cu ei dup un pik de vreme te lasa ce iubire e asta sunteti niste proaste baieti sunt destepti va fraieresc dup bunul lor placnu mai fiti asa fraiere si credule dak v-ar iubi la 14 ani si te-ai culca cu el ar ramane toata viata cu tin da raman o vreme si merg la altele care o patesc la fel. De iubire o sa aveti parte mai incolo de la 18/19 ani pan atunci nu va mai faceti impresi de 2 bani. Un baiat care iubeste este in stare sa-si asume orice risk si mai intai te cere de nevasta si-apoi te .....Fiti mai cu capu p umeri nu v-o trageti de pa la 11 ani ca de aia apar atatea boli,cancere si rau in lume lasati pan cand veti avea o relatie care are un viitor sexul ca numa curvele umblA NUMA DUP.....miar fi rusine sa ma gandesc la varsta asta la asa ceva yac si voi astia ce faceti revistele astea sunt sfaturi ca e ok sa te... cand vrei ar trebui sa dea dumnezeu cu foc in in voi Pacat de copii astia ca numa prosti le bagati in cap.N-=avem ce ne mira ca numa violuri crime copii din flori si copii care au copii sunt in lume
eu (24-Nov-2007, 19:18)
Sa va spun o chestie suntetzi niste proaste dak credeti ca un baiat va poate iubi la 11-16 ani la varsta asta baieti toti nu-mi spuneti mie ca nu se gandesc doar la sex cum puteti crede ca va iubesc dak ai 11-16 ani te culci cu ei dup un pik de vreme te lasa ce iubire e asta sunteti niste proaste baieti sunt destepti va fraieresc dup bunul lor placnu mai fiti asa fraiere si credule dak v-ar iubi la 14 ani si te-ai culca cu el ar ramane toata viata cu tin da raman o vreme si merg la altele care o patesc la fel. De iubire o sa aveti parte mai incolo de la 18/19 ani pan atunci nu va mai faceti impresi de 2 bani. Un baiat care iubeste este in stare sa-si asume orice risk si mai intai te cere de nevasta si-apoi te .....Fiti mai cu capu p umeri nu v-o trageti de pa la 11 ani ca de aia apar atatea boli,cancere si rau in lume lasati pan cand veti avea o relatie care are un viitor sexul ca numa curvele umblA NUMA DUP.....miar fi rusine sa ma gandesc la varsta asta la asa ceva yac si voi astia ce faceti revistele astea sunt sfaturi ca e ok sa te... cand vrei ar trebui sa dea dumnezeu cu foc in in voi Pacat de copii astia ca numa prosti le bagati in cap.N-=avem ce ne mira ca numa violuri crime copii din flori si copii care au copii sunt in lume
eu (24-Nov-2007, 19:17)
Sa va spun o chestie suntetzi niste proaste dak credeti ca un baiat va poate iubi la 11-16 ani la varsta asta baieti toti nu-mi spuneti mie ca nu se gandesc doar la sex cum puteti crede ca va iubesc dak ai 11-16 ani te culci cu ei dup un pik de vreme te lasa ce iubire e asta sunteti niste proaste baieti sunt destepti va fraieresc dup bunul lor placnu mai fiti asa fraiere si credule dak v-ar iubi la 14 ani si te-ai culca cu el ar ramane toata viata cu tin da raman o vreme si merg la altele care o patesc la fel. De iubire o sa aveti parte mai incolo de la 18/19 ani pan atunci nu va mai faceti impresi de 2 bani. Un baiat care iubeste este in stare sa-si asume orice risk si mai intai te cere de nevasta si-apoi te .....Fiti mai cu capu p umeri nu v-o trageti de pa la 11 ani ca de aia apar atatea boli,cancere si rau in lume lasati pan cand veti avea o relatie care are un viitor sexul ca numa curvele umblA NUMA DUP.....miar fi rusine sa ma gandesc la varsta asta la asa ceva yac si voi astia ce faceti revistele astea sunt sfaturi ca e ok sa te... cand vrei ar trebui sa dea dumnezeu cu foc in in voi Pacat de copii astia ca numa prosti le bagati in cap.N-=avem ce ne mira ca numa violuri crime copii din flori si copii care au copii sunt in lume
(24-Nov-2007, 19:16)
Sa va spun o chestie suntetzi niste proaste dak credeti ca un baiat va poate iubi la 11-16 ani la varsta asta baieti toti nu-mi spuneti mie ca nu se gandesc doar la sex cum puteti crede ca va iubesc dak ai 11-16 ani te culci cu ei dup un pik de vreme te lasa ce iubire e asta sunteti niste proaste baieti sunt destepti va fraieresc dup bunul lor placnu mai fiti asa fraiere si credule dak v-ar iubi la 14 ani si te-ai culca cu el ar ramane toata viata cu tin da raman o vreme si merg la altele care o patesc la fel. De iubire o sa aveti parte mai incolo de la 18/19 ani pan atunci nu va mai faceti impresi de 2 bani. Un baiat care iubeste este in stare sa-si asume orice risk si mai intai te cere de nevasta si-apoi te .....Fiti mai cu capu p umeri nu v-o trageti de pa la 11 ani ca de aia apar atatea boli,cancere si rau in lume lasati pan cand veti avea o relatie care are un viitor sexul ca numa curvele umblA NUMA DUP.....miar fi rusine sa ma gandesc la varsta asta la asa ceva yac si voi astia ce faceti revistele astea sunt sfaturi ca e ok sa te... cand vrei ar trebui sa dea dumnezeu cu foc in in voi Pacat de copii astia ca numa prosti le bagati in cap.N-=avem ce ne mira ca numa violuri crime copii din flori si copii care au copii sunt in lume
(24-Nov-2007, 17:18)
terminati mey cu aia d 11 ani k e vrajeala,oricum si dak ar fi adevarat inseamna k are probleme cu capul,ori nu a avut parte d educatie sau cn stie ..oricum parerea mea e k a fost doar o vrajeala..sexul e un lucru placut da asta nu inseamna k tre sa il practici cu oricine.knd iubesti e si mai placut :*:*:*
tatiana (23-Nov-2007, 21:51)
fetita de 11 ani cred cai o curva. nam stiut ca exista asa ceva pe la noi. tre sa fii un om pierdut ca sa te futi de la asa virsta cu cine apuca. Cind aveam eu 11 ani nici numi venea asa ceva prin minte. Cred ca parintii chiar nu teau educat. Nici nu vreau sami inchipui ce va fi cu tine la 16. Esti proasta rau, rau...
Sexul anal nui cea mai buna varianta. Mai ales ca neprotejat este cea mai usoara cale de transmitere a bolilor venerice.
Ptr stefan, pare mi se, care nu foloseste prezervativ in primele min. de sex, vreau sai spun ca oricum se elimina sperma, chir daca in cantitati mici. ar fi mai bine sa nu risti. Si niciodata nu va apucati de futai fara sa aveti la indemina un prezervativ. Fara sa va protejati, puteti numai in cazul ca vreti un copil sau stiti sigur ca persoana cu care o faceti e cel care va va fi mereu alaturi si nu va va parasi in caz de gravitate. Succes tuturor si nu mai faceti sex neprotejat, nu luati la gura de la un om cu care nati fost la medic sal controlati ca si asa poti lua cine stie ce porcarie.
yo (23-Nov-2007, 18:10)
bruneta_pusygirl (23-Nov-2007, 17:04)
Mai teny,cum itzi spune tie,tge ajut si eu in caz k nu ai aflat;dka ia venit ciclu nu mai nu a ramas insarcinata!daca no sa i mai vina atunci poti fii sigur k a ramas!ai grija si protejeaza te dka nu vrei bebe)))!!!makr lasatzi si u id ul si fii amabil sa vb.app cati ani ai?sunt curioasa!!!))))lasa tzi mai id ul sa vb!
bruneta_pusygirl (23-Nov-2007, 17:00)
Iti raspun eu COSTINE:la intrebarea ta:nu conteaza natia mai ,conteaza persoana si comportamentul pe care tzi l poarta,uite eu sincera sa fiu sunt tiganca si sunt maritata ku un baiat mai mare k mine cu 6ani,si el e roman!ce parere ai ?a?sunt alte natii cu skoala nu conteaza natia,conteaza foarte mult cum ai fost educat/a.te ai lamurit?
eueu (23-Nov-2007, 12:33)
faceti sex feteor.cautati barbatii cu pola mare ca o sa va f de nu o sa stiti cum va cheama.......va zic eu ca-ds batrana am experienta la20 de ani...si nu planificati.ca nu din prima seara...nu planificati...lasa-tiva duse de val...e cel mai frumos.......tienti aprope...futetiva mult
(22-Nov-2007, 11:18)
delice_ok (22-Nov-2007, 11:18)
mda.. poate k n ar trebui sa adaug comentariul asta, dar multe aberatii se scriu p aici. deci moi are 16 ani si as vrea sa mi zic parerea sincera despre sub asta. virginitatea nu e un cadou. fiecare particica a corpului nostru este legata de psihic. pentru a "scapa" de virginitate, cum se exprima lumea p aici, trebuie sa fii pregatit psihic, din pctul meu d vedere. inca un lucru, NU, nu cred k poti lua orice anticonceptionale, din moment ce se stie clar k fiecare copr este unic. de ce exista zeci de feluri de anticonceptionale daca nu ca sa alegem din ele, si nu noi, ci doctorii specialisti? ganditi va mai intai la cum va va influenta psihic sa renuntati la o parte din voi, sau sa deveniti pentru cateva zeci de minute acelasi trup cu o alta persoana. Meditatia la virginitate o sa va ia mai mult dekt actul sexual in sine, dar va conta mult mai mult in viata voastra. pana la urma, fiecare din noi e unic, fiecare gandeste in felul sau. cert e ca e foarte important cu cine aegi sa faci pasul asta. cat despre sexul anal, da.. o fi cel mai sigur, dar mi se pare sexul fara niciun fel de semnificatie romantica, pentru ca sexul al trebui sa fie bonusul la o relatie frumoasa. iar sexul anal nu mi pare a fi asa ceva. cat despre cel oral.. excuse me, but... e scarbos cu adevarat. e nevoie d emulta incredere pentru asa ceva, iar fetele fara minte care la 10-12 ani cica sunt pregatite de asa ceva, chiar nu au viata. GET A LIFE PPL, SI GANDITI INAINTE DE A FACE CEVA. cum am mai zis, UR CHOICE. :|
yoyo (19-Nov-2007, 12:28)
frate.........va futeti de al 11 ani si dupaia va mirati k va zice lumea curve...pai asat sunteti..voi nu lasati bine suzeta si bagati in gura poola...si mai faceti si anal..mda...mai incolo o sa va cacati p voi la prima besina trasa...nu??
lasati prostiile fetelor..si makr folositi PREZERVATIVUL..e cel mai save...ok???
traitiva copilaria k aveti timp sa va faceti de cap toata viata o sa aveti parte doar de poola....asa k o las la alegerea voastra...:-)
Antonio Alecs Dermoire (19-Nov-2007, 10:58)
Hello Girls !
Cine vrea sa vorbeasca cu un tip de gasca,amabil si foarte dragut (sunt proaspat

director de modelling) si ma intereseaza sa intalnesc fete speciale...atunci nice to meet you !
Mi-ar face placere sa vorbim,cine stie poate ne potrivit.
Prefer fetele sigure,cuminti (nu ma intereseaza vagaboante

) sau tipe dornice de sex,pentru ca nu tot se rezuma la asta)
dati add si vorbim : eu_alex_culturistu
sweet deea 18 (19-Nov-2007, 10:49)
cum ziceau si cei de mai jos,cel mai sigur e sexul anal
nu ramai insarcinata
o fata (18-Nov-2007, 20:54)
deci...pot sa spun k nu`i posibil...citesc shi nu`mi vine sa cred,jur!...cum naiba mah`...la 11 ani?d`ne...eu am 16 ani shi sunt ink virgina,am avut shi eu prieteni pana aku`,normal...dar asta nu`nseamna k trb` sa fak shi sex`...kre` a vrut asta,m`am desp de el`...sunt multi baieti in lumea asta,nu trb` sa stai numai intr`unu,ma mandresc k sunt virgina...shi fetelor...bagati`va mintile`n cap...
me& only me (18-Nov-2007, 19:27)
am si eu o intrebare... kre e cel mai sg mod de a nu ramane insarcinata? ... si knd anume tr luate anticonceptionalele? si kre sunt cele mai bune?...am o mie de itnrebari...si imi e rujine sa vb cu pr meu despre asta:|
Iulius_Badboy (18-Nov-2007, 01:23)
Mai fetele,ce parere aveti de sex anal ?
Ati face asta cu prietenul vostru ? eu va intreb pentru ca eu asta fac si mi-ar placea sa fac in continuare cu mai multe fete !
Eu zis ca e super...VOI ?!
nu va spun (17-Nov-2007, 23:11)
bah fratzilor t crucesti de ce citesti aici ... bineinteles e vrajeala la majoritathea cel putin la copila aia de 11 ani ma rog la Dumnezeu sa fie vrajeala ... ca altfel e clar ca lumea asta se strik toth mai rau ... cath despre aia de 14 ani ... dak la 14 ani te`ai fututh cu 8 + prietenu tau si tata`su ...p la 17 18 ani timisoara o sa ti se para mica zau ..si`n plus o sa dea aia degeaba`n tine ca o sa ai pizda galeatha ... scz`ma de expresie da zau asa ... si matza aia a lu alin ... vai d capu ei altha retardatha ... ce sa zic prezervativu e pt fraieri ... ne inthalnim peste ceva timp in spitalu d boli infectioase vin sa`ti aduc un vibrator sa t satisfaci ... ca o sa ai sida si cine stie ce althe boli plus acasa un copil din flori care n`o sa stie cine`i masa si cum o fosth creat .... retardatha dreq esti ...defapth suntetzi penibile ... la 14 ani va trebe pula cu 8 ink :| vai d capu si d zilele tale .... pt fetele cu capu p umeri ... folositzi prezervativ nu scade placerea in nici un fel ... si`n plus ...placerea scade dak baiathu`i un dobitoc si nu stie ce sa faca ... ca dak baiathu are ceva experientza si cu 3 prezervative t face sa ajungi la orgasm asa ca nu mai credetzi toathe prostiile ca scade placerea sau althe pretexte de genu ... ca in cazu in care`o facetzi si ramanetzi insarcinathe p copilu vostru la nastere o sa scrie erroare si`o sa ajunga ca si curvele astea de 11 - 14 ani care`s numa cu pula`n gura sau ca aia la 15 care crede ca prezervativu`i pt fraieri ...... deci safe sex dragele mele sau in cazu in care avetzi incredere`n parterer si decidetzi s`o facetzi fara prezervativ folositzi anticonceptionale ... dak suntetzi sigure ca nu are nici o boala care s`ar putea tranzmithe prin contact sexual ... poop fetele ...ps: imi place cum gandeste iceman ala ...sincer esti k`lumea rau am citith si la articolu ala cu cath d importhantha e virginitatea ... esti kool ...si sincer e nevoie d parerea unor bietzi intregi la minthe p`aici ca sa inteleaga si curvele astea mici ca nu`i o moda ce fac ele.... bv ink odatha :*:*;pooop pt voi
mihaela (15-Nov-2007, 16:14)
nu e ceva tare grav...mai bine sa te protejezi
Adry _roz_bombon (13-Nov-2007, 23:00)
mda roxi....unele numa tampenii scot..k sa se bage si ele in seama pe site...k nu stiu cu ce sa iasa in evidenta.si crek se gandesc "hai sa zic si yo k ma fut cu 10" deci....yo va sfatuiesc sa va reveniti k oricum nu iesiti in evidenta cu nimik si nu impresionati pe nimeni dragelor (astea kre se vede clar k ii vrajeala ce zic) pt restul...kissss girls :*:*
roxi toxy (13-Nov-2007, 22:50)
tot stau si ma gandesc oare cum pot si fi asa unele fete din ziua d azi...deci numa aberatii ziceti unele..si nush d unde le scoateti ori faceti p proastele
(13-Nov-2007, 22:46)
Adry _roz_bombon (13-Nov-2007, 22:45)
pai mey fetelor...eu la 11 ani visam ink la papusi barbie..si ink credeam k defapt copii ii aduc barza =)) nicidecum nu ma gandeam sa mi-o pun cu nush cati =)) P.S.glumeam la faza cu barza
Iulius_Badboy (12-Nov-2007, 18:08)
DA,SEX ANAL,CHIAR CA N-AM CE ZICE

Placere pura,prietena mea asta prefera si de 2 ani numai sex anal facem (aproape),e foarte placut..........................si safe daca ai cap si stii cum
anal rules
si vad ca si voua va place
nasty girl (12-Nov-2007, 16:05)
si inca ceva octaviana cum adivca ce puteai sa faci???puteai sa zici nu si lu tacsu si alora inka 8 ....si-au batut toti joc de tine
nasty girl (12-Nov-2007, 16:03)
waaaa deci am citi toate articolele de la safe sex si cat de importanta e virginitatea....am observat k toate v-ti luat de pisicutza lu alin mey pana la urma aia a avut 15 ani ....o varsta totusi...pe mn m-a sokat fetita de 11 ani si aia kre la 14 ani a facut cu 8 sau mai multi j cu prietenul ei si cu tacsu=)))fah nimfomano mai hooo astea 2 curve ...asa k totusi nu va mai luati de pisicutza k in ziua de azi cazul ei e unul bunicel avand in vedere k se dezvirgineaza fete si la 11 ani
elvira 69 :X (12-Nov-2007, 15:12)
da...SEX ANAL :X love it !!!!,am 18 ani si sunt inca virgina si sunt mandra de asta pentru ca prietenul meu (25 de ani) vroia sex,si i-am spus ca nu vreau sa ma dezvirginez asa ca am ales sexul anal...si e fantastic,placere 100% !!!!!! si nu e nici un risc (prezervativ,lubrifiant si ffffffff. multa rabdare)
e un mod fain de a face sex mai ales ca eu sunt si model si trebuie sa raman virgina,cine stie

pooop fetele
Octaviana Eminovici (12-Nov-2007, 15:08)
Ma numesc Octaviana si am 14 ani,impliniti acum 3 luni.
M-am despartit de prietenul meu pentru ca faceam sex la el acasa,unde erau si parintii lui si ne auzeau,mai veneau si musafiri si noi faceam dragoste.Apoi pentru ca o faceam neprotejat,el facea cois-intreruptus dar era riscant.
Am mai avut relatii sexuale cu inca 8 baieti anterior dar o faceam numai cu prezervative,numai o singura data am facut-o impreuna cu el si tatal lui,fara protectie,(tatal lui),el a vrut anal si nu am avut de ales,ce puteam sa fac :(
(11-Nov-2007, 23:38)
Buna!Daca este vreo lesbiana pe acest forum sa intre pe id meu:o_perversa_mica_4u
goanga_bebe (09-Nov-2007, 04:08)
parerea mea este k a ramas insarcinata, putea sa ia pastila de a doua zi
//Qlm34\ (08-Nov-2007, 10:58)
dA mAtzA lu alyn..e asha tare gagikatu k ishi tzine shi bolilie?
eeh..k s zik...bv u ..keilaltzi sunt fraeri

kre no s s trezeaska q sida sau vreun kopil din flori
//Qlm34\ (08-Nov-2007, 01:37)
v0i intratzi p site-ul asta k s v invetze s nu fumatzi ji s nu v drogatzi???????????
//Qlm34\ (08-Nov-2007, 01:35)
l 11 ani?..hai k e vrajeala drq..l 11 ani niki nai k treb k s t futzi
ji q kin teai futt??
a ..da..ai q kin..vreun mosh disperat //sau vreun pedofil
orqm vrajeala//
//Qlm34\ (08-Nov-2007, 00:04)
pff...
atzi auzit suratel0r
s nu fumatzi
s nu v drogatzi
s nu betzi
pff..prostia e amuzanta da' uneori t fk s plangi...e0 nu plan g da mult nu mai am..
adry4u (07-Nov-2007, 01:50)
tenny eu stiu ca abia dupa 20 de zile de la ultima menstruatie poate sa stie dak ii insarcinata sau nu.nu avea cum sa afle dak ii la cateva ore.in niciun caz.asteapta pana la urmatoarea menstruatie si atunci vezi dak ii insarcinata.poop
adry4u (07-Nov-2007, 01:47)
tot yo! (07-Nov-2007, 01:15)
inca ceva...in lume sunt razboaie!!si astora de 11 ani la arde de futut...crezi k vine sf lumii si te prinde nefututa?????fugi repede si recupereaza!!!!
yo! (07-Nov-2007, 01:10)
pt aia de 11 ani care se lauda k s futut si a facut si alte minuni...fato,chiar esti proasta..scz dar asa e...cativa ani mai incolo ajungi largareta...cred k si gaina are mai mult creier ca u...dar dak tie iti place..tine o tot asa fato!!.....
pt matza lu alyn ala...alta proasta...fetelor nu mai strigati in gura mare cat de proaste sunteti...auzi..prezervativul ii pt fraieri..fraierii astea sunt savanti p langa u!!scuza mi exprimarea..maine-poimaine te trezesti cu cine stie c boala sau gravida...deschideti bine ochii k viata nu e roz!!!
blue_eyes (06-Nov-2007, 20:12)
si u,iceman,ce ai cu fata de 11 ani dak ea o vrut sa se futa de la varsta aia?problema ei...
blue_eyes (06-Nov-2007, 20:10)
cel mai bine ar fi sa iei anticonceptionalele...dak ai o relatie stabila cu pritenul

...si dak nu ...folositi drecu prezervativul!
Iceman (06-Nov-2007, 10:24)
la 11 aniiii???????????? God damn it...I mean, Alah damn it!!:|:|:O:O:O....la 11 ani deabia ma duceam la fotbal si mingea era sg cuv p care il avea in gura...nu pula :|:|....doamne eshti tare mandra d tine nu??? maica`ta ce zice?? a,scz...probabil nu stie :-J....unde va e capu ala mai fetelor??? dumnezeule...:|
(05-Nov-2007, 22:03)
simmy pisikutza lu alyn (05-Nov-2007, 22:03)
woow vati pus toate pe mn sa ma injurati si alea alea...dar de fetita aia de 11ani ce ziceti nik normal...orikum sunt mandra cu deciziile mele....ma f*t cat vreau si nu va intereseaza pe voi')
Iceman (05-Nov-2007, 18:26)
buna seara din nou! mama mama ce disputa aici p tema prezervative :-? hmm, hai sa va zic si eu parerea mea k na, n`am intrat degeaba. Deci, pisica lu alin sau cum draq iti zice...eshti o proasta...scz k zic, d obicei nu jignesc fete, da chiar eshti.adk u nu faci dc??? ti`e frik, k scade placerea?? nu`ti place cum se simte??? sau dc??? pai in primu rand ar trebuii sa stii k s`au inventat anumite prezervative, firma n`o zic sa nu fac reclama, hai bn Durex, a caror senzitivitate a fost scazuta pana la cea a pielii.k sa intelegi si u asta inseamna k se aseamana f mult cu pielea penisului...in + , dak nu folos prez, ori te trezeshti k vreo boala cu "S" ori cu un little baby boy or girl, da lasa k mama ta n`ar zice nimik dak te`ai duce cu un copil in brate la ea nu??

stiam eu... dupa aia, dak nu`si da drumu in tine, mi`e frik sa intreb unde...in prosop?? il mai folos dupa aia???? :-& sau pe.....neee, nu vr sa ma gandesc la asta...deci safe sex! pt celelalte fete, prima oara am auzit k doare mai putin dak baiatul folos prezervativ, cel putin asa am auzit, nuj sigur.dar sfatul meu si al oricarui tanar care are capu p umeri e sa va protejati k nu strica

....peace :*
andrada (04-Nov-2007, 21:57)
as vrea sa stiu daca la baieti se rupe ata si daca o face cu prezervativ. caci vreau sa mi incep viata sexuala si vreau sa stiu daca mai e virgin
elena (04-Nov-2007, 01:22)
auzi la ea; coolgirl are 11 ani si s fute q cine apuk fa da proasta mai esti cati bebei ai avut pana aqm?makar esti in stare s t protejezi?sh mai e una kare nu stie ce anticonceptionale s ia pai dute fa la ginecolog sau la voi in varf d munte nu exista asa ceva?????????iumestene
elena (04-Nov-2007, 01:16)
va intzeleg e greu s fi destept si mai ales informat s ma anuntzatzi dak e vorba d vre un botez k vin q cea mai mare placere
elena (04-Nov-2007, 01:14)
folositi fratilor prezervative k nu skad placerea doar t protjeaza d un bebel sau mai rau d cine stie ce boala p kare partenerul tau nu stie k o are
simina (02-Nov-2007, 21:04)
dupa parerea mea cel mai bn e s fol prezervativul...asa poti s fi sigura k nu te alegi cu vreo boala...sau mai rau,cu o sarcina nedorita.hmmm...cn zice k st fraieri cei care fol prezervativul

)e cea mai mare prostie...pana o s o pateask.atunci s te vad

)si mai ales k poti s iei o boala de care nici partenerul tau nu stie k o are...
roberta (02-Nov-2007, 20:31)
poi "pisicutza lu alin " ar fi imposibil sa`si dea drumu in tine k isi da in gura ta

))=))) si stii d c ?? k esti ridicola .."prezervativu` ii pt fraieri " nici macar sa te protejezi nu te`o invatat mata ..ce educatie ti`o fi dat ,....nush ...
pussykat (02-Nov-2007, 04:24)
eu vreau sa raman insarcinata dar nu stiu cum...va rog datimi cateva sfaturi
Adry_blondyna (01-Nov-2007, 20:55)
simy crezi u k e pt fraieri da dupa ce o s-o patesti odata o sa zici "fraieri sunt aia kre nu stiu sa foloseasca prezervativul"
simmy pisikutza lu alyn (01-Nov-2007, 19:54)
prezervativul e pt fraieri kre nu stiu sa se tina...fac sex cu prietenu meu de 1an fara si nu sa int nik k nu isi da drumu in mn
Adry_blondyna (29-Oct-2007, 22:05)
doamnee cum trece timpul cum fetele mai repede isi incep viata sexuala.helloo trezirea ,doctorii zic k de la 16ani corpul este dezvoltat mai klumea.oricum fiecare o face cand vrea si cand are chef.dar totusi mey......11,12,13 ani...mai dao dreq...peste vreo 5 ani s-or fute la 8 ani =))
(29-Oct-2007, 21:58)
Adry_blondyna (29-Oct-2007, 21:58)
pt Stef- sincer nush,k nici noi nu folosim la inceput prez,dar f putin,max 1 min.pana acum a fost ok

)
stef (25-Oct-2007, 22:14)
Am si eu o intrebare

oate aparea o sarcina nedorita daca la inceput(pt cateva minute,sa zicem)partenerul nu foloseste prezervativul?
costin (25-Oct-2007, 01:27)
Salutare!!! Am si eu o intrebare pentru voi ca eu nu o inteleg. Ce se intamplca cu fetele din ziua de astazi ??? Tot mai tinere si se umbla cu roomi ?? oare de ce sa se uite la unu de lata natie decat a ei si oare de ce acel baiat este cu 5-6 ani mai mare (asta in cazurile bune)??? Astept si eu un raspuns. pa pa poop
costin (25-Oct-2007, 01:20)
mai lome dar daca nu ai facut niciodata sex cum e ca baiat sa faca pentru prima oara ???? astept rsp poop
capritza (23-Oct-2007, 11:19)
baaaaaaa ala disperatu,pe ce lume traiesti?? nu stii si tu k dak ii vine ciclu,nu are cum sa fie gravida|???? vii dp marte??doamneeeeee,ce creier de gaina ratacita

))))
andutza (21-Oct-2007, 18:45)
cum te masturbezi cel mai mijto...sa ai o placere mai mare.....dar...fara sa te dezvirginezi?bigsmilewink) pls.....rasp
georgika (20-Oct-2007, 13:35)
hei tu fata de 11 ani esti loca cumva sau e vrajeala doamne sa faki sex la 11 ani nu am mai auzit asa ceva
andreea (20-Oct-2007, 12:51)
imi pare rau pt fata d mai jos.iar typa d 11 ani,ori e vrajeala,ori nu esti sanatoasa.stiu k te-ai nascut din prostii fato da u nu tre s repeti greseala asta.lumea nare nevoie d curve.scuze pt exprimare,da asta e adevaru'.pooop si nu mai bagati vrajeli ci fiti sincere k va mintiti p voi in primu rand si apoi p unii cititoi care pun botu la asemenea chestii.
mihaela (18-Oct-2007, 20:23)
putem sa folosim orice anticonceptionale
(16-Oct-2007, 12:03)
lav (16-Oct-2007, 12:02)
am si eu o intrebare...am un prieten de 6 luni si am facut-o cu el,dar nu ne-am protejat...pot ramane insarcinata...???sunt disperata varog lamuriti-ma
deiOOtza (08-Oct-2007, 23:11)
nu cred....nu vreau sa fiu pesimista ...dar stiu o fata care pana in a4a luna nu si-a dat seama pt k avea ciclu....naspa...sincer
raluca (05-Oct-2007, 12:43)
raluca (05-Oct-2007, 12:37)
am un prieten de 1 an si jumatate si acum o luna am facut dragoste cu el.ne iuim mult.suntem din orase diferite dar avem incredere unu in altu.e minunat sa faci dargoste cu cineva pe care il iubesti si nu doar din interes sau obligatie.nu s-ar mai numi dragoste,ci sex!coolgirl esti cea mai tare!!!!!!!!!!11
Tenny (04-Oct-2007, 18:49)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (04-Oct-2007, 18:49)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (04-Oct-2007, 18:48)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (04-Oct-2007, 18:48)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (04-Oct-2007, 18:47)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (04-Oct-2007, 18:35)
ok rechine ms frumos pt raspuns
rechinu (04-Oct-2007, 01:40)
ba daka nu i-ar veni ciclul maine si iar veni peste o luna doua atuncea ar fi cazul sa ramana insarcinata asa k nu ai de ce sa te temi.
rechinu (04-Oct-2007, 01:39)
ba tenny stai fara grija k nu ramane insarcinata.Daka i-a venit ciclul nu ramane insarcinata

asta am patit si eu mai demult

stai fara grija.;
rechinu (04-Oct-2007, 01:33)
fumati ,fumati, e bine nu ascultati pe alti ce zic,drogativa k e misto
Tenny (03-Oct-2007, 22:14)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
Tenny (03-Oct-2007, 22:14)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
(03-Oct-2007, 22:13)
Tenny (03-Oct-2007, 22:12)
VA ROG MULT DE TOT...AJUTATI-MA...SUNT DISPERAT RAU DE TOT...AM FACUT SEX CU O FATA NEPROTEJAT SI MI`AM DAT DRUMU IN EA...ASTA S-A INTAMPLAT CAM LA 3 DIMINEATA...IAR LA 8 DIMINEATA I-A VENIT CICLUL...EXISTA SANSE SA RAMANA INSARCINATA?K EU AM FOST LA FARMACIE SI MI-A SPUS K NU SUNT SANSE SA RAMANA INSARCINATA...VA ROG FRUMOS AJUTATI-MA K NUMAI REZIST CU DUBIUL ASTA
» adauga comentariul tau