Jurnalul unei CoolGirl, numarul 6

Good news pentru acelea dintre voi pe care le chinuie talentu' si carora le place sa puna pe o foaie de hartie (sau de calc) tot ce le trece prin cap. Noi sugeram o tema in fiecare numar, iar voi aveti doua saptamani la dispozitie si trimiteti povestile scrise de voi (textele sa aiba aprox.
5730 de caractere, cu spatii) pe adresa redactiei sau pe e-mailul:
coolgirl@burda.ro. De asemenea, nu ezitati sa ne trimiteti scrisori si e-mailuri cu parerile voastre despre temele discutate, dar si propuneri de teme noi. Cele mai interesante povesti de la voi vor fi publicate si pe www.coolgirl.ro.


Singură de Valentine’s

„Sunt singuri pe stradă şi se ţin de mână...Se plimbă agale pe trotuarul ud şi rece...La un moment dat, el se opreşte, se postează în faţa ei, o priveşte adânc cu ochii săi verzi şi o sărută lung... <<Te iubesc!>>, îi zice cu sinceritate...Ea îl priveşte şi sare de gâtul lui sărutându-l prelung...
Două lacrimi mi se scurg pe obraz...Opresc DVD-ul...Ce rost are să mă uit la astfel de tâmpenii?De parcă mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva...Mi se pare un clişeu...Ce prostii le mai trec prin cap oamenilor...Trandafiri roşii, ursuleţi de pluş, bomboane de ciocolata...De parcă oamenii din ziua de azi mai fac ceva de genul acesta...ceva romantic...
E Valentine’s Day şi sunt singură acasă, în patul meu cu aşternuturi mov şi mă uit la filme siropoase de dragoste, plângându-mi de milă că sunt singură în această zi atât de <<specială>>... Mereu am fost singură de Valentine’s Day, şi desigur prin <<singură>> se înţelege <<fără prieten>>...Însă niciodată nu m-am simţit mai singură ca acum...Am citit toate articolele posibile şi imposibile despre Valentine’s Day găsite prin reviste...Oricum nu ai ce altceva să citeşti zilele astea...Numai despre asta se vorbeşte...În absolut toate articolele ţi se spune <<Nu mai fii depresivă!E fun să fii single!Lasă băieţii, ieşi cu prietenele!E mult mai fun să mergi undeva cu fetele decât să ai prieten!>>...Dar ce se întâmplă atunci când toate prietenele tale sunt cuplate?Ce se întâmplă când toate, dar abolut toate, sunt plecate în oraş cu iubiţii lor?Despre asta de ce nu se scrie în niciun articol?Oare cred că aşa ceva nu e posibil?Ei bine, este...Mi se intâmplă mie...Şi mă simt al naibii de singură...
Am nevoie de cineva cu care să vorbesc, care să mă ţină în braţe, care să îmi spună vorbe dulci şi care să mă sărute, ţinându-mă de mână...Şi când am nevoie de cele mai bune prietene, ele sunt toate plecate...Nu le învinuiesc pe ele, dar dacă ar fi fost alături de mine poate că m-ar fi făcut să mă simt mai bine...Poate...
Noroc cu Balul ăsta...Balul Îndrăgostiţilor...Mi se pare un nume cam stupid...Probabil că o să fie numai perechi, însă sper să mă înşel...Nu vreau să fiu singura idioată fără prieten, care n-are cu cine să danseze pe o melodie lentă, pe care sigur o să o pună DJ-ul...
Mă uit la ceas...e 5...Mă ridic cu greu din pat, îmi şterg lacrimile şi încerc să zâmbesc...nu-mi iese figura...cam jalnic...Lasă, că poate încerc mai târziu...Mă duc la baie...Am doar o oră să mă pregătesc...La naiba...Alina vine să mă ia la 6 şi un sfert...Ea e singura care a rămas acasă şi care merge la Bal...Nu ne prea ne înţelegem noi, dar decât singură, mai bine amândouă...
Nu-mi vine să cred...e 6 şi sunt gata...Mă uit în oglindă...Mi-am întins părul...Parcă nu mai sunt eu...dar îmi place cum îmi stă...Mi-am luat bluza aia noua mov pe care am gasit-o ascunsă la „Promod”...E genială...Ador movul!...Arăt Ok, nu?...Binişor...
Mă aşez din nou în canapea, în aşteptarea partenerei mele...Deschid televizorul...Nimeresc în toiul unui sărut dintre Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet...Incredibil...Titanic...Schimb repede...De-abia m-am rimelat, n-am voie să plâng...Off...Mi-am amintit că tipul de care îmi place nu vine la Bal...Am vorbit cu el zilele trecute...Şi liceul lui participă la Bal, dar el nu vine...Ce păcat...Aveam o şansa...Off...Viaţa e nedreaptă...Ce bine arată...Mi-l amintesc zâmbindu-mi dintr-un colţ la party-ul de săptămâna trecută...Ce ochi albaştri are...Şi ce...
Tresar din vis...La naiba, a venit Alina...Tocmai acum când visam aşa frumos...Mă duc spre uşă, hotărâtă să o cert...Deschid uşa încruntată, însă vorbele îmi rămân lipite de buze...
Doi ochi albaştri mă privesc din prag, de lângă Alina... <<Uite pe cine am găsit pe drum spre tine...Săracul băiat a rămas singur şi am zis să-l luăm cu noi la dans...>> Andrei îmi întinde un trandafir roşu şi îmi zâmbeşte, privindu-mă în ochi...Zâmbesc...De data asta mi-a ieşit figura...:)”

Andreea Neagu (Bucureşti)

•••••• “48 de ore din viata jurnalului pesimist “


1 februarie 2008

Iarta-ma ca nu am mai avut puterea sa-ti scriu …mi-a fost teama ca nu o sa ma intelegi..da…stiu….stiu ca esti nerabdator sa-ti spun ce-am patit azi.
Captiva in lumea reveriei mi-am dat seama de un lucru…trece timpul meu-prietenii copilariei mele.De ce?De ce timpul trece asa repede?!As vrea sa stea pe loc,sa nu mai trebuiasca sa-ti spun:unde-mi sunt prietenii?!Eu sunt de vina sau timpul?
Timpul…da timpul ..pentru ca este un mare smecher,nu ne lasa sa traim viata asa cum ar trebui,nu ne lasa sa respiram “aerul prieteniei”.Un “aer”pe care nu toti stiu sa-l respire…nu stiu ce-i aia prietenie sau poate nu vor sa stie…sunt absenti la acest sentiment plin de viata.
Acum te las…vreau sa intru cu adevarat in lumea viselor,somnul ma apasa,dar totusi ma lasa sa visez….

2 februarie 2008

Visez…ma trezesc….visez…visez….visez ca sunt fericita…ma trezesc….imi dau seama ca a fost doar un vis…visez iar!...ma voi trezi vreodata fericita?!
Iar am ezitat sa-ti povestesc.Am fost mai prizoniera ca oricand.Abia m-am putut trezi la realitate.
O tigara neterminata iin scrumiera:asta e tot ce-a vrut sa-mi lasa
inainte sa
Plece…fumul ma invaluie…ramane scrumul-totul e acum scrum pentru mine…parca n-as fii eu…dar eu sunt…si n-am ce face!
Viata e dura uneori sau poate intodeauna.Ma simt ca un val care nu mai are mult si se sparge de stanci…ma simt ca un vierme de matase,dar care nu e pregatit sa se transforme in in fluture.De ce oare?As prinde aripi si as scapa de rau…da..dar as avea o viata mult mai scurta…mi-e teama de inaltime..de fapt mi-e tema ca nu voi mai avea puterea sa zbor.Oare voi avea aceleasi conceptii ca si fluture?Voi incerca sa zbor si apoi ma voi “strivi”de infern?Sau voi fii ‘strivita”de “piciorul”raiului? Nu….nu …nu exista rai…”raiul este un etern infern!”
Somnul ma apasa,in continuare…”CAPTIVA DE PESIMISM”


By gyana

•••••Cea mai cool profa.

Okay…Highschool!...yeah’…cei mai frumosi ani din viata…cele mai frumoase peripetii, distractie, petreceri, o multime de prieteni noi si…scoala bineinteles.
Cam asa se auzea in primul an de liceu din gurile tuturor eleviilor. Toti cu zambetul pe buze si gata sa infrunte cea mai frumoasa perioada din viata lor.
Mda…insa, viata asta de liceu nu era chiar atat de roz si pentru mine, caci atunci cand terminasem clasa a 8-a , ai mei au trebuit sa se mute intr-un oras mai mare din diferite motive, iar eu in plina adolescenta a trebuit sa imi parasesc vechiile obiceiuri, vechii prieteni si toata viata mea de care eram foarte multumita, si sa incep una noua intr-un loc in care nu cunosteam pe nimeni si nici nu imi doream asta, deoarece schimbarea asta a fost una majora pentru mine si m-a transformat intr-o negativista. Oras mare si nou, colegi noi, profesori noi…mdea, toate astea nu aveau nici o importanta pentru mine. Mergeam la cea mai buna scoala din oras, insa asta nu ma incanta cu nimic.
Din semestrul al doilea viata mea avea sa se schimbe pe neasteptate datorita unor lucruri la care nu m-asi fi gandit niciodata. Aveam o noua profa la chimie. Nimic interesant pana acum dar cu totul special.
Atunci cand intra in clasa profa, galagia infernala de care aveam parte la aproape toate orele, acum lua sfarsit, fara ca ea sa spuna ceva. Asta m-a impresionat si nu imi puteam imagina, ce mister se afla in spatele unui chip atat de prietenos si cum reusea sa atraga toata atentia noastra asupra ei?
Un lucru era sigur…stia sa se faca ascultata, stia sa se faca respectata in fata noastra. Mie si altor colegi ne era rusine sa chiulim de la orele ei.
Incredibil dar…adevatar! Nu stiu ce metode avea, caci era atat de diferita de ceilalti profi; ne dadea ocazia ca la orele ei sa fim noi insine. Nu ne preda materia astfel incat sa o parcurgem in timp util cum prevedea programa, ci facea asa incat totul sa devina interesant iar noi sa intelegem ce a vrut sa spuna si sa stim cum sa ne folosim de ceea ce am invatat. Nu ne inunda cu tot felul de teme si exercitii de care nu ne-am fi apucat pentru nimic in lume. Profesoara aceasta, pe langa faptul ca ne preda materia, ne spunea diferite lucruri de care sa ne folosim in viata, dandu-ne tot felul de sfaturi si incercand sa ne faca cat mai limpede ca intr-adevar aceasta e cea mai frumoasa perioada din viata noastra si sa profitam din plin. Cand povesteam cu ea aveam impresia ca ne adresam unei alte colege, caci vorbea cu noi deschis si ne povestea fara nici o retinere intamplari haioase din viata ei. Cred ca acesta este un lucru foarte important…ca profesorul sa stie sa fie aproape de elevii lor, nu sa isi faca doar meseria de profesor, sa isi predea materia, sa asculte si sa puna note avand reguli stricte la ore. Bineinteles ca atunci reuseste sa isi indeparteze elevii atat de material lui cat si de el insusi. Profa mea avea in schimb un dar de a ajunge la sufletul omului si astfle trecea de perdeaua in spatele careia fiecare din noi isi ascundea adevarata fata sin e scotea in evidenta ceea ce era mai bun din fiecare. Cu ajutorul ei am reusit sa redevin cum eram inainte sa ma mut : voioasa, optimista , independenta , visatoare… Cred ca e cea mai tare profa pe care am avut-o vreodata, care a stiut cel mai bine sa se faca inteleasa atunci cand isi preda lectia, sa creeze o atmosphere lejera, sa ne aduca pofta de viata. Eu am o admiratie deosebita fata de ea, asadar….”D-na profesoara , dumneavoastra meritati cu adevarat diploma de cea mai cool profa!!!

ANDA

» adauga comentariul tau

» adauga comentariul tau