Gutui...
Se asorteaza cu tricoul meu galben pe care scrie summer si pe care sunt stelutze...
Azi...azi am vazut frunze...
Cadeau frunze...
Si erau galbene...
Iar una...calare pe o rafala de vant era cat pe ce sa ma izbeasca...
Unde-i verdele?
Unde-i tot verdele..
Cine a furat verdele?
Nu credeam ca toamna mai vine, nu credeam ca verde n-o sa mai fie, nu credeam ca voi vedea atata galben...
Era galben si acolo...in parc, unde proful canta la chitara, unde eu visam cu ochii deschisi si imi aminteam de verde, unde inganam versuri de mult uitate ...
Toamna nu e depresiva, nu? Desi frigul imi face oasele sa tremure, iar ploaia imi infige tepusi de durere in ingheieturi...
Nu pot sa-mi imaginez toamna...nu-mi mai amintesc toamna trecuta...
Da...nu mi-o mai amintesc pentru ca era si el toamna trecuta....si cand eram cu el eram verde... Ne-am cunoscut de galben...si ne-am iubit pana-n verde....
Acum, el...baiatul cu plete de carbune,vise interzise si glume rasuflate arde frunze la poarta liceului...
Acum baiatul nu-mi mai zambeste dulce...nici macar nu mai incearca sa ma minta...doar ma priveste ca si cum n-as fi eu, apoi coboara privirea in pamant...
Acum incep sa cred ca toamna e depresiva...de fapt, toamna e depresiva cand nu ai cu cine s-o inveselesti...
Cand n-ai cu cine sa sa te „bulgaresti” cu frunze galbene...cand n-ai cu cine sa vezi un film si sa bei o ciocolata calda in zilele ploioase...cand n-ai pe cine sa alinti...
O sa fie o toamna lunga...cu aceleasi zile scurte, cu autobuze ticsite de pensionari si scolari bolnavi de oboseala, cu cate 10 ore de curs pe zi, si cu aceleasi week-enduri petrecute in fata calculatorului sau a TV-ului...
Mi-e dor de toamna pe care inca n-am petrecut-o, mi-e dor de visele imbacsite cu praf de stele, mi-e dor de toamna din ultimul film pe care l-am vazut...
Si ma pot salva doar acei ochi verzi ca de smarald, dar, in a caror raza vizoala eu nu incap, dar care imi capteaza atentia prin tacerea lor, ascund tristete si...ascund secrete.
Acei ochi m-au iubit candva si acei ochi vor sa ma iubeasca, dar nu vor sa ierte...
Cu acei ochi am trecut din toamna in iarna, cu acei ochi am vazut o lume fara defecte...
Acum ochii vad numai defecte...
Acum ochii sunt departe, prea departe si totusi atat de aproape incat am impresia ca-i vad in autobuzul in care nu pot sa urc...
Incep sa uit tot ceea ce nu vreau sa uit si sa-mi amintesc tot ceea ce vreu sa uit...
Dar eu nu sunt asa...pur si simplu, asa e viata mea...
Toamna e peste tot, dar e toamna fara mine, fara tine...fara noi...
Toamna in parc, e toamna in frunze, si e toamna pe toate strazile murdare si urate ale copilariei noastre. E toamna in banca din fata blocului si bate vantul rece in camera mult prea goala de fum, acum, ca ai plecat...
Iar vantul nu se va opri definitiv niciodata,frunzele nu vor ramane verzi in copaci niciodata,ploaia intotdeauna va exista..si atunci..e clar ca n-am sa te mai vad...
            [greenix-15, Galati]
 
 
Inceput de toamna

 17 septembrie. Ma uit pe geamul prafuit al masinii, in timp ce aud in casti o melodie a celor de la Muse. In curand vor fi in Bucuresti! Da, asta e unul din motivele de bucurie in toamna asta. E prima zi e scoala. Uau! Dupa trei luni de distractie, nebunie, muzica, soare and so on, azi m-am trezit devreme! Uluitor! Dupa o vara in care am uitat cum suna ceasul desteptator. Chiar sunt curioasa cum arata toti, treziti devreme. Da, trec de intersectie, in continuare cu castile pe urechi, nici nu apuc sa intru in curtea liceului, ca ma trezesc imbratisata puternic. Hmm, sa fie Irina sau Ana? Amandoua.  Aproape toata lumea e in curte. Chiar ma bucur! Fiecare povesteste si toti sunt entuziasmati. E clar- prima zi de scoala e intotdeauna un motiv de bucurie.
 
21 septembrie. Sunt in pauza pe hol si mananc cu pofta dintr-o punga imensa niste chestii delicioase umplute cu ciocolata. Bineinteles, Andreea si Mihaela ma insotesc, pentru ca numai impreuna putem savura ciocolata. Si o putem ascunde de pofticiosi! :)
 -         Hei, uite-l pe Radu! Sopteste Andreea si imi da un cot.
 -         Da, sigur. L-am vazut de mult timp!
 
Il vedem de departe. Arata bine, poate mai bine ca anul trecut.
 Tocmai am terminat minunatiile cu ciocolata si ne indreptam spre clasa. Cred ca imi vreau castile. Asa..e mai bine! Ascult Maroon 5  si am inceput sa sar si sa ma simt bine. Fetele rad. Fericirea mea e intrerupta de proful de mate care intra in clasa. Aterizez pe scaun instantaneu. Aaa da?eram la scoala! Am noroc ca nu m-a vazut. Ora decurge OK, dar toti sunt extrem  de nerabdatori sa plece acasa.
    Stau cu Dana in camera mea si analizam situatia. Tocmai s-a terminat prima saptamana de scoala. N-a fost asa de rau cum credeam, dar vacanta ne lipseste. Hmmm... n-ar fi rau sa iesim pe undeva! Maine e sambata si nu avem planuri. Nu suna prea bine. Maine iesim.
 
         22 septembrie. Ne plimbam printre frunzele aramii care acopera asfaltul prafuit. Nu e liniste. Deloc. Pana acum am ras mult, am vorbit si mai mult. Imi vine sa cant. Mereu mi se intampla asta.
 
         23 septembrie. Sunt cu Dana in mall. Film. Minunat.
 -         De ce nu te invita Radu la film? intreaba Dana brusc.
 -         Pot sa stiu?:) Cred ca e putin cam neinspirat zilele astea. Probabil l-a cam luat prin surprindere noul program. Toata vara a pierdut noptile prin baruri si pe la chefuri.
 -  Nici noi n-am fost chiar cuminti in vara asta, right?
 - Desigur!:)
 Zambesc. Dana ma face sa rad. Dar…
-         Hei, uite-l pe Radu! sopteste Dana.
Nu pot sa cred! Tocmai am intrat in sala si aproape am scapat punga cu pop-corn pe jos. La picioarele mele s-a asezat cam un sfert din pop-corn, in timp ce eu ma bucur ca in sala e semiintuneric si nu mi se pot observa obrajii in flacari. Radu s-a ridicat si se indreapta spre noi. Incredibil, sau nu. Ne cheama sa ne asezam langa el. Accept fara sa stau pe ganduri si fara sa aflu si parerea Danei. Incepe filmul. Dragut. De fapt, nu e chiar cuvantul potrivit pentru un film horror.:) La sfarsit, ne despartim rapid de Radu si prietenul lui. Nu prea mai inteleg de ce m-a chemat langa el, dar nu mi-a adresat niciun cuvant. Whatever. De parca i-am fi inteles vreodata pe baieti…
 
         24 septembrie. Ora de chimie ne-a trezit pe toti. Cred ca partea mai grea a zilei a trecut. Stau pe o banca in curte, cu Andreea.
 -         Tu cand te-ai intalnit ultima data cu Radu? ma intreaba Andreea.
 -         Hmmm… pe la sfarsitul lui august. Iar ieri la mall a fost cam
 Ciudat...
 
-         Mda…
 Ma ridic de pe banca, iar Andreea ma urmeaza inauntru. Peste putin
 
timp aud o voce strigandu-ma. E chiar Radu! Nici nu am timp sa ma gandesc sau sa analizez situatia.
 -         Buna, Delia! spune el, zambindu-mi asa cum nu o mai face
 
nimeni.
 Nici nu mai analizez fiecare detaliu, ci spun totul in cel mai firesc mod.
 -         Buna, Radu!
 Tacere. O clipa de tacere in care n-am stiut daca trebuia sa zic ceva sau sa astept…
 -         Ai planuri in week-end? intreaba el brusc, in timp ce obrajii sai se  inrosesc putin.
 Uau! La asta chiar nu ma asteptam…
 -         Nu… pana acum nu s-a ivit nimic. (Hmm… e abia luni. :) )
 -         OK… sambata la 6 p.m. la cinema in mall! Be there!
 
Dispare in urmatorul moment. La fel de repede cum a aparut. Nici nu am timp sa ii dau un raspuns clar si coerent.
 
         26 septembrie. Curtea liceului. E ora plecarii. Pornesc incet spre casa. Pe jos, ca in fiecare zi. Azi e mai frig. Imi place frigul. Cativa nori au impanzit cerul. Chiar nu vreau sa ploua! Nu cred ca a mai ramas ceva din vacanta in mine, ceea ce, desigur, mi se pare destul de trist. Of course, are si toamna avantajele ei. :) Imi iubesc colegii. In fiecare zi rad.
     Azi am chef de o plimbare cu bicicleta. :) E unul dintre lucrurile care ma fac sa ma simt minunat. In fata mea cade o ghinda. Ma uit in sus. Copacul mai are cateva frunze ruginii. Aproape toate sunt pe asflat. Ghindele au avut aceeasi soarta. Vantul le impinge spre mine, iar o frunza mi se agata de picior. In urmatorul moment se face nevazuta undeva in spatele meu.
 
         28 septembrie.Ma plimb cu Dana pe bulevard. Am intrat in cateva magazine pana acum, dar nu am gasit nimic interesant. Sau poate pur si simplu nu ne sta gandul la asta acum. De ce suntem atat de amortite? Doar e week-end!
 -         Hei, Dana, trezirea!
 Dana rade.
 -         Ai drepate, raspunde ea zambind.
 Incepem sa cantam. Lumea trece pe langa noi. Unii ne considera putin nebune, probabil.:)  Oricum ne simtim mereu..foarte bine:).
     Brusc, ni s-a facut pofta de inghetata. Stim ca nu mai e vara, dar inghetata e un lucru absolut miunat! Ne continuam plimbarea. Luminile de pe bulevard se aprind pe rand. Sunt tot mai multe masini, iar zgomotul creste. Dana ridica o frunza si se uita cateva secunde la ea. Apoi o arunca in acelasi loc. In curand ne despartim. Fiecare apuca drumul spre casa. Imi pun castile pe urechi, in timp ce ii promit Danei ca o voi suna maine. Cred ca a inceput sa imi placa toamna!
 
Gabriella
 



Un inceput de toamna urbana
 
Mi s-a intamplat de curand. Stiam de mult timp de aceasta petrecere…si mi-am facut foarte multe scenarii…de fapt…cred ca era subiectul principal al fetelor din gasca…balul bobocilorera o ocazie perfecta sa-mi etalez tinuta…normal ca era sansa mea sa-mi demonstrez talentul de shopper-ita…. Exact asa gandeste o adolscenta cand aude de cumparaturi…de vitrine…intr-un cuvant… “fun”.
Agitata..entuziasmata…mult prea entuziasmata ca sa fac fata unei intregi aventuri prin magazine. Intre atatea oferte…atatea tendinte…acum mi se pare normal sa ma pierd…si sa pierd controlul.
Desi printre experimentele mele intr-ale shopping-ului mele am demonstrat ca …citez J “teorema nr 2: timpul costa bani”…dusa de val..valul de reviste..cautand tinuta perfecta…timul a trecut…si mai sunt 5 zile panala noaptea cea mare…iar constiinta mea a inceput sa tipe..impreuna cu mine.
Aceasta este o situatie de maxima urgenta!...spuneam eu…din fericire ochii mei de vulture au gasit solutie…cred…m-am lipit de tata si l-am convins sa ma “transporte” sip e mine pana in Bucuresti…(cred k am uitat sa va spun ca sunt din provincie…acum stiti).
Ok. Totul era bn. Aveam la dispozitie cam 2 ore sa gasesc ceva…nu puteam pierde ocazia, nu?...
Era prea frumos ca sa nu existe ceva care sa ma incomodeze…lui “papa” I s-a facut frica sa nu ma pierd prim marele magazine…si a decis sa ma insoteasca…de fapt instinctual meu stia de ce a mes cu mine la shopping...( steam ca uraste sa “caste gura” cum spune el..), de fapt ii era frica sa nu mai ma intorc….
In doua ore…o provocare..pentru ca nu avusesem timp sa ma decid ce vreau..nici macar daca vreau pantaloni ..sau rochitza..?
A fost o adevarata aventura…eu alergand de colo-colo…si tata alergand si el …sa tina pasul cu mine….si intrebandu-ma ..” asta nu-ti place….dar asta?” era clar ca de fapt nu vroia sa coperze…ci ‘ sa terminam o data cu tot” a fost amuzant..spun eu acum..caci atunci totul parea multa mai negru…si acum zambesc scrind aceste randuri. O sa pastrez scrosoraea…sa-I reamintesc mai tarziu ce zi am petrecut impreuna…
Dupa multe probe…multe cautari…si raspunsuri de “nu”,,,am gasit o rocgitza…verde…am luat-o in graba…nu intrebati de ce…poate pentru ca TREBUIA sa iau ceva..si p-entru ca se poarta nuanta aceea de verde…tot e am putut salva au fost si niste accesorii…
Trebuie sa plecam spre casa…aasta m-a readus cu picioarele pe pamant….aha..si sa mentionez si faptul ca nu macasem de aseara…dar e interesant,nu mi-era foame..( trebuie sa trec chestia asta pe lista de cercetari...)
Am ajuns acasa...obosita…sa trecem peste capitolul cu “ trebuia sa mai stau….de ce nu am luat balerinii aceia negri din lac…si cred ca puteam sa fac o exceptie si sa cumpar o clama de par din prima..fara sa ma gandesc daca ar trebui sa mai caut …”
Probabil ca v-ati dat seama ca sunt “un pic” perfectionista…dar sa stiti ca lucrez la asta...e pe locul 1 pe lista mea de cercetari.
Mai sunt doua zile….si imi trebuie si o “a doua tinuta” ..noua inventie a fetelor de la noi… ca doar nu o sa dansam toata noaptea in rochite,nu?...l-am carat pe tata iar in orasu vecin…sa cautam pantofiori…probabil ca va imaginati ca nu am putut scapa de comentariile de genul “ dar astia ce au…sunt foarte frumosi…nu te inteleg…tu vrei ceva ce nu s-a inventat…”,,trecand peste faptul ca “papa” a insistat sa mergem devreme..nici nu se deschissera magazinele…funny…
Mai mult de 3 ore nu cred ca a duratcautarea….si rezultatul a fost negative..instinctul meu imi spoone” OMG...nu lua balerinii aia din epoca trecuta..”..si eu intotdeauna ascult de gandurile mele interioare.
Asa ca ne-am intors acasa…maine era balul si eu eram…eram…sa nu fim duri  si sa spunem doar “nepregatita”.
A doua zi…am plecat prin putinele magazine..sia m gasuit o pereche de jeans …dar…exista si un “dar”..nu aveau marimea mea…oups..
Am gasit un top dragutz…galben…o sa-l iau…mai au decat unul…sper sa-mi vina…DAR…o persoana fff bn voitoare a intrat cu inghetata in magazine…si a avut grija sa n u iau topul…asta e…ca in filmele acelea in care vezi ca i se intampla cuiva ceva rau si tu incepi si razi..nu se stie de ce.
Intr-un sfarsit disperarea si-a spus cuvantul…am gasit un top argintiu...l-am luat…era obligatoriu J…si..ironia sortii, mam intors in “magazinul cu pantalonii mici” …si printr-un miracol…am gasit modelul vrut cu o marime mai amre..erau un pic mai larguti…da r..aveam de ales?...nu! i-am luat..
Am gasit si balerini..cred…daca “exterminam” floricica asta…vor fii perfecti…va imaginati ca indata ce am ajuns acasa ia-m descompus…si am aplicat niste panglica vrede-stravezie..intr-o forma…mai ciudata…dar nu conteaza…important e ca toata lumea i-a admirat…
A venit seara….sunt cam extenuata…da nu pentru ritualul de pregatire….a durat cam 3 ore….si gata…in sfarit sunt gata…!..inca putin fixative…gata!
Dupa asemenea aventura…am rezistat dansand si pana a 5 dimineata…(exceptand faptul ca am facut febra musculara...)….
Concluzia?...regula nr.2 “ timpul costa bani!”. Tot ce v-am spus e top secret…nimeni nu trebuie sa afle ce greu e sa fii shopperita….si nimeni nu trebuie sa afle ca unele dintre noi toamna, mai intai vin tendintele, si dupa cad frunzele…si nimeni nu trebuie sa stie ca de fapt si voua vi s-a intamplt ceva asemanator, chiar daca nu vreti sa recunoasteti.
V-am pupat, 
Ruxandra
 

 
2day’s school
  
E octombrie.Stau cu ochii atintiti la geam,privind cum frunzele ruginii cad pe pamantul rece.Visez la o lume mai buna,o lume in care nu sunt greutati,und totul e roz si parfumat cu parfum de fericire.Lumea mea din vis e ceea ce toti is doresc...”Lumea fara greutati”...Dar mai e mult ca acest vis sa se transpuna in realitate...poate niciodata pa pamant nu va fi asa de minunat...
In timp ce visam la lumea mea perfecta,sunt trezita din feerie de sunetul strident al clopotelului care anunta finishul orei de mate.Ce bucurie!Am scapat de ora asta asa de plictisitoare.Intr-un final,ies cu mare efort din clasa si ma indrept spre curtea scolii sa iau putin aer,inainte sa se sune din nou.Pasesc cu greu pe coridoarele scolii,parca miscandu-ma in reluare.Ma intreb:”Oare o fi ceva in aer?”,pentru ca azi ultimul lucru de care am chef e sa stau 7 ore in banca mea rece.Oricum,nu sunt o fana o a scolii,dar ne mai distram si noi in timpul orelor,pauzelor...Dar azi nu.Parca toti ne-am pregati pentru o mare tragedie.Parca dupa o vesnicie,ajung in curtea scolii.Privesc cu atentie si vad baietii jucand bascket,fetele barfind pe unu,pe altu’,fumatorii stau pe la colturi ascunzandu-se de gardian,bobocii care isi inspecteaza noul liceu si incearca sa se prinda cum sta treaba in “cartierul general”...Toti parca au o ocupatie,numai eu nu.Incep sa ma misc usor,parca plutind,nestiind und ma duc exact,dar mergand dupa un “ceva”,care ma va scoate din plictiseala si melancolia asta de toamna care s-a asternut peste liceul nostru.In timp ce ma plimbam incetisor prin curte,ma simteam ca o ostatica prinsa intre gratii.Poate senzatia asta mi-o dadeau gardurile cu plasa ale scolii...Din nou incep sa visez la putina distractie,dar la fel,suna clopotelul.Plec in clasa,unde colegii,mai ciudat ca niciodata,nu se tin de nicio farsa.Hmmm....ciudat,imi zic in sinea mea.Dupa scurt timp,aparei profa de istorie,si chiar n-am chef sa-i ascult povestile cu oameni de mult in stare de descompunere...Imi pun capul pe banca,si privesc din nou afara,la lumea care se grabeste sa ajunga fiecare la propria destinatie.E putin cam frig afara,asa ca batranei cu fulare in jurul gurii,se grabesc cu cateii lor in lesa sa ajunga acasa in speranta ca acolo e mai cald,un barbat la costum,cu un palton lung pana la glezna si cu o servieta in mana,fluiera dupa un taxi,o femeie inalta si bine imbracata,merge pe trotuar cand un camion trece pe langa ea si o stopeste din cap pana in picoare,masina dand peste o balta.Cam asta se intampla intr-un oras aglomerat,iar eu mi-as dori sa fiu acolo sa simt imbulzeala decat,aici in banca mea,la ora de istorie...Ma incalzeste gandul ca mai am doar 2 ore si pot pleca acasa.
          Aud din nou soneria.De data asta anunta sfarsitul orelor.Ce bineee !In sfarsit pot sa plec!Parca mi-a mai venit pofta de viata si ies cu zambetul pe buza din curtea scolii.Merg cativa metri si aud in spatele meu:”Andreea!Andreea!”.Ma uit si le vad pe scumpele mele prietene Alina,Chriss si Ioana.Ma bucur foarte mult ca le vad si pornim toate catre centrul orasului.Fiindca nu ne-am vazut de mult timp,hotaram ca ar trebui sa mergem toate la cumparaturi ca in vremurile bune.Ma uit in portmoneu si vad ca am destui bani pentru o sesiune de shopping.Am ales sa ne ducem la mall,fiindca acolo avem de unde alege si putem pierde o zi intreaga intre haine si produse cosmetice.Dupa vreo doua ore in care ne-am sfatuit una p alta ce anume sa alegem si dupa ce am probat o multime de haine,eu mi-am luat o bluzica mai groasa absolut minunata,iar ele,jeci,jeansi si altele.
          Fiind obosite,am coborat la o cafenea de la mall si am stat la taclale inca vreo doua ore.Am povestit fiecare ce am mai facut de cand nu ne-am mai vizitat,si am avut o dupa-amiaza pe cinste.Intr-un final ne-am desparit chiar daca am mai fi stat pana a doua zi,cu promisiunea ca ne vom intalni mai des.Am ajuns acasa pe la 5 si jumatate si constat cu stupoare ca peste o ora trebuia sa ma intalnesc cu prietenul meu,mai aveam ceva teme si pe deasupra de invatat.Las temele pe mai tarziu si ma pregatesc de intalnire.
        Am ajuns la locul stabilit cu o intarziere de cateva minute pentru ca nu imi gaseam cheile.EL,era pe o banca din parcul din apropiere,statea calm,dar cu o nerabdare in suflet care i se citea de la distanta.M-am apropiat de el si a tresarit usor.Am stat putin de vorba,i-am povestit despre plitisitoarea zi de scoala,dar totusi amuzanta dupa-amiaza.El, la randul lui avusese o dimineata la fel de ``fara vlaga``.Dupa vreo jumate de ora,a inceput sa ne fie frig,asa ca ne-am dus sa admiram parcul pe timp de noapte.Felinarele faceau ca atmnsfera sa fie romantica,frunzele fosneau usor sub talpile noastre,faramitandu-se.In apropiere era un lac.Luna se reflecta in undele facute de niste ratuste salbatice care inca alunecau pa apa cristalina si clara a lacului.Ne-am asezat pe un butuc de lemn si am stat acolo vreo ora tinandu-ne in brate si protejandu-ne de frigul naprasnic de octombrie.Din instinct ma uit la ceas...era 9 !Am sarit ca de pe ace !Teme,invatat,scoala !!Am intrat in panica !Trebuia sa ajung rapid acasa inainte sa se faca prea tarziu pentru a putea sa mai fac si chestiile pentru maine.Dragutul de iubit al meu,s-a oferit sa ma conduca pana acasa,deoarece nu-i place sa umblu seara singura pe strazile pustii.In cel mai scurt timp am ajun in fata blocului in care locuiesc,ne-am luat la revedere si am urcat in graba pana la etajul 6.In 10 minute,eram in pijama,la birou,pregatita sa scriu.Norocul meu a fost ca nu aveam multe teme,iar de invatat puteam s-o fac si inaintea orei.
           Deci,m-am bagat in patul meu calduros gandindu-ma la ziua de azi...chiar daca la inceput a fost plictisitor,zilele de scoala presupun si momente in care ai face orice ca sa mergi acasa,dar si zile in care distractia e cuvantul de baza.M-am gandit :``Totusi,imi place scoala``.Fara ea,ne-am plictisi acasa,dar macar acolo esti inconjurat de prieteni care iti ridica moralul.
           Tot cu gandul la ziua ce a trecut...la bunele mele prietene,la iubitul meu,la scoala,am cazut intr-un somn adanc,rapusa de oboseala.Dimineata,cand m-am trezit aveam o pofta de viata uimitoare,si cu zambetul pe buze mi-am zis :’’E O NOUA ZI DE SCOALA !’’

Iulia
 



Supradoza de vise

 
Tresar.
 
Ma uit la ceas.zece fix.
 
Ce-i cu mine?Azi am ore de la unsprezece si am dormit pana la ora asta?
 
Imi trag pe mine niste haine la intamplare, imi arunc geanta pe umar.Caut mp3-ul in buzunarul gentii.Nimic.
 
„Asta e!”,imi zic in gand si ies val vartej pe usa fara sa ma uit in jurul meu.
 
Gasesc cheile in buzunar si inchid.Ciudat, parca erau 2 incuietori.
 
Cobor scarile cu viteza luminii, dar parca nu se mai termina...
 
Erau 2 etaje si...acum parca nu mai ajung la parter.Ma uit in dreapta mea si observ un lift...si asta de cand?Ma rasucesc pe un picior si...si nimic nu e asa cum imi amintesc eu.
 
Casa scarii e enorma si...zugravita  in culori zglobii...mov si galben.
 
„Macar sunt culori complementare!”, chicotesc in gandul meu...
 
Lasand gluma la o parte...cand au avut timp sa puna lift, sa zugraveasca peretii si...de cand stau la etajul 20?!
 
Inchid ochii si numar pana la zece.Ii deschid.Tot mov si galben.
 
Apas pe un buton si in doua secunde „ting”.A venit liftul.
 
Pãºesc în el mai temãtoare ca niciodatã.
 
Apas butonul pe care e incrustat cifra unu si liftul coboara.
 
Etajul unu, alta culoare:verde.
 
Incepe sa-mi placa, mereu am cerut de la Mos Craciun o lume colorata, si poate si niste masini care, in loc de banalul dioxid de carbon sa scoata balonase de clabuc, si poate si niste praf de stele...
 
Cobor scarile si ajung la usa care da spre lumea reala, cred eu.
 
Pun mana pe clanta, inspir adanc, inchid ochii si apas.
 
Usa se deschide si o rafala de vant cu miros de liliac ma izbeste in fata.
 
Zambesc...dar parca nu indraznesc sa deschid ochii.
 
Daca mirosul de liliac e doar o aroma ca sa ma ademenesc si de fapt dincolo de prag sunt monstri si alte creaturi infioratoare?
 
Inchid usa.
 
Expir.Apuc iar clanta.Inspir, inchid ochii, apas clanta, usa se deschide, o alta rafala de vant.
 
Deschid ochii.
 
Mi se taie respiratia.
 
O strada care parca continua la infinit, numeroase „chestii” care genereaza un fel de lumina, un copac mai incoace, unul mai incolo, o floare sau doua si stupoare: masini care fac balonase de clabuc.
 
Surad, si imi trec o mie de ganduri prin cap dar nu reusesc sa retin nici unul.
 
Si un balonas aterizeaza pe varful nasului meu.
 
Ceva se zbate inauntrul lui.Ma uit mai atent. E...e un fluture!?
 
Un fluture care creste, si creste...incat sparge balonul si isi ia zborul.
 
Asta inca n-am reusit sa visez...
 
Inchid ochii si numar pana la zece.
 
Ii deschid.
 
Acelasi peisaj.
 
Incep sa cred ca mi-am facut asigurare pe viata la ING si am ajuns in minunata tara cu putine griji pe cap de locuitor.Ha ha...
 
Senzaþie de bine si necunoscut, amestecat cu îndrãznealã.
 
Pasesc.
 
Fir`ar...cu ce sunt incaltata?De cand am renuntat la tenisi pentru tocurile astea?
 
Ma descalti si pornesc cu pantofii in mana pe strada fara capat.
 
Incerc sa-mi mentin echiliblul si cu ochii mari incep sa-mi descopar visele...
 
E ca ºi cum ai fi trãit prea mult în întuneric ca sã mai înþelegi lumina.
 
Nu tu gunoi, nu tu noxe, nu tu caine vagabont, nu tu cersetor, nu tu impertinenta.
 
Utopie e primul cuvant care il murmur, desi nu stiu adevaratul sens al cuvantului.
 
Cladirile n-as putea sa le descriu decat ca forme geometrice ciudate, al caror varfuri nu le zaresc din cauza razelor care imi inatlnesc irisul si ma obliga sa clipesc intruna.
 
Vreau sa ajung...intr-un loc cunoscut.
 
Da, acolo vreau sa ajung.
 
Ma urc intr-un fel de masina, care presupun a fi mijloc de transport in comun si ma asez pe un scaun rosu catifea.
 
Singura in ceea ce obisnuiam sa numesc autobuz.
 
Acelasi peisaj peste tot...nici nu stiu unde sunt, unde vreau sa ajung si nici unde merg.
 
Cobor.
 
Fac o pirueta pentru a lua in calcul fiecare detaliu si pornesc spre o banca pentru a incerca sa ma lamuresc ce si cum, unde si cand.
 
Privesc in stanga.
 
Privesc in dreapta.
 
Nimic si nimeni.
 
Unde-i toata lumea?
 
Mi-e dor de...ACASA!?
 
Ochii mi se umezesc si abia ma stapanesc.
 
As vrea...de fapt vreau lumea mea in care n-am facut inca totul pentru a-mi vedea visele implinite...
 
Dar, simt o mana pe umarul meu...
 
Ma intorc...
 

 
Incepe alarma telefonului sa sune.
 
E opt dimineata si mi-e foame.
 
Inca doua ore si incep cursurile, si inca nu am terminat de visat...


By
Green green
 
 
 

» adauga comentariul tau

» adauga comentariul tau