Craciun mov
 
 
"...si nu uita de botinele acelea mov, te rog! Cu drag, Madalina". Cam asa
mi-am încheiat scrisoarea pentru Mos Craciun. Da, stiu, sunt cam mare pentru
a mai crede în acel mosneag care împarte daruri copiilor, însa de fiecare
data când sarbatorile de iarna se apropie ma las coplesita de acel sentiment
inocent caracteristic copilariei. Dar la urma urmei ce are? Toata lumea are
dreptul sa viseze, chiar si o adolescenta care înca nu a trecut complet
pragul copilariei, iar iarna ne da prilejul sa credem în lucruri imposibile
fara a parea ridicoli. Deci nu sunt nici eu ridicola, nici vecina de la 2
care înca viseaza sa-si gaseasca un sot la cei 50 de ani ai sai.
Este din nou frig afara, dar cu cât Craciunul se apropie mai mult, cu atât
acest detaliu al vremii nu pare sa mai incomodeze pe cineva, nici pe mine
acum, când ma plimb îngândurata pe strazile agitate de pasii zgomotosi ai
trecatorilor. Aud galagia mult prea asurzitoare a aglomeratiei, dar prefer
sa nu ascult. Ma uit doar în sus...pulbere de stele. Au decorat orasul. E
frumos si as vrea sa fie asa tot anul. Însa în timp ce ma uitam spre
luminile hipnotizante care formau o bolta stralucitoare deasupra orasului,
m-am lovit de ceva, sau mai bine zis de cineva, pentru ca în fata mea statea
un baiat. L-am privit o clipa în ochi îngânând un "scuze" adormit, apoi m-am
grabit sa-l ocolesc, dornica sa-mi continui plimbarea si totodata sa nu ma
fi observat. Am facut câtiva pasi pe trotuarul înghetat, dar am simtit
nevoia sa-mi întorc privirea spre acel baiat. Poate eram îngrijorata ca nu
am primit niciun raspuns sau poate doar doream sa mai vad înca o data ochii
aceia. M-am întors si surpriza: disparuse în multime. "Of, Doamne! De ce
oare ma las eu convinsa de scenariile acelea fantastice din filme în care
dragostea la prima vedere chiar exista?" Mi-am zis în gând continuând sa
pasesc pe acea strada, dar acum cu privirea în pamânt, dezamagita,
pierzându-mi acea sclipire de speranta, care mai devreme mi-a încoltit în
suflet.
Au urmat multe alte seri în care ma întorceam din nou pe urmele pasilor
dinainte, dar nimic nu mai era la fel: luminile erau doar lumini, magazinele
oricât de frumos împodobite erau, erau doar magazine, galagia era tot mai
greu de suportat, auzind în jurul meu toate acele gânduri ale oamenilor si
spre deosebire de "atunci", acum le ascultam(?!). Totul îmi parea monoton.
Parca nu se apropia Craciunul, parca din copil am devenit brusc adult, unul
extrem de plictisit de tot ce-l înconjoara.
În cele din urma, am mai uitat de întâmplarea aceasta(sau cel putin asa
credeam), întrucât se apropia Balul Craciunului, un bal organizat de liceul
unde eram eleva, unde urma sa se premieze "Cea mai originala Craciunita",
respectiv "Cel mai original Mos Craciun". Eram cu totii foarte entuziasmati,
desi balul nu era mare lucru, dar ne aducea aminte de anii copilariei în
care orice prilej de a pune un costum pe tine era totodata un prilej de a fi
personaj într-o lume a basmelor. Iar eu, ei bine, mi-am luat inima în dinti
si am schimbat culoarea traditionala a costumului cu cea mov, daca tot e la
moda iarna aceasta.
A urmat balul, finally: distractie, muzica, mâncare, tot ce trebuia sa fie!
Dupa multe minute de dans pe ring, am hotarât sa ma retrag pentru câteva
clipe cu vreo doua prietene pe margine sa mai inspectam lumea. Stiu ca nu e
frumos, dar aveam un chef destul de mare de gossip, iar subiecte erau
destule. Asa ca m-am servit cu un suc delicios de cirese si în timp ce îl
savuram, ascultam foarte atenta la prietena mea. Dupa câteva vorbe, auch!
Cineva ma calcase cu nerusinare tocmai pe botinele mele cele noi. M-am
întors brusc, intrigata de acest lucru si tot atât de brusc am si varsat
paharul pe jumatate plin pe hainele persoanei din dreapta mea si care ma
calcase pe picior. "Scu...ah iar tu?!" Atât am apucat sa spun, pentru ca
acea persoana era chiar acel baiat de care crezusem ca am uitat. "Da, iar
eu! Îmi cer scuze pentru cizme!" Mi-a spus el. În mod normal as fi raspuns
ca acestea sunt botine, nu cizme, dar am tacut. Cred ca ma simteam vinovata.
Ma uitam la pata de pe costumul lui albastru, care acum se facea mov, apoi
la ochii lui (care si acum ma uimeau), apoi iar la pata si tot asa. "Ne
potrivim!" A zis dupa câteva momente de tacere. "Poftim?!" Am raspuns eu
uimita de cele auzite, în timp ce ma gândeam ca în sfârsit un baiat mi-a
spus acest lucru. "Suntem mov amândoi..." N-am mai putut sa zic nimic în
continuare, fiind într-un fel amuzata de ce am crezut eu, dar totodata
dezamagita si totusi am ramas cu un zâmbet ciudat pe fata. "Haide, ma ajuti
sa ma curat? Poate ne potrivim în mai multe decât la costume!" Mi-a spus în
continuare. "Ha, ha! Nu ma las eu pacalita din nou." A rasunat în mintea
mea, dar pe când sa ma mai gândesc la altceva, m-a luat de mâna si m-a dus
cu el la baie.
Acum când privesc în urma, constat ca aratam cam ciudat ca îl urmaream peste
tot si faceam tot ce îmi spunea, dar poate acesta a fost farmecul întâlnirii
noastre. Desigur, nu a câstigat nici unul din noi doi acel bal, dar asta
conteaza mai putin, acum când ma plimb cu el de mâna pe strazile tot asa de
agitate, dar mult mai frumoase. Ma uit în sus...pulbere de stele, din nou,
dar acum totul arata la fel de minunat tot anul, nu numai de Craciun! Ce
bine ca sunt din nou copil! Suntem copii împreuna si adulti când suntem
departe unul de celalalt. Iar pentru ca lumea copilariei e mult mai
amuzanta, am ales sa fim permanent aproape, chiar daca uneori doar cu
gândul. Din nou iubirea si Craciunul se aseamana, din nou se contopesc, din
nou unesc oameni, din nou creeaza povesti.
 
 
Maddie(15, Arad)



....
Oh, draga jurnalule, ce dor mi-a fost de tine. E-adevarat, nu ti-am mai
scris de 2 luni, de cand m-am despartit de EL [da, acel el, care mi-a zis ca
vrea sa ne despartim intr-un mod cu totul nemanierat, printr-un mesaj
offline, pe messenger]. In prima luna nu mi-a fost prea bine. Am plans, am
tipat, am rupt pozele cu noi, apoi le-am lipit la loc, i-am sters numarul
din telefon, dar il stiam pe de rost, pe mess nici n-am mai intrat... In
fine, a fost o perioada grea. Totul pana intr-o zi, desigur. Mereu exista o
"that day", in care te izbeste, parca, crudul adevar, acela ca nu e asa rau
sa fii singura. Hai, jurnalule, nu fi rau! [parca te-am auzit zicand ironic
"nu zau!"] Nu fi rau, ca nu-ti mai povestesc nimic. Si crede-ma ca nu stii
ce pierzi. Asa. Cum ziceam. Ce ziceam? Uite ca am uitat. Aaaa, de adevarul
care m-a izbit. Da' ma izbit zdravan de tot, in maxi-taxi, in timp ce la
radio canta Natasha Bedingfield, draga de ea, despre cat e de bine sa fii
"Single". Buuun. Mi-am revenit eu din lovitura si am coborat din maxi-taxi
foarte vesele. Cu o statie mai repede decat trebuia! Ei, mai fac si eu
putina miscare. Am ajuns acasa si mi-am dat seama ca e chiar foarte bine sa
fii singura. Poti sa stai cu cele mai largi si comode haine prin casa, fara
sa-ti faci griji ca vine neanuntat, poti sa stai nearanjata, poti chiar sa
mananci o pizza intreaga fara sa-ti faci griji ca nu o sa se mai uite la
tine. Plus ca ai mai mult timp de prietene si de serialele tale preferate.
De exemplu, aseara, dupa o sedinta extenuanta de shopping cu Madalina, m-am
asezat comod in fata televizorului sa vad Gilmore Girls, chestie pe care n-o
mai facusem de cand... aoleu, nici nu mai stiu de cand.. Iar maine o sa am o
zi plina... de carti. N-am mai citit o carte de mult prea mult timp, iar
"Maitreyi" asteapta cuminte pe noptiera. Si asta chiar ar face-o fericita pe
profa de romana, care se roaga dintr-a 9 a de mine sa o citesc.
 
Bonus: nu prea am timp sa mananc, asa ca am mai slabit, am invatat versurile
la toate melodiile pe care le-am ascultat cat am fost trista, am fost mai
atenta la ore, de cand nu visez la cat de dragut este, am dormit mai mult,
de cand nu mai pierd noptile prin oras, si tenul meu e mai curat si mi-am
mai facut si un nou prieten. Toate astea cat am fost singura.


bebe beby


.... Farmecul Craciunului
Mirosul de brad,de prajituri tocmai scoase din cuptor,clopoteii
agitandu-se...Toate acestea m-au trezit in dimineata de 24 Decembrie.O zi
care m-a fascinat dintotdeauna.Ma ridic usor din pat si trag jaluzelele din
camera mea si vad pe geam cum fulgi mari cad si formeaza o patura pufoasa de
un alb imaculat.
    Inca adormita,ma indrept spre bucatarie de unde venea mirosul acela de
necofundat al prajiturilor facute de mama.Pe masa tronau impunator platouri
cu fursecuri,un tort de ciocolata apetisant,si multe alte feluri de dulciuri
care imi trezeau apetitul.Intru in sufragerie si tata se chinuia de zor sa
puna un bradut de vreun metru in suport,iar pe canapea,pe fotolii,pe masa
erau fel de fel de ornamente care mai de care mai impresionante,mai
colorate,mai frumoase.Mirosul acela inconfundabil de brad,m-a facut sa
realizez ca intr-adevar a venit Craciunul.Am iesit afara,iar frigul specific
oricarei ierni m-a invaluit,trezindu-mi fiecare neuron.Am inchis usa
repede,de teama sa nu racesc si m-am indreptat spre baie sa-mi fac toaleta
de dimineata...Dupa acest ritual zilnic,mama m-a trimis la
supermarket,ingrijindu-se sa nu ma plictisesc.Dupa ce am vazut lista
interminabila de cumparaturi,m-am resemnat totusi gandindu-ma la cate cozi
va trebui sa astept mai ales pentru ca maine e Craciunul si toti sunt azi la
shopping pe ultima suta de metri.
    M-am infofolitbine sa nu cumva sa ma atace frigul,si am pornit spre
market care nu era foarte departe dar totusi aveam ceva de mers.Totul era
alb.Fulgii mari si pufosi cadeau pe fata mea inghetata,transformadu-se in
lacrimi.In centrul orasului se simtea spiritul sarbatorilor de iarna.Cutii
de cadouri,brazi,globuri colorate,Mosi Craciuni care ii fac pe trecatori sa
zambeasca,copilasi cu fulare groase,sanii,vitrine decorate,afise...Toate
acestea imi dadeau emotii,ma faceau sa ma simt fericita,chiar daca nu-mi
puteam explica care este motivul exact.Mergand pe strada,intr-un gang care
ducea spre piata,vad,intr-un fel de ''pat'' facut din niste cutii de
carton,un copilas de vreo 7-8 ani,aproape dezbracat,care dardaia de frig.Am
ramas socata cum unii isi pot lasa copii a sufere in frig,fara adapost,fara
nimic in afara de hainele de pe ei care si asa erau foarte subtiri,iar afara
foarte frig.M-am apropiat de el i am incercat a aflu ce face acolo si daca
are unde sta,daca are parinti sau rude.Dupa vreo 15 minute in care am
vorbit,am aflat ca mama lui l-a parasit,de cateva saptamani si de atunci sta
pe strazi si din mila oamenilor.Un sentiment de tristete m-a cuprins
gandindu-ma ca eu stau cu parintii mei,ma bucur de faptul ca am tot ce imi
doresc,iar el,isi petrece timpul in speranta ca intr-o zi cuiva ii va fi
mila de si il va ajuta.Acest copil are nevoie de caldura,iubire...Nu stiam
ce a fac pentru a-l ajuta,dar pe moment tot ce mi-a venit in minte a fost
sa-i iau ceva de mancare.Am fugit repede pana la o brutarie din apropiere si
i-am luat o paine si de la un magazin lapte.S-a bucurat enorm cand a vazut
mancarea,iar mie mi-au dat lacrimile vazand cum cineva se poate bucura asa
de tare pentru niste lucruri care noua ni se par banale.Mi-am amintit ca
trebuia sa plec sa-mi fac cumparaturile.Nu a fost usoara despartirea de
Mario,baietelul singur pe lume.In tot timpul care s-a scurs de cand l-am
vazut pana am ajuns acasa m-am gandit cum as putea sa-l ajut.
   Cand am intrat in casa,bradul deja era impodobit cu cele mai frumoase
globuri care sclipeau in lumina viu colorata a luminitelor de pe el.Casa
intreaga a imbracat haine de sarbatoare...lumanari rosii,verzi,aurii,erau pe
toate mesele din casa,ornamente deosebite incoronau ferestrele si parca
totul era rupt dintr-o poveste.Am lasat cumparaturile in grija mamei si m-am
izolat intre cei 4 pereti ai camerei mele.Am inceput si eu a decorez
camera...dar un gand nu-mi dadea pace:Mario.Ma gandeam la ce pot face pentru
el.Nu-mi venea in minte nimic.Eram posomorata,ma gandeam la suferinta pe
care trebuie a o indure acel pui de om din cauza unei femei cu inima de
gheata.
    Seara de Craciun a venit,iar eu,m-am imbracat ''de sarbatoare''
asteptandu-mi rudele si colindatorii.Afara se auzeau colinde,fulgii
continuau sa cada,iar in casa mea s-a strans toata familia.In aer se simtea
sarbatoarea,iar eu am primit cadouri si bani...destul de multi.Eram foarte
fericita.Lucrul cel mai minunat este sa-ti petreci sarbatorile alaturi de
cei pe care ii iubesti si care te iubesc.Radeam,cantam colinde,totul era
minunat...Pana intr-un moment cand mi-am amintit ca un om mic,dar cu suflet
mare sta in gerul de afara.
     N-am tat pe ganduri mai mult de 5 secunde,mi-am luat geaca si banii
primiti si am dat fuga la un mall unde inca mai era deschis.Aveam destui
bani incat sa-i iau lui Mario pantaloni,o bluza,ghetute,o sapca si niste
lenjerie.Dupa asta i-am mai luat ceva de mancare,convinsa ca ii era
foame.M-am indreptat spre locul unde se afla de dimineata,iar el,statea in
cutia de carton rece.A tresarit usor cand m-a vazut iar ochii lui tristi
s-au umplut de lacrimi odata cu ai mei.I-am aratat ceea ce am cumparat si pe
fata lui -a citit imensa bucurie ca cineva -a preocupat de bunastarea lui.La
cativa metri era un restaurant unde ne-am du la baie pentru a-i da hainele
noi,iar dupa aceea la mine acasa.Toata familia mea a ramas uimita cand am
intrat pe usa cu Mario de mana,dar l-au indragit imediat.Dupa ce le-am spus
povestea lui,tuturor le-au dat lacrimile si au vrut sa-l ajute sa duca o
viata mai buna.Seara Ajunului Craciunului a fot pentru micul pui de om ca un
vis devenit realitate.Avea o familie in jurul lui,iubire,caldura...Tot ceea
ce merita un copil.
    Ziua de Craciun s-a scurs la fel de frumos.Am descoperit ca Mario e un
baietel foarte inteligent si educat chiar daca a crescut pe strazi.In seara
de Craciun m-a intrebat daca va trebui sa se intoarca din nou pe
strazi.Privirea din ochii lui m-a sensibilizat atat de tare incat nu stiam
ce sa-i spun pentru a nu-l rani.Dar in momentul acela a aparut mama care a
zis :''Niciodata nu te vei mai intoarce la viata aceea,pentru ca acum faci
parte din familie.''Bucuria de pe fetele noastre nu se poate descrie in
cuvinte.Doar stiu ca un univers de sentimente colorate m-a cuprins ,iar
Mario nu-si incapea in piele de fericire.
   Asa,el a devenit parte din familia mea.Fratiorul pe care nu l-am avut.De
Craciun,se intampla minuni.Minunea care mi-a iesit in cale are 7
ani,sufletul plin de iubire si un trecut care pentru multi dintre noi ar fi
de nesuportat.Dar el,a invins.A invins o lume plina de greutati,de rele,de
oameni fara suflet,iar acum iubeste si este iubit de familia de care nu a
avut parte pana acum.
 
 
Iulia (15,Turda/Cluj)


....   Confesiunile unei single
 
Mda.mai tot timpul sunt singleL. Mereu mi-am pus intrebarea: oare eu sunt
problema sau chiar destinu` asta nu tine deloc cu mine?Toate prietenele mele
sunt cuplate. Unele cu baieti mai k-loomea cu bani , frumosi, mai mari de
cat ele alea alea, altele cu baieti absolute normali ,de varsta noastra, dar
nu sunt singure si mereu au partener, lucru fffoarte rar intalnit in viata
mea. Asa e frumos sa fii libera, independenta , fara sa trebuiasca sa dai
cuiva explicatii cu cine iesi in oras sau de ce ai flirtat cat de cat in
seara aia cand te-ai ametit putin la un super chef. Sau, o pasiune de`a
noastra, a fetelor, shoppingul cu prietenele, si asa, ca desert , o mica
privire, un ochi in stranga si unu`n dreapta.asa, pentru a analiza terenu`
si a vedea ce prospaturi mai sunt la orizont.intr-un cuvant: un mic flirt si
putina distractie intr-o zi libera.
    Desi totul pare cam roz cand nu esti implicata intr-o relatie ,ei bine,
lucrurile nu stau chiar asa.  Mereu ma gandesc la cat e de frumos sa ai pe
cineva aproape, sa iti fie alaturi nu numai la distractie, chefuri etc, ci
si la clipele grele din viata, sa ai cui sa ii spui , pe langa prietenei
cele mai bune, ce te apasa pe suflet, ce probleme ai cu parintii, sau chiar
cand prietena te calca pe nervi iubitul sa fie acolo pentru a te calma cu
niste saruturi fierbinti. Acum, ca e iarna,nimic nu e mai calduros pentru
sufletelul unei adolescente de cat o dupa amiaza petrecuta cu iubitul la
caldurica ,uitand de frigul de afara, scufundati in saruturi si mangaieri
care dau fiori prin tot corpul si ne fac sa gandim.departe.;)
       Si eu , ca toate fetele, am trait mici dezamagiri in dragoste. Desi
niciodata nu am avut o relatie serioasa cu un baiat, m-am indragostit
nebuneste, sau cel putin asa aveam impresia , dar baiatul respectiv a stiut
sa imi dea sperante ,ca apoi sa-mi dea de inteles ca de fapt nu simte nimic
pentru mine. De asemenea mi s-a intamplat ca unui baiat sa ii placa de mine,
si eu, din diferite motive nu l-am acceptat de la inceput sau nu mi s-a
parut atragator,ca apoi sa imi dau seama ca imi place foarte mult de el si
ca vreau sa fim impreuna, cand el deja isi pierduse interesul pentru mine,
cautand alte fete.ca de.doar stiti cum sunt baieti, ca le place sa schimbe
fetele ca pe sosete. Asa ca .dintr-un motiv sau altul am ramas mai mereu
singura. Am avut cateva relatii, nimic serios si de foarte scurta durata, 2
luni insemnand deja  ca un secol si, cu cat ma indragostesc mai repede, cu
atat imi trece mai rapid indragosteala pentru un tip, plictisindu-ma imediat
de el.
      Mereu am sustinut idea ca mai bine singur de cat in companie proasta,
sau asa.cu orice baiat,cum fac unele fete,ca trec de la unul la altul cu
foarte mare usurinta sau chiar stau cu mai multi in acelasi timp.Multe iau
totul in baza, considerandu-se mai populare
, speciale si mai "cool" daca se saruta cu cat mai multi baieti sau daca
stau cate o zi, doua cu unul si iar il schimba.Stiu ca in aceasta perioada
mici indiferente,irespondabilitati si distractii ne fac adolescenta mai
picanta si memorabila, dar unele din noi prea isi iau lumea in cap,
exagerand, mai ales acelea parca scapate din fraul parintilor, si
exagereaza, ajungand de la cateva zile de distractie, sa intretina relatii
sexuale cu cat mai multi parteneri, lucru nesanatos si deeeeloc bine vazut
de ceilalti.Asa ca prefer sa cred in continuare ca voi intalni un baiat asa
cum imi doresc, desi constientizez ca visez prea mult si ca, atunci cand ma
voi trezi la realitate.va fi o realitate prea dura.
 
 
    Aceste vise, acei baieti perfecti sunt constienta ca nu exista decat in
imaginatia mea, dar totusi e frumos sa iti imaginezi diferite lucruri, tu si
el fiind personajele principale, ca intr- o frumoasa poveste de
dragoste.Uneori ma gandesc ca sunt mult prea pretentioasa, ca am asteptari
prea mari, si ca ar trebui sa accept un baiat asa cum e, ca si el, ca mine
are defectele si calitatile lui si, chiar daca nu e Brad Pitt, poate avea
trasaturi care sa atraga, un comportament dulce, sa fie atent cu mine ,sau
pur si simplu sa fim pe aceasi lungime de unda, sa ne intelegem bine , sa
fim nu numai iubiti, ci mai ales prieteni,intr-o relatie ingredientele
principale fiind :comunicarea, increderea si respectul reciproc. Inainte
aveam un portret fix al baiatului perfect:brunet, cu ochi negri inalt,bine
facut si cu o freza funcky, dar in timp, "analizand" relatiile prietenelor
mele mi-am dat seama ca nu are rost sa imi bat capul cu "portrete" fiindca
oricum nu o sa gasesc un baiat care sa le aiba pe toate si acum sper la
intalnirea unui baiat k-loomea, dar fara fitze si figuri pentru ca acestia
produc cele mai mari dezamagiri urmate de nopti in lacrimi cu ochii cat
cepele si nasucul ca al lui RudolfL.
      Oare o fi adevarata fraza aia :"Cum dai asa primesti"?Pentru ca m-am
gandit ca poate din cauza asta nu am parte de my love story, pentru ca si eu
la randul meu le-am dat sperante multora,m-am inteles bine cu ei , profitam
de unii care aveau super bunavointa sa imi faca toate poftele, si le dadeam
de inteles ca nu imi sunt indiferenti si ca pot avea o sansa de a fi cu
mine.dar nu a fost asa si,vrand nevrand i-am facut sa se indragosteasca de
mine ca apoi sa nu le mai dau semne de viata sau sa ma comport diferit, cand
imi dadeam seama ca ei continua si ca nu pot scapa prea usor de insistentele
lor.
    Cel mai mult in toata povestea asta cu indragosteala imi place acea
inegalabila senzatie de fluturi in stomac ,inconfundabilul zambet de
indragostita care parca iti da sentimentele de gol si acea senzatie ca iti
vine sa explodezi de bucurie si ai chef sa tipi in gura mare cat esti de
indragostita si de cat de fericita te face super tipul tauToate
indragostitele sunt la fel, mai ales la inceput: sunt capiate, parca le plac
cantecele de dragoste care pana atunci li se pareau plictisitoare, au capul
in nori, sunt mai visatoare si parca mai sensibile.
      Hmmm .acum ca aproape mi-am terminat de pus gandurile pe hartie, ma
duc sa ma apuc de scrisoarea pentru Mosu`,ca mai e putin si vine mult
asteptatul Craciun. Sper ca Mosul sa mi`l aduca pe al meu Fat Frumos sub
simpaticul bradut.:*
   

Flaviuta



.....Eu si testosteronul
Da...ma numar si eu printre acele fete care inca nu si-au gasit jumatatea.
Totusi, nu am de ce sa spun ca ma deranjeaza cu ceva chestia asta; chiar ma
simt grozav asa si nu am nici cea mai mica intentie sa schimb ceva .
    Ok, poate ca am o mica problema. Sunt un pic (mai mult) feminista. Cand
vad la avatarele de mess ale colegelor mele poze cu iubitii lor, si nici
macar cu ele si iubitii lor, ceva urla in mine! Adica, in regula, esti
amorezata total, dar nici chiar asa incat sa-ti pierzi identitatea si sa te
confunzi cu "scumpul tau". Asta nu pot sa accept. A, mai e ceva. O alta
"caracteristica" a statutului meu de single e ca am ceva ce imi place sa
numesc "scutul meu anti-testosteron". Suna freak, stiu, dar e cat se poate
de adevarat. De fiecare data cand un tip incearca sa ma abordeze, I fight
back. Intotdeauna. Btw, nu sunt o fata urata. (asta ca sa nu credeti ca
nimeni nu se uita la mine). Ok, nu sunt o frumusete iesita din comun, dar
sunt draguta. :) Ca sa revin, eu nu pot purta o discutie cu un reprezentant
al sexului tare fara sa-l ironizez si sa-l jignesc. Pur si simplu nu pot! Si
credeti-ma ca as vrea! Poate au si ei o problema, totusi. Cam toti cei pe
care ii are un vizor "scutul" meu, sunt niste pseudofiinte insipide si
gretoase sau niste creaturi arogante cu un vocabular de maidan.
     Bine, bine, sa zicem ca exagerez. Dar am si niste prieteni (a se citi
amici) cu care ma inteleg de minune! Apropos de termenii "prieten " si
"amic". It drives me crazy! Toata lumea echivaleza prieten cu iubit, si nu
mi se pare corect deloc. Eu ii numesc "prieteni" pe toti tipii cu care am
relatii platonice, de amicitie. Asta ca sa lamuresc o mare nedreptate.  Si
totusi, prietenii mei sunt doar doi :)). Pe astia nu am reusit sa-i sperii
cu nimic. Wow, un  record! Si cu prietenii astia ai mei vorbesc cate in luna
si in stele. De la filosofie la bancuri si de la istorie la intamplari
ridicole de fiecare zi.
    In special unul dintre prietenii mei ma intereseaza mai tare. E un tip
ciudat si aiurit, despre care mai toata lumea spune ca e cam dus cu pluta.
Dar e un obiect de studiu desavarsit! Mai nou e in love. (eu vreau neaparat
sa am un amic cu o iubita; e grozav sa auzi tot ce vorbesc intre ei doi
amorezati =))). Dar tipul e cam nehotarat, motiv pentru care "combina" la
vreo 2-3 tipe odata. Avand in vedere feminismul meu, nu sunt de acord cu
asta, dar, ma rog...treaca de la mine. Asa, si eu incerc din rasputeri sa-l
fac sa se concentreze pe o singura "iubire", ca vorba aia- cine alearga dupa
doi (in cazul asta 3) iepuri, nu prinde nici unul. Si mi-e teama ca pana la
urma nu o sa reuseasca nimic. :(. Dar asta inseamna ca o sa-mi downloadeze
iar filme de pe net ;)), so, deci, prin urmare si-asadar nu e chiar mare
nenorocire.
    In afara de excentricitatea asta a mea, cu prietenul care are iubita,
mai am una, poate chiar ma excentrica. Vreau un prieten "galant" (tremenul e
cunoscut de apropiati). Cred ca grozav sa te plimbi cu un tip toata ziua
prin magazine si sa nu zica nici pas, ba sa iti mai dea si sfaturi. Chiar,
am uitat sa precizez ca sunt o shopaholica inraita. Chiar am avut ceva
probleme cu ai mei pe chestia asta :D. Si btw, Miuccia Prada era feminista
inainte sa de marite cu un afacerist (deci capitalist). Asta ca o paranteza.
    Revenind la ideea principala (ah, mereu divaghez), nu vad niciun motiv
pentru care mi-as schimba statutul de single. Acum, bine, odata si-odata tot
o sa sparg gheata. Si chiar am momente- cand ma uit la filme romantioase,
gen Serendipity, Lake House, ori filme dupa Jane Austen, dupa care ma dau in
vant de nu mai pot- cand chiar imi doresc sa am langa mine un tip pe care
sa-l pupacesc non-stop.
     Ca sa inchei, deca stiti vreun tip gen Seth Cohen din O.C., cu ochi
albastri si par brunet , anuntati-ma si pe mine!!!!!!!
 
Never lose your hope,
There's always one more chance
Don't metter what people say
Your life has a sense.
Do what u think is better
Follow your dreams everywhere
What they say don't metter
Cuz even your place is somewhere.


Raluk

» adauga comentariul tau

» adauga comentariul tau