28 mai
Intr-o frumoasa zi de primavara-vara o fata aflata la mare departare de casa ei se plimba suparata pe o plaja. Nu era trista pentru ca nu mai venea Fat-Frumos, dupa cum s-ar fi crezut. Nu, Fat-Frumos dormea linistit, fara sa stie ca ea a plecat de langa el. Si cum se plimba fata pe malul marii, pustiu la acea ora matinala, a dat nas in nas, pe neasteptate, cu un personaj negativ din trecutul sau, pe care-l intalnise pe cand era mica si naiva. Il iubise mult, insa el o ranise si mai mult. Si iata-i acum, fata in fata, dupa un an sau un secol, cine mai stie... Fata ar fi vrut sa-i spuna ceva atat de greu si de dureros, incat sa cada fulgerat in nisip. Sa-l trasneasca cu privirea ar fi vrut. Ar fi fost interesant de stiut si ce anume ii trecea lui prin cap in acel moment, insa asta n-avem cum sa aflam. Ceea ce a urmat a fost o adevarata surpriza, dupa cum spun cei care au transmis povestea generatiilor urmatoare. Fata a simtit cum toata ura care dormea in ea se topeste incet-incet sub primele raze ale soarelui care rasarea, facand loc unei dorinte din ce in ce mai mari de a-l saruta pe baiatul cel rau. Nu-i desparteau mai mult de zece pasi, iar in acel moment au pornit-o unul catre celalalt cu pumnii stransi. Nu stiau nici ce gandeau si nici daca ar fi trebuit sa rosteasca vreun cuvant. Au facut, in acelasi timp, cei zece pasi, prin nisip, si... s-au aruncat unul asupra celuilalt. Dupa care s-au sarutat.
O masina ma claxoneaza violent si aproape ca-mi vars cafeaua pe mine. E 10 dimineata si am un curs mai mult decat obligatoriu. E deja foarte cald, dar imi inmoi totusi buzele in cafeaua fierbinte. Ma ard. Dar ma arde mai tare sarutul lui Paul, de la mare. Au trecut deja doua saptamani sau mai mult. Lui Sorin
n-am apucat sa-i spun nimic, a fost si nasterea Mariei... Insa mai intai trebuie sa-mi spun mie. Imi bipaie mobilul. E un alt mesaj de la Paul, care imi zice ca maine e in Bucuresti si ca vrea sa ne vedem. Simt ca se strange un cerc in jurul meu, ca un val de caldura sufocant. Ma refugiez in holul facultatii. Ezit intre scari si cele doua usi care mi-ar reda libertatea. Ezit intre prezent si trecut. Of, oare voi fi si eu vreodata mai hotarata decat sunt acum sau am fost intotdeauna? Dar mai e timp sa ma gandesc. Poate ma vor trezi cafeaua si cursul.

» adauga comentariul tau

» adauga comentariul tau