Good news pentru acelea dintre voi pe care le chinuie talentu’ si
carora le place sa puna pe o foaie de hartie (sau de calc) tot ce le trece
prin cap. Noi sugeram o tema in fiecare numar, iar voi aveti doua saptamani
la dispozitie sa trimiteti povestile scrise de voi (textele sa aiba aprox.
5730 de caractere, cu spatii) pe adresa redactiei sau pe e-mailul:
coolgirl@burda.ro. De asemenea, nu ezitati sa ne trimitesi scrisori si
e-mailuri cu parerile voastre despre temele discutate, dar si propuneri de
teme noi. Cele mai interesante povesti de la voi vor fi publicate si pe
www.coolgirl.ro.


Sunt o beauty-victim si nu imi pare rau!!
 
 Sambata,alergand prin Bucuresti...numai mie mi se putea intampla una ca
asta.De ce??? De ce toate mi se intampla mie? Singura zi in care m-am decis sa
imi etalez prin Bucuresti minunatele mele botine,noi noute si trebuie sa
alerg...”minunat”!
 Nu am sa mai tin cont de nimic,e rosu e verde,e trecere de pietoni sau
nu,doar am sa alerg,(cu mare dificultate)...pentru ca trebuie sa ajung in
mall si ceasul....e ora 6???DEJA??NU SE POATE,HAIDETI,TRECETI MAI REPEDE..VA
ROG!!Gata,acum trec EU,am sa urc scarile si o sa ajung,trebuie sa ajung!
 Dupa ce am impins nenumarate persoane si mi-am facut loc pe scara,in
sfarsit am ajuns...eram in fata magazinului unde minunatii pantofi din
catifea ma asteptau...le puteam simtii parfumul pana in maduva oaselor.Eram
bucuroasa....eram cea mai bucuroasa fiinta de pe acest Pamant.M-am apropiat
si am vrut sa intru foarte sigura pe mine in magazin,dar usa era
inchisa.....NUUUU,NU SE POATE!!Stai,pe afis scrie..”Pauza de
masa”.....NUUU,de ce?De ce acum?De ce azi??...Bine,nu te panica,stai calma e
doar o pauza de masa,am sa ma asez pe banca si am sa astept,in fond cat
poate sa dureze o pauza de masa?
 
21:30,inca stau pe banca..nu pot sa cred,femeia asta a comandat mancare
pentru toate angajatele din mall?Stau de 3 ore si jumatate pe banca asta
nenorocita si nimeni nu s-a intors inca!..NU,NU,NU SI IARASI NU!!
 Ma apropii de vitrina si imi privesc pantofii rosii de catifea ca si cum ar
fi un leac miraculos pentru o boala incurabila.Cred,ca am sa incep sa
plang...este sfarsitul Lumii,daca vanzatoarea nu se mai intoarce astazi,cred
ca am sa.......STAI UN PIC....uite un numar de telefon,este exact sub
scrisul mare cu „Pauza de masa”,am sa dau telefon si am sa ii zic
cateva.....bine,nu am sa ii zic nimic,am sa ma comport ca o adevarata cool
girl.
 Telefonul suna dar nimeni nu raspunde,nu mai are rost,e deja 22:00 nu cred
ca o sa se mai intoarca.Dar,trebuia sa fie aici pana la 18:30 si eu am ajuns
la 18 si 5 minute sunt sigura de asta.DE CE?DE CE SI DE DATA ACEASTA,MI-A
FOST RAPIT PRIVILEGIUL DE A CUMPARA PANTOFI?
 
 Este ora 11 si eu inca nu am ajuns acasa..nici nu mai are rost,sunt
convinsa ca o sa ajung in jur de ora 1,pentru ca traficul este infernal si
stau la stopul acesta de 15 minute.
 Imi caut in geanta trusa de machiaj in caz de urgenta,dar din greseala,dau
si peste telefonul mobil care imi arata de cate ori m-a sunat
mama..wow,record,numai de 20 de ori,Doamne,de cate ori va trebuii sa ii mai
explic?I-am spus „mama,ma duc sa imi cumpar pantofi,nu ma suna,stii ca
shoppingul este cel mai important lucru pentru mine.La scoala suna-ma de
cate ori vrei,in mall?NU MA SUNA!!”.Nu cred ca va intelege niciodata cat de
importanti sunt pentru mine pantofii si trusele de make-up si rochiile
vaporoase si....tot ce inseamna fashion si tot ce transforma o fata intr-o
„beauty and perfect girl”.
 Ma uit in oglinda,in timp ce astept ca taxiul sa ma duc acasa(daca acest
lucru este posibil).Nu arat foarte rau,bine,exceptand faptul ca parul imi
sta foarte umflat si creionul de ochi mi s-a intins putin pe fata,dar am sa
ma refac.Nu am timpul si nici spatiul suficient ca sa arat din nou
minunata,asa ca am sa ma descurc cum pot.Imi scot din geanta palariuta
neagra cu broderie argintie si mi-o pun pe cap,asa rezolv problema parului
si asortez si botinele cu ceva.Perfect!!
 Ma uit pe geam,nici o schimbare sunt tot la acelasi semafor...asta
este,totusi mama ar trebuii sa inteleaga,locuiesc in Bucuresti,cunoaste si
ea aceasta situatie!
 Imi deschid cutiuta cu farduri,fond de ten,rimel si toate cele necesare
unei...beauty-victim,nu imi vine sa cred ca am zis asta,mama obinuieste sa
ma numeasca asa...hmmm,nu e asa rau,chiar sunt si ma simt mandra de acest
lucru!Ma sterg pe fata cu un servetel demanchiant si imi conturez frumos
ochii si buzele,taximetristul se uita cam ciudat la mine,oare de ce?Se
intoarce si vorbeste cu mine...wow!
-Probleme la shopping?
 Nu pot sa cred,tipul are vreo 60 de ani si cunaoste semnificatia cuvantului
shopping,lumea evolueaza,ma bucur.
-Nici nu va inchipuiti!zic eu cu jumatate de gura.
-Nu va faceti probleme,si fiica mea pateste la fel dar intotdeauna gaseste
puterea de a-si cumpara altceva in locul pierderii!
-Eu nu cred ca voi fi capabila..
-Ba da,asa se intampla!
 Hmmm,domnul acesta pare foarte convingator,trebuie sa aiba o fata foarte
desteapta si foarte „fashion”,ma gandesc.
 
 00:30,am ajuns acasa.Mama ma asteapta pe canapeaua din sufragerie foarte
suparata,dar eu sunt mai distrusa decat nimeni...NU MI-AM LUAT PANTOFI SI
MAINE O SA IES LA INTALNIRE IN ACEIASI PANTOFI SI ACELEASI GHETE PE CARE LE
CUNOASTE TOATA LUMEA,CAT DE TRIST!!
 Imi arunc palariuta si geanta pe canapea si dintr-o data incep sa tip:NU-I
CORECT!Mama se uita cam ciudat la mine,cred ca o sa tipe si ea cat de curand
iar eu incep sa ma pregatesc....dar,nu,ce face?Mama?Unde te duci?Eu m-am
pregatit poti sa incepi sa imi faci morala!
 Mama vine la mine cu o cutie visinie,seamana cu cele pe care ti le dau in
mall cand cumperi pantofi...oare?Nu,nu se poate,nu este posibil...
 Deschid cutia si o lumina puternica in lumineaza chipul si sufletul.Micutii
mei pantofi de catifea rosie erau exact in fata mea,in cutie,erau noi nouti
si erau ai mei....Nu mai suport,si ii iau in brate spunandu-le cat de mult
mi-au lipsit!Mama se uita la mine si incepe sa rada:
-Bine,miss beauty,du-te si „joaca-te” cu mici tai prieteni!
-Mama..o privesc cu lacrimi in ochi..am alergat 5 strazi pe tocuri ca sa
ajung la mall,magazinul era inchis iar eu eram distrusa,si acum ajung acasa
si ii vad,acum ii imbratisez,nici nu stii cat pot sa ii iubesc!
-Ba,cred ca stiu si stiu cate sacrificii faci ca sa fii in pas cu moda,nu te
inteleg,dar te iubesc oricum!
 Radiam de fercire nici nu mai stiam sa vorbesc si sa respir,in sfarsit ii
aveam,aveam pantofii dupa care am alergat atat de mult,si erau mult mai
minunati decat in vitrina,erau pur si simplu perfecti!
 Ii incaltasem si faceam piruete prin casa,parca eram la o prezentare de
moda,si eu eram piesa de rezistenta a showului.
 Ceasul arata ora 2 iar mama venise sa ma trimita la culcare:
-Gata,esti fericita,esti implinita,acum micuta mea beauty-victim,la culcare!
 Nu,mama mi-a zis beauty-victim din nou....uram cand imi zicea asa,dar de
data aceasta nu mai eram dispusa sa dau inapoi.
-Da,mama,eu,sunt innebunita dupa pantofi,dupa haine,dupa make-up...si eu
sunt o beauty-victim si nu imi pare rau deloc,de fapt iubesc aceasta
eticheta!!         
                   
Teodorescu Andreea(15 ani)
Bucuresti     
 
 
Don’t trust anybody
 
 Ma trezeste taraitul specific fiecarei dimineti de luni pana vineri.Cu o
mana greoaie si cu ochi inca inchisi,inchid ceasul enervant si imi trantesc
din nou capul in perna moale si calda.Vai ce bine e...As sta asa inca vreo
doua,trei,patru ore...Dar din pacate nu se poate.Cu o dezamagire
persistandu-mi in suflet,ma ridic din pat si pornesc spre baie,in speranta
ca fratele meu Andrei nu a ajuns acolo inaintea mea si imi va tine baia
ocupata inca vreo jumatate de ora.Din fericire baia e libera.Ma spal pe fata
si vad ce cearcane am.Offf...Oricum se rezolva cu putin creion corector.Sa
fie aceste cearcane rezultatul noptii pe care mi-am petrecut-o la ziua
Mariei?Probabil...Vai ce seara minunata.Ne-am distrat pe cinste.Si a fost si
EL acolo.EL,Radu.Cred ca de aceea mi-a placut asa de mult petrecera.Si am
dansat impreuna...Deodata me trezesc din vis cand aud ca cineva bate in usa
de la baie.Normal ca e Andrei cerandu-si locul.Imi rezolv repede treburile
si ies grabita sa ma imbrac cat mai cool posibil pentru ca sigur ne vom
intalni si azi.Entuziasmata,ma imrac repede si pornesc sper scoala.Pe drum
ma intalnesc cu cea mai buna prietena a mea,Claudia.Povestim pe nerasluflate
despre seara precedenta,eu marturisindu-i ca ma indragostesc tot mai tare de
Radu.Ajunse la scoala,apare si Maria,fiind la fel de obosita ca si noi.Ziua
trece fara evenimente,fara teste sau alte chestii specifice.Dupa ore ne
hotaram sa megem la mall pentru o raita prin magazine,si dupa aceea un ceai
la cafenea.Zis si facut.Dupa vreo ora si ceva de plimbat,ne asezam toate 3
la o masuta dintr-un colt al cafenelei,fiecare cu comanda ei.Eu,ceai
negru,Maria,cafea si Claudia un capuccino care arata absolut delicios.Ne
savuram fiecare bautura,si barfim si noi ca intre fete.Dupa vreo 15 minute
apare El din nou,Radu.Este absolut fabulos.Arata mai bine ca niciodata.Il
privesc fascinata si imi vars putin ceai pe picior.Repede,iau un servetel si
incerc sa ma sterg,dar pata e tot acolo.O ignor si continui sa-l
privesc.E...CE???Ma uit mai atenta si o vad pe Maria langa el!Ce cauta ea
langa el???????il priveste cu fata aia a ei visatoare care a cucerit atatea
inimi!Dar nu si inima lui!Numai a lui nu!Nu pot sa cred ca-mi face asta!Stie
foarte bine ca il plac.Printr-o miscare usoara,ea ii intinde un biletel.Eram
rosie de furie!Claudia se uita la mine la fel de uimita.Niciuneia nu ne
venea sa credeam ca poate sa faca asta.Se intoarce la masa cu un zâmbet care
ii vine perfect.Acela de scorpie tradatoare.Se comporta de parca nu s-a
intamplat nimic.Furioasa din cale afara,ma ridic de la masa si ii spun un
’’La revedere!’’ din care sper ca a inteles ca sunt suparata pe ea.Pe drum
aveam doar imaginea ei in minte.Cum se dadea pe langa Radu!
    Ajunsa acasa,ma pun in pat si incep sa plang in hohote.De ce?De ce
mie?Imi place si mie un baiat si ea trebuie sa se bage!Cea pe care o credeam
prietena mea!Da,uneori aparentele inseala...Si eu care aveam incredere ca nu
ma va trada.Macar o mai am pe Claudia,sper sa nu faca la fel si
ea.Sper...Sunetul telefonului ma face sa tresar.Era tocmai Claudia.Raspund
si imi zice ca scorpia de Maria se va intalni cu Radu maine.Nici macar nu
mai stiam ce sa spun.Sa zbier,sa plang,sa spun despre ea lucruri nu tocmai
frumoase...?Nici eu nu stiam ce sa fac.Tot vorbind cu Claudia,imi propune sa
mergem in oras seara,pentru a ne mai destinde putin,iar eu pentru a uita de
tradarea pe care am fost nevoita s-o indur.Acccept fara sa stau pe
ganduri,pentru ca intr-adevar am nevoie de asa ceva.
   Pe la 8 suna soneria si apare Claudia,iar noi pornim prin oras.Lume multa
era in acea seara.Cupluri de indragostiti se plimbau leganat,parca incercand
sa-mi faca in ciuda,pentru ca eu nu pot avea parte de acelasi
lucru.Vitrinele magazinelor erau puternic luminate,acaparand privirile
trecatorilor.Fiecare isi expunea ce mai buna marfa,incercand sa bata
concurenta.Claudia vorbea,dar nu o auzeam,eram prinsa intr-o lume a mea,o
lume in care eram doar eu si Radu.In care nu era nicio ’’Maria’’ care sa ne
strice fericire.Dupa ceva vreme,prietena mea si-a dat seama ca de fapt nu o
ascultam si ii raspundeam mecanic,iar ea m-a luat de umeri,m-a zguduit putin
si mi-a zis:”Andreea,revino-ti in fire!Nu te mai gandi la ea si la
el!Niciunul nu merita atentia ta!”Atunci am realizat ce se intampla si i-am
dat dreptate!Nimeni!Absolut nimeni nu merita lacrimile sau suspinele mele!In
momentul acela am decis sa o iau de la inceput,dar fara Radu sau Maria.In
noua mea lume,nu va mai exista niciunul dintre ei.
    In urmatoarele zile mi-a fost foarte greu sa-i vad impreuna sau sa ma
uit spre vreunul dintre ei,dar cu trecerea zilelor,am inceput sa fiu imuna
la relatia lor.Nu ma mai interesa ce faceau,daca se iubeau cu adevarat,nu ma
mai gandeam nici macar la cat de naiva am putut sa fiu cand am avut
incredere in ea.Pentru ca lui nu-i port pica,el nu stia ce se petrece,el a
fost prins in jocul tradarii.Cu ajutorul Claudiei,am iesit mai des in
oras,am cunoscut lume noua,am uitat aproape de tot ce mi-au facut.Intr-o
seara,eram pe o banca in parc,asteptand-o pe Clau sa mergem la plimbare.Deja
era cu 10 minute trecut de ora stabilita si ma ingrijoram,deoarece nu-i sta
in fire sa intarzie.Ma uitam prin parc...Copacii zgribuliti de frigul de
noiembrie mai aveau pe ici pe acolo cate o frunza galbe-portocalie care
statea sa cada.Bunicute cu nepotii lor,se intorceau acasa,cupluri peste
cupluri priveau cerul instelat si profitau de acesta sambata  deosebita.Aud
deodata in spatele meu:’’Imi permiti sa te duc la un suc,Andreea?’’.Putin
socata,ma intorc si vad un baiat brunet,ochi verzi(din cate vedeam),si cu o
fata absolut adorabila.Am ramasa fara cuvinte.El astepta raspunsul
meu.Tocmai la timp,imi suna telefonul,pentru ca nu stiam ce sa zic.Imi cer
scuze pentru a vedea cine este si vad:un mesaj de la Claudia.Era si
timpul!In el scria cam asa:”El e Rares.E varul meu.Sper sa-ti placa.Ai
incredere si dute cu el la suc,nu pierzi nimic oricum.”
   Am ezitat putin,dar am prins curaj si din vorba in vorba am ajuns sa-l
cunosc mai bine si sa-mi dau seama ca e un baiat foarte ca lumea si merita o
a doua intalnire.La sfarsitul serii,m-a condus acasa ca un adevarat
gentleman,promitandu-i ca in week-endul viitor vom iesi din nou.Cand m-am
intalnit cu Claudia,nu stiam cum sa-i multumesc pentru ce a facut pentru
mine.Saptamana a trecut foarte repede,iar de Radu si de Maria nici nu mi-am
amintit.Sambata seara am iesit iar cu Rares si m-am simtit grozav.Punctul
culminant al intalnirii afost un sarut pe care nu-l voi uita
niciodata.Oficial,de atunci,eram iubiti.
   In acea seara,dupa ce m-a condus acasa,stateam in pat si ma gandeam ca
totul s-a intamplat cu un scop:daca nu ma trada Maria,nu l-as fi cunoscut
niciodata pe Rares si nu as fi trait dragostea adevarata alaturi de el.Poate
ca acum as fi cu Radu si nu ne-am intelege,poate ca acum nici nu as fi stiut
cat de rea e asa-zisa mea ’’prietena’’.Odata cu experienta petrecuta,mi-am
dat seama cine mi-e cu adevarat prieten si cine poarta o masca.Nimic nu se
intampla din coincidenta...Cu gandul acesta am adormit...
 
Iulia(15,Turda)


Daca nu vedea cu ochii ei....

Numele ei era Diana si plangea. Nu-i venea sa creada ca asa ceva i s-a putut
intampla ei. Ii iubea pe amandoi si credea ca si ei o iubesc.
Statea pe banca si incerca sa-si aminteasca cum i-a cunoscut. Pe Alina o
stia de-o viata-ntreaga. Mama ii povestea cum statusera impreuna la
gradinita si cum a fost singura langa care a vrut sa ramana in prima zi de
scoala. Alina a fost mereu vesela si radioasa. Atragea pesoanele si avea mii
de prieteni. Diana, ea, a fost mereu retrasa si i-a multumit lui Dumnezeu
pentru ca, dintre toti oamenii care o inconjurau, Alina o alesese pe ea...
cea mai buna prietena.
Anii au trecut, dar prietenia lor a ramas mereu aceeasi. Au fost colege de
banca si au decis sa urmeze acelasi liceu. Iar soarta le-a facut din nou
colege. Diana a fost foarte fericita. Desi Alina parea mai matura. Baietii
roiau in jurul ei si toate fete vroiau sa-i fie prietene. Dar ea o iubea pe
Diana si impartea totul cu ea.
Totusi, Diana era timida si se teme de baieti. De cate ori incerca Alina sa
o ajute, ea fugea ca un soricel speriat. Asta pana cand l-a cunoscut pe el,
Liviu.
Cum l-a cunoscut? A, da! Era cea mai senina zi de toamna si Alina era
bolnava. Mergea la ea sa o vada si sa o ajute cu lectiile, "sa nu neglijezi
scoala" asta ii spunea mereu. Cum nu era foarte atenta, s-a ciocnit de
cineva si... a picat. Dupa un moment de zapaceala, in care tot ce vedea era
cerul, cineva a ridicat-o tandru de jos si... cel mai frumos baiat a aparut
in fata ei. El si-a cerut scuze, i-a spus ca se numeste Liviu, dar ea nici
nu putea vorbi. Crezand ca a ranit-o, Liviu a ajutat-o sa ajunga acasa.
A doua zi, cand sa plece la scoala, era acolo, in fata blocului ei. "Buna
dimineata! Am uitat sa intreb cum te cheama." Si de atunci, a fost mereu
impreuna cu ea, cu ea si cu Alina.
Alina se bucura de fericirea prietenei ei. Si se intelegea foarte bine cu
Liviu... cel putin asa credea ea. Dar Alina a inceput sa se indeparteze. Era
mereu ocupata, nu mai raspundea la telefon si nu se mai vedeau decat la
scoala.
Apoi, si Liviu a inceput sa o evite. Diana nu stia de ce. I-a cerut o
explicatie, dar el a spus ca totul e in regula, ca inca o iubeste si nu are
de ce sa-si faca griji.
Iar azi... sarutul.  Erau in parcul ei,  pe banca ei, si se sarutau. Pareau
atat de fericiti,  ca si cum lumea din jurul lor nu exista. Ca si cum
singurii care contau erau ei. Pana cand au vazut-o...
Dar de ce sa le asculte explicatiile. Ce ar fi putut sa-i spuna? Cum au
putut sa o tradeze?
Aceste ganduri nu-i dadeau pace si le simtea ca si lacrimile care ii curgeau
pe fata. Nu mai avea prietena, nu mai avea iubire. Totul parea intuneric. Si
atunci... o batista... o batista alba si un zambet slab.
Un baiat blond, cu ochelari, timid, care nu stia ce sa spuna, dar care parea
foarte familiar. Si Diana a plans pe umarul lui. Si, desi nu stia de unde il
cunoaste, avea incredere in el. I-a spus povestea ei, durerea ei.
El a sarutat-o. Diana s-a uitat surprinsa la el, iar el a spus "Eu sunt
Andrei si te iubesc!"
Imagini au trecut fulgerator prin mintea Dianei: un cap blond care le spiona
in clasa I, un zambet slab pe care-l primea mereu la intrarea in clasa, o
floare anonima, o iubire veche.
Toate lacrimile s-au uscat, toata durerea a disparut. Nu mai exista Alina,
nici Liviu, doar Diana si Andrei si sarutul lor.

Andy
Timisoara


Intre real si dila
Drumul vechi spre casa era lung si destul de urat. Dar merita pentru ca din
cand in cand, dar destul de des incat sa nu pot trece cu vederea
coincidentele, vedeam la Victoriei la metrou un baiat atat de dragut incat
m-as fi uitat toata ziua la el, as fi oftat si apoi m-as fi uitat la el
toata noaptea.
   Il vedeam mai degraba noaptea, decat dimineata, exact in zilele cand
aratam cel mai prost si eram foarte obosita. El era mereu serios, incruntat
si cu ochi rosii ( mai putin dimineata), cu casti mari la urechi si tenisi
incredibil de hidosi. Si in toata multimea aia de oameni resemnati, ca un
sir de detinuti care marsaluiesc pe langa Nil si miros a otet de mere, el
era o intamplare foarte placuta. Pentru ca mie imi place sa ma simt atrasa
fizic toamna de oameni necunoscuti. Este un anotimp foarte potrivit pentru
asa ceva si pentru transformat atractia fizica in ceva mai mult. Sunt genul
de om care-si traieste marile iubiri in frig, vara nu-mi prea prieste si nu
prea priesc nici eu nimanui.
   Dar acum drumul mi s-a schimbat si la Victoriei se urca numai oameni cu
priviri senine, incaltati cu pantofi decenti, care nu asculta muzica.
 
  Frangerea inimii e mereu un eveniment deosebit. Pe care nu`l asteapta
nimeni niciodata in mod constient dar este absolut inevitabil.
  E un eveniment pentru care te pregatesti in mod intens. Iti faci vise, te
gandesti mereu la ce se va intampla in viitor si visezi cu ochii deschisi.
Petreci atatea ore cautand haine, alegand oja perfecta, mergand la
coafor(dammit....ma enerveaza tipele de la coafor, unde intri si traiesti 1
ora cu teama ca nu stii ce va iesi la sfarsit...dar trebuie!!!), admirat in
oglinda de 1000 de ori pe zi si vesnica dilema "oare ce face acum?!". Atatea
ore petrecute cu mana pe telefon si o voce care iti zice "bai..deci ceva nu
e in ordine", dar pe care tu o ignori mereu. Oare exista vreo fata care sa
se invete odata minte si sa asculte de vocea aia?
  Si totusi te agiti atata pentru el...el care e atat de confuz, de neserios
cateodata, pe care incerci sa`l intelegi. El...care nici nu te mai saluta
cand treci pe langa el.     Al carui parfum il vei simti si te va duce mereu
cu gandul la un sarut tomnatic.
  El...care te-a atras pentru ca era asa, arogant, si pentru ca atunci cand
in final l-ai avut ai vrut sa-l schimbi.
 
  Dar trec mai departe, si pe Victoriei sunt mici balti care
oglindesc in ele partea mai putin curata a vietii de oras. Si trag adanc aer
in piept si inchid ochii, si il vad in continuare pe baiatul cu casti mari
la urechi si tenesi hidosi, alaturi de care, in mod virtual, mi`am trait
idila de toamna.

Irina Roxana

» adauga comentariul tau

» adauga comentariul tau