Hai sa-ti spun ceva foarte tare! Cred ca am o noua prietena sau cel putin asa sper. Sunt atat de emotionata, incat mi-e teama sa scriu, ca nu cumva cuvintele astea scrise negru pe alb sa aiba vreun efect vrajitoresc si sa-mi transforme realitatea intr-un dovleac scorojit... Mda, cred ca am vazut prea multe filme gen „Harry Potter“ ;). Ideea e ca saptamana trecuta, cand ma bucuram din plin de faza cu greva profilor (mai precis zaceam pe acasa, in fata TV-ului, plangandu-mi de mila), am primit un sms de la o colega, prin care ma anunta sa merg la scoala pentru ca profa de romana voia ceva de la noi. M-am dus intr-un sictir total, n-aveam chef sa ies din casa; aerul era atat de rece, incat ma durea. Spre surprinderea mea, la scoala erau mai multi colegi de la diverse clase, inclusiv Bogdan. M-a privit usor mirat. N-aveam chef si nici nu eram in stare sa-i sustin privirea; nu mai dadusem niciun semn de viata de vreo 3 zile si nici nu-i raspunsesem la mesaje. De ce? Pentru ca asta e stilul meu, evident. Atunci cand lucrurile merg prea bine, inseamna ca ceva nu e in regula, asa ca, daca destinul nu se ocupa sa se intample ceva nasol, intru eu in scena si complic putin lucrurile ca sa fiu sigura ca voi mai avea parte de suferinta. Sincer, habar n-am de unde as fi putut mosteni chestia asta, pentru ca ai mei par absolut normali... Anyway, profa de romana a reusit sa ma scoata din starea de letargie cand a facut anuntul. Ne propunea sa infiintam un atelier de teatru si ne provoca sa realizam un prim spectacol pana la Craciun. Oau! Teatru! Brusc, m-am vazut pe scena primind zeci de aplauze. Niciodata nu i-am vazut pe colegii mei atat de entuziasmati. Am fost total uimita. Nu stiam ca la mine in liceu exista oameni pe care ii mai intereseaza si alte chestii decat superficialitatile absolut banale. Toata lumea s-a animat si a inceput sa vorbeasca, sa intrebe, sa-si dea cu parerea. Profa ne-a dat si o tema pentru data viitoare: ne-a sugerat sa incercam sa facem o adaptare moderna a povestii „Tristan si Isolda“. Am plecat de acolo buimacita de emotie si incantare. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa merg la biblioteca pentru a incerca sa fac rost de carte. Se impunea sa recitesc povestea. Acolo am cunoscut-o pe Maria, o boboaca. Era sa-i dau cu usa in cap, ceea ce din fericire nu s-a intamplat. |n schimb i-am rasturnat toate cartile pe care le avea in brate. Ma asteptam la o ploaie de injuraturi si priviri ucigase, dar am fost surprinsa sa aud cel mai molipsitor hohot de ras din viata mea. Am inceput sa rad si eu si cred ca in momentul cand am facut cunostinta, deveniseram deja prietene. Maria picteaza si viseaza sa plece la Lisabona, pentru ca e innebunita dupa tot ce inseamna Portugalia. E tot timpul ciufulita si are multe fulare si esarfe, pe care le poarta in fiecare zi. Mi-a spus ca a fost data de multe ori afara pentru ca refuza sa-si scoata cele trei fulare infasurate in jurul gatului ;). |mi place. Ieri am iesit pentru prima oara numai noi doua. Am ras mult si mi-a aratat niste picturi facute de ea. I-am vorbit despre teatru si m-a incurajat. So, acum ma apuc de marea transformare a povestii...

---

» adauga comentariul tau