Jurnalul unei CoolGirl, numarul 12

Good news pentru acelea dintre voi pe care le chinuie talentu' si carora le place sa puna pe o foaie de hartie (sau de calc) tot ce le trece prin cap.

Noi sugeram o tema in fiecare numar, iar voi aveti doua saptamani la dispozitie si trimiteti povestile scrise de voi (textele sa aiba aprox.
5730 de caractere, cu spatii) pe adresa redactiei sau pe e-mailul:
coolgirl@burda.ro. De asemenea, nu ezitati sa ne trimiteti scrisori si e-mailuri cu parerile voastre despre temele discutate, dar si propuneri de

teme noi. Cele mai interesante povesti de la voi vor fi publicate si pe www.coolgirl.ro.


••••••••In ce tara as vrea sa traiesc

        Niciodata parca nu am fost mai dornica sa imi scot de sub pat rucsacul,sa imi ingramadesc in el un binoclu si un jurnal,si sa pornesc fara

regrete catre tara sacrului:INDIA.Acolo,sub razele tipatoare,imbracata in rochia colorata,copia fidela a saryului hinduselor,m-as inghesui intre

oamenii care fosnesc pe strazile pline de praf si lumina ale Indiei.
    Cam asta vad in visele mele in care cutreier orasele pe strazile acestei tari cu nesfarsite izvoare de cultura.Rumena,cu pielea mea ca o

ciocolata cu mai mult lapte decat cea din care au fost construiti locuitorii acestei tari,as inainta  ca printre chipuri de ipsos ce ocupa acelasi

spatiu in timp ca si mine,deloc intamplator.Ma si vad privind cu ceaiul negru cu lapte si iasomie in mana bronzata,ochii alunecosi ,incondeiati cu

prea mult negru si prelungiti cu o codita unsuroasa (de tus probabil)a tinerelor femei.
   Coborand de-a lungul aleilor,in puternic miros de scortisoara si alte minunate mirodenii,poate ca mi-as lipi nasul de atmosfera ca de un geam in

care sta imprimat mirosul de gem al bunicii si as merge asa mai departe,ca intr-un cosmos translucid,pandind fiecare material vaporos ce

straluceste pe trupurile innegrite de soarele puternic si incandescent al Indiei.
   Amurgul care incepe sa se lase este ca o masa portocaliu-purpurie care imi convulsioneaza corpul si imi goneste plin de pace,cu o presiune

nebanuita in artere.Innebunesc de fericire numai gandindu-ma la pomii din care se scutura flori in gradinile oamenilor,atat de intime si

frumoase,langa geamuri cu perdelute si atat de multe broderii.
     Aceasta tara colorata fantezist,parca si ascunde ochii MAYTREYIEI despre care am citit cu ceva timp in clasa mea,ingropata mai mult sau

mai putin la momentul respectiv in cultura acestei tari.Parca as avea trupul risipit pe pamantul Romaniei,iar sufletul imi sta prins intr-un castel de

cuburi desenat de copii pe pamanturile Indiei.
    Tin minte cum,intr-un film indian,ochii mi-au ramas atintiti asupra umerilor goi,a chipului fara palpaire ce se desfasura pe ecranul vechi si

prafuit.te si vezi strangand iarba proaspata calcata de picioarele picatte ale femeilor...poate simti chiar cum soldurile si coapsele se ineaca in

rosul murdar,in imaginea nebuna si lucioasa a catorva flori nascute de soare sub tine.Daca as fi numai duh,numai psihic,as putea trece oricand

prin India...chair as ramane acolo pana cand m-as transforma in cenusa,pana cand bratele mi-ar inmuguri si as putea sufla in mugurii micuti ai

trecutei nostalgii.
    India e departe de orice imi era mie cunoscut si la indemana candva...E special felul in care oamenii inca pretuiesc originile lor,traditiile

spectaculoase ce plutesc deasupra firelor cenusii ale betisoarelor parfumate.India te lasa in foisorul amintirilor din trecut daca iti poti ascunde

fiinta.
   E ca si cum ti-ai retrage totul in carnea fetei,asemenea picioruselor unei scoici,si ai prinde din taraitul greierilor sidef.Din linistea

muta,indemnata de bucuria de a medita pe acorduri ca niste clinchete de clopotei,inima incepe sa imi tresara  astfel ca ,undeva la opt dimineatza

deschis ochii si pe rama ferestrei vad alungite raze si musculite verzi-aurii.India seamana cu pachetul de creta pe care il topeam in copilarie de

astfaltul abia udat de ploaie.Imi amintesc ca mirosea a proaspat si praf in acelasi timp.Nici acum nu stiu cum reuseau norii sa raspandeasca

doua izuri atat de profunde si diferite pe patratelele in care uneori mai jucam si sotron.
   In India copiii se joaca cu propriile bucurii,cu salbaticia care curge din orice ravas lasat de timp.in odaia in care as sta probabil cateva nopti din

excursia in India as avea un covoras pentru rugaciune,tocit de genunchii ososi ai tuturor credinciosilor ce si-au plecat fruntile si si-au ridicat

bratele cu navalnice desfatari.
    Vad India precum o ingramadire de vise celuloide,strans legate cu sfori stacojii si reci.Eu,fata de ea...sunt mai degraba asemenea balonului de

sapun decat o sticla rece verzuie,care se pierde pe apele eternitatii.Din nou,impinsa in valurile curcubeene ce se formeaza pe strazi si printre

copaci,m-as inalta,risipind cu mainile goale suflul vaporos al eternei veri.
   Eram pierduta,ma gandeam  si ma incurcam in bancile schioape de fiecare data cand ma gandeam la india.acum sunt plina de viata caci simt

ziua in care voi zbura prin India atat de aproape...parca si vad frumos caligrafiate cuvinte sanscrite in caiete cu filele deja ingalbenite de vechime

si arzatorul soare.prelinse prin perdeaua de la fereastra,minutele vor zbura cu siguranta spre muzeele in care zac AMINTIRILE DIN INDIA.
    Nici cu forta,tarata prin soarele amurgului nu ma va urni cineva sa ma intorc acasa in tacerea Brasovului sau in praful fara speranta al

Bucurestiului.
Desi ma vad strigand aceleasi vesnice cuvinte romanesti,inima mea va ramane rapusa si sangerand de atata valabilitate pana ma voi ingrozi.
  Excursia mea in India va fi o inradacinare permanenta in lemnul de santal.Din bucatele de lemn,fasii mancate de masele de insecte din

vegetatia miraculoasa,voi modela un mic talisman pentru peticul de pamant care m-a crescut si mi-a dat sansa de a pleca de undeva spre

INDIA.Fireste,vraja aceasta va dainui mereu...nu se va stinge vreodata caci dorinta e prea mare sa o dizolve sau sa o destrame in firmituri

efemere.
    In locul unei strazi batatorite de oameni,intesata de vesnicele zambete cu gura pana la urechi,ca dupa nu stiu ce razboi castigat la jocurile de

sah din parc,imi voi pierde vremea pe strazi adevarate.Poate voi geme de uimire chiar printre atatea chipuri pline de mister dar ma fascineaza

gandul ca pot simti acea alura scanteietoare o viata intreaga...
     Acolo as fi indemnata sa meditez mult in special asupra religiei caci chiar aceasta incarca tara cu o multime de semnificatii si

simboluri.Incerci din greu sa gasesti raspunsuri la intrebari,sa intelegi vechiul testament ,uneori chiar atribuindu-i lui dumnezeu sentimente de

tiran razbunator.dar nu e nimic mai vrednic de crezare-as zice- decat cartile sfinte ale indienilor sau credintele oricarui salbatic.Poate chiar

Dumnezeu daca ar vrea sa fac o minune pentru indieni ar ingadui ca aceasta minune sa fie legata de credinta in VISHNU,SHIVA.
    Ritmul in care m-as adapta in aceasta tara a soarelui,cu toate ca ar fi lent...nu as simti niciun fel de amaraciune si nu m-as putea indoi

vreodata de asemenmea placeri obisnuite cum ar fi  tocmai perfectionarea fie ea morala.
    Vad in acest lucru atata efort si maiestrie incat mi-as da toata viata numai sa simt o data ca alerg cu adevarat catre ea.Credinta mea intr-un

viitor in INDIA,nu e sortita sa dispara.in densitatea si nemurirea sa,gandul acesta  va fi tot mai greu ca sa se lepede de constiinta mea

analoaga,aproape instinctiva.India,in care soarele e principiul primar al vietii este ceea ce face in mine sa tresara o multitudine de izvoare de viata

 care insumeaza flacarile cu carev se alimenteaza propria natura.
    Ma indepartez de la fereastra care imi infatiseaza strada pustie pictata parca in sepia.A murit ora,s-ar ars clipe care aum in INdia cu siguranta

plutesc peste experiente depline.
     Inchid inainte de asta fereastra,in afara frigului si simt  pasii apropiindu-se de mine.sunt pasii unui trecut plin de vise in care leneveam langa

un zid rece si vroiam o raza sa ma atinga.Acum vreau pe cineva care sa ma ajute sa imi deschid atat de tare inima spre India incat sa o inghit cu

totul si sa salasluiasca ea cu mine,sa o port peste tot.Plina de cele mai frumoase simtaminte sa intind mainile spre cer si sa ma invart,ca un

vaporos sary in bataia vantului ce strabate iarba Indiei.
     Nu am nevoie sa spun cum nu ma pot uita decat pe harta pe care parca si aici,intre cei patru pereti ai camerei mele alearga raze voioase si

rumene,ca obrajii unui copil.
     Astept clipa in care pamantul -care deocamdata imi e strain- se va intinde lenes sub picioarele mele fragile si imi va sopti cat de mult m-a

asteptat deasupra sa,sa il calc cu miscari sacadate si reci ca pe o bucata de plastilina incolacita pe degetele -mi de copil.
       O sa imbratisez acel pamant ca pe o a douya casa si voi tese pe el toate gandurile bune din lume.
       Nu mai privesc cerul negru pustiit de stelele de altadata care acum s-au stins.vad doar profilul regulat al unui bloc,cu acoperisul ca niste

gene intoarse incarcate cu prea mult negru de mascara.
      Pe vremea cand imi era indeferent daca sunt om sau furnica,nu imi pasa de india sau de Ceaiul negru cu iasomie.Nu stiam decat ca ador

scortisoara si soarele la amurg...admiram ciocolata ascunsa in stratul subtire de piele.
      Le doream fara sa stiu sa le manuiesc pentru pacea si sanatatea psihicului meu,la fel cum nu stiu acum sa ma desprind de paienjenisul

acesta in care alaturi de ceilalti oameni am invatat sa locuiesc.
       in acest schimb nesfarsit de idei si arzatoare dorinte,mi-am pierdut radacinile...sunt libera precum Regele Soare si curand voi pasi in

kosmosul luminilor si al purei constiinte.



                                                      karla



•••••••My best friend

Sunt,strategic,o persoana sociabila.Nu m-as putea multumii never cu o singura prietena.Fie vorba intre noi,nimic nu se compara cu un grup de

prietene nebune cu care te distrezi superb.Discutiile pe mess nu sunt deloc constructive - mai bine in realitate-.Si,ce noroc,suntem in aceeasi

clasa.Insa nimic nu se compara cu o iesire in oras (eventual la McDonald's) sau o zi intreaga petrecuta prin magazine.

Mergeam cu Andra prin oras inainte de vacanta de Paste,hotarate fiind sa ne distram putin ca,deh,n-am mai fost de mult.Dupa ce am epuizat

toate subiectele de barfa (si credeti-ma,nu sunt putine)ne-am hotarat sa mergem la Mec (si surpriza,urmeaza sa ne intalnim cu cineva

cunoscut).Ei,acum urmeaza bataia pe locuri,noroc ca am gasit o masa.Am comandat,ne-am asezat frumusel (recunosc,don'soara era o atractie

pentru cei din jur).Ne simteam ca in filmele americane (in special eu).
-N-am chef sa dau peste cineva cunoscut..
-Da' mie-mi spui?Deja imi imaginez ca ne vom intalni cu cineva.
E,Andra are un simt practic foarte dezvoltat.Chiar dupa 5 minute,coleguta mea a vazut pe cineva la intersectie.Oh da,asta ne mai lipsea.Ne-am

facut ca nu l-am vazut (da,era un coleg de clasa),a trecut pe langa noi,apoi am inceput sa radem.

Deja spiritele incepusera sa se incinga.Ce-o sa facem noi in vacanta?Chestii personale,iesiri in oras,mai vedem noi.
 Dar vai,trebuie sa plecam.Nu-i lung drumul,mai luam o inghetata si ne punem pe povestit.Chestii minore..Interesant e faptul ca mie mi-a sunat

telefonul de 3 ori,iar Andra nu s-a putut abtine sa nu rada.
 Si uite asa s-a dus si intalnirea asta...am mai vorbit noi,dar atunci a fost superb (stie Andra de ce)  Sa speram ca ne facem timp sa mergem

odata si la film (unul romatic,oricum).
Sau si mai bine,o chem la mine sa stam la o ciocolata calda,sa ne relaxam (afara ploua si n-avem nici un chef de iesit prin oras).

Cred ca fara prietenele mele n-ar mai exista magie in viata mea.E extraordinar sa stam sa vorbim,sa mergem sa ne uitam prin vitrine,sa ne

intalnim cu cineva cunoscut....s-au,si mai bine,sa primim pliante si sa inventam povesti (suntem experte la asta).
Poate reusim totusi sa mergem odata si la film.Eh,chestii minore,floricele,sucuri,important e sa fim acolo.Daca suntem noi acolo,distractia e

garantata.

Mihaela


•••••Taramul unde nu era niciodata anotimpul potrivit
 

            Intotdeauna mi-am dorit sa fiu adult; independenta „oamenilor mari” m-a atras inca de mica. Desigur, pe atunci nu realizam ca

independenta vine livrata alaturi de obligatii si indatoriri, cum si pizza vine livrata cu un bon de plata. Copil fiind, imi doream sa ma spal singura,

sa ma imbrac singura si sa nu se uite bunica la mine cum ma jucam in „Casa uriaselor cutii de chibrit” , constructie inalta de un metru si

jumatate ce pe atunci imi parea uriaaaaaasa....Adolescenta fiind, visam la petreceri pana dimineata, la vacante alaturi de prieteni, dar bineinteles

fara parinti, la o camera cu mobila pictata de mine, tapetata cu fotografii si desene ale Taramului unde intotdeauna este anotimpul potrivit

(aceasta era lumea care imi imaginam ca prin desenele mele, adevarate ferestre intre Taram si particula infima din uriasul univers, adica a mea

camera, comunica cu lumea noastra)...Desigur, parintii nu m-au lasat sa imi pun planurile de „redecorare” in practica. „Esti la varsta la care

preferintele ti se schimba mai repede decat se face dezordine la tine in camera!!”obisnuiau ei sa spuna....Iar asta insemna fulgerator de repede,

va garantez J; ah, cum am putut uita? Independenta pe care o doream atat de mult presupunea si libera decizie in legatura cu momentul in care

este dezordine in camera si trebuie sa fac curat !
           Acum sunt adult...Decid singura cand trebuie sa fac ordine, dar cu ce pret??? Opt ore zilnice de munca, platirea intretinerii si a taxelor

din banii proprii castigati, mancare de pranz care nu mai apare gustoasa si aburinda pe servetul alb din fata televizorului mutat pe programul

preferat... As da oricand libertatea de a fi dezordonata pentru confortul vietii de adolescent. Dar e imposibil...si totusi, era asa frumoasa perioada

in care imi denumeam universul in care traiam „Taramul unde nu este niciodata anotimpul potrivit”...
           Opt dimineata.
           „Trezeste-te, puiule...Trebuie sa mergi la gradinita”
           Incercam sa dau plapuma de trei ori mai grea ca mine la o parte.
Nu reuseam. Ma ajuta mama, care juca rolul de macara. Ma duceam la baie. Ma urcam singura, de aceasta data, pe taburetul maimutica.

Puneam „un bob de mazare” de pasta de dinti pe mica periuta dinozaur. Ma spalam. Ma imbracam.
In timp ce mancam il grabeam pe tata: „Tati, hai azi sa fim rapizi, sa ajungem inainte sa inchida geamurile Tereza!” Asta era ambitia mea, sa

ajung mai devreme ca ceilalti copii. Si se putea ajunge oare mai devreme decat inainte sa termine de aerisit Tereza, menajera de la gradinita?

Terminam de mancat cornul. Ma urcam in masina si tineam tot drumul degetele mijlocii tintite spre semafoare, ca sa vrajesc stopurile sa fie pe

verde. Habar nu aveam de semnul obscen ce il faceam intrunaJ . Cu toate stopurile pe verde, ajungeam repede la gradinita. „Ia sa vedem cine va

mai primi azi bulinutaaaa..”
           Opt dimineata.
           „Ding. Ding. Ding.” Apasam adormita pe un buton. Snooze. Plapuma era pe jos. Parul imi statea ciufulit. Ma panicam. Daca ma vede

Victor asa?
Ce ma faaaaac? Fuga la baie. Apa, pieptane, apa, pieptane; s-a rezolvat. Ma linisteam. Apoi ma puteam ocupa de spalat. Intr-un final, ajungeam

in fata bolului cu lapte si cu cereale integrale cu ciocolata. La televizor: desene animate. Perfect. Cu stomacul plin, ma postam in fata dulapului,

nu inainte de a pune muzica mea preferata la casetofon. „Oare cu ce i-ar placea lui Victor sa ma vada imbracata?” Alegeam o esarfa, o bluza si

un hanorac.
„Hmm...ceva nu merge” o vedeam pe fata din oglinda spunand(intotdeauna am simtit ca fata din oglinda ma studiaza pe mine si nu eu pe ea).

Puneam repede inca ceva pe mine. Rezultatul: o sorcova cu capul meu. Dezastru.
Vai!!!!! Era opt si patruzeci de minute. Puneam repede tricoul de la uniforma atat de detestata pe mine (totusi, uniformei ii datoram o dezbatere

asupra acestei teme cu Victor) si mai aruncam o privire la noua fata a lumii imaginare. Aseara, pensulele din „Taram” s-au revoltat si au inceput

sa picteze singure. „Vrem independenta!”. Cum vroiam si eu, de altfel. Alergam sa prind troleul. Ajungeam la scoala. Scoteam sapca. Par turtit.

Iarasi:
apa, perie, apa,pe-Victoooooooor
: „Buna, pictorito! Ce faci? Ce s-a mai intamplat in taram?” Auch, m-a vazut asa.  Ca un catel ud. Vai! Ii raspundeam cu parul jumatate ud,

oferindu-i un zambet larg pana la ceafa. „Ah, afurisitele de pensule...” Si incepeam sa ii explic.
           Opt dimineata.
           Ma scol fara alarma. Imi pun papucii in picioare. Ma simt adormita pana beau cafeaua. Ma imbrac rapid, ma spal, imi dau parul cu fixativ.

Trec pe langa politele incarcate cu poze, acele proiectii materiale ale inefabilului amintirilor. Poza cu Victor. Cu Victor si cu mine, purtand

amandoi dupa o ureche cate o pensula. Mi se face dor de adolscenta. Omului mare i se face dor de omul care vroia sa fie mare.
           Trebuie sa ajung la serviciu. Dar mie mi-e dor de Victor. Mi-e dor de Taramul unde niciodata nu era anotimpul potrivit...

knurla

---

» adauga comentariul tau