Ploua foarte aproape. De mine. Nu, nu m-am apucat sa scriu poezii... e geamul deschis si a intrat ploaia, asa, bezmetica, fara sa ceara voie. La fel ca unii oameni care dau buzna in ultimul hal peste tine, fara sa te intrebe daca ai chef sau nu... Sunt cam depri, diary. Ma rog, nimic nou sub ploaie. Daca erai cumva ingrijorat pentru mine, afla ca se mai intampla si minuni. Adica de data asta chiar am scapat cu bine, pentru ca smecherasul ala, singurul martor ocular al „evadarii“ mele din scoala, n-a suflat un cuvant, desi... Of, cand ma gandesc prin ce-am trecut... Sunt furioasa! Sau/si indragostita? Ha, ha, ha! Ar fi chiar culmea. Stii doar ca toamna, in loc sa am si eu migrene, ca toata lumea buna, ma indragostesc... Zdrang! M-am dus la scoala convinsa ca o sa fiu pusa la zid, dar m-am trezit cu o mica surpriza, asa, ca-n telenovele ;) – un „biletel de amor“. Sincer, in viata mea nu mi se intamplase... dar am fost coola si nu mi-a tremurat mana cand l-am deschis. Stupoare! Primul meu bilet de amor s-a dovedit a fi un bilet de... santaj. De la el, de la „santajistu’“, care intre timp are si un nume, Bogdan, un nume banal, da’ nu asta era buba. Buba era ca ma chema sa „negociem“ intr-o pauza, adica santaj pe fata, ce sa mai! M-am dus. N-am vrut. Ar fi meritat sa nici nu-l bag in seama. Dar m-am dus. Si a fost exact asa cum ma asteptam, sau chiar mai rau! Voia sa-si vanda tacerea, of course. Si a avut tupeul sa-mi ceara in schimb nici mai mult, nici mai putin decat o intalnire!!! I-am ras in fata si am plecat. Foarte scurt si fara sa-mi pese. Nici nu m-am gandit la consecinte. Dar a fost liniste si pace. Nu stiu de ce, dar santajistu’ nu s-a tinut de promisiune. Adica n-a suflat un cuvintel si faptul a trecut neobservat. Ma tot intreb ce s-o fi intamplat in mintea lui de baiat cu un singur neuron muribund. Ca doar l-am refuzat... Chiar sa fiu atat de tare si sa-l fi blocat asa, din atitudine? Poate m-am purtat prea dur, prea urat... Ei, fuck, ce sentimentalisme. M-am purtat asa cum merita. Destul. Nu mai am chef sa vorbesc despre el. Alina a avut azi o tentativa de rezolvare a situatiei. A venit la mine intr-o pauza si a inceput sa palavrageasca ceva despre haine si nu mai stiu ce. Sincer, m-am cam saturat de tratamentul pe care mi-l serveste: azi te iubesc, maine te tradez. Cred ca e momentul sa accept ca Alina nu mai e cea mai buna prietena a mea, adica fata careia ii pot spune orice, avand senzatia ca ma intelege cu adevarat. E toamna si nu mai am prieteni. Ieri am dat o tura prin centru. Era aglomerat si putin trist sa trec asa printre toate acele glasuri care radeau si comentau, mai bine zis printre grupurile de prieteni, pe care le lasam incet, incet in spate, urmarind o tinta pe care inca nu o deslusesc. Momentan nici n-am chef de prea multe intrebari sau filosofii. Mi-e lene si e abia inceputul anului scolar. Nu mai ploua, dar pluteste in aer o stare de lesin al oricarui sentiment sau poate am luat-o eu putin razna. N-am chef de nimic, nici macar sa mai scriu. Ma doare mana si mi-e dor de soare mult si de...

---

» adauga comentariul tau