Toate visam la un Fat-Frumos pe un cal alb care sa vina sa ne ofere o iubire ca in povesti. Suntem insa realiste? Avem dreptate atunci cand ii cerem sa renunte la anumite obiceiuri pe care noi le consideram proaste, doar ca sa fim noi fericite?
De cate ori nu ne-am auzit prietenele plangandu-se din cauza unor defecte de-ale partenerilor lor, dar afirmand in acelasi timp ca nu e niciun capat de tara pentru ca se pot indrepta?
Dar ne-am intrebat vreodata daca nu visam de fapt la cai verzi pe pereti? Nu ar fi mai simplu sa il acceptam asa cum e, cu calitati si cu defecte pentru ca de fapt si noi avem probabil bilele noastre negre?
Cel mai bine ar fi sa ne acceptam unul pe altul asa cum suntem pentru ca in fond defectele ne dau acea sare si piper care ne fac unici. Probabil ca ne-am plictisi daca am fi perfecti si am face totul ca la carte.
Oricum cand ne raportam la cineva cu care avem o relatie, de prietenie, dar mai ales de iubire, trebuie sa ne uitam in primul rand in propria ograda. In felul asta vom incerca sa nu-i facem celui de langa noi nimic din ceea ce nu ne-ar placea noua sa ni se faca.
In felul asta, se prea poate sa nu fim noi tocmai sa fim perfecti, dar vom reusi macar sa avem o relatie aproape perfecta bazata pe intelegere reciproca.   
 

---

» adauga comentariul tau